Zilele trecute, membrii PDL şi-au ales o nouă conducere! Printre sudălmi şi acuzaţii de fraudă, Elena Udrea, elegantă cum o ştim, a contestat totul. Pământul că e rotund (discutabil), soarele că e pe cer (când nu apare Traian călare pe oaia mioritică) şi Blaga că e cum îl ştim (adică neştiut de nimeni)! Sigur, fiindcă nu suntem chiar aşa prieteni cu Platon în detrimentul Adevărului, trebuie să recunoaştem că pristaviţa (scuzaţi femininul de la pristav) preşedintelui-marinar în saramură de Dâmboviţa aproape că are dreptate. Alegerile în PDL au fost cu cântec! Inclusiv pe final, când un copilaş cu toiag încerca să-i aducă aminte lui Blaga că tonul face muzica. Fără succes!
Băsescu s-a supărat, cum era de prevăzut şi şi-a luat la revedere de la el însuşi! Nu i-a plăcut imaginea din oglindă. Îl înţelegem! Aşa s-a născut Mişcarea Populară din spuma consilierilor prezidenţiali. La care se vor adăuga oile rătăcite din Bucovina lui Flutur, care scriau, vesele, “PDL”, în jurul lui Blaga, la chermeza de sâmbătă. Unele dintre ele guiţau a pagubă, dar cine să le asculte? Sau să le tundă! Probabil că o vor tunde singure, spre puţină mişcare populară! Sedentarismul nu face bine la behăit!
Liderii USL s-au amuzat copios de deznodământ! Sireacii! Nu le-a spus nimeni că dezintegrarea PDL va accelera dispariţia USL! Cu atât mai puţin, de ce s-ar întâmpla aşa ceva! De pildă, fiindcă nu poţi ţine împreună 70% procente în parlament, fără opoziţie! Că nu s-a mai întâmplat nicăieri în democraţia din Calea Lactee! A, da, uitasem. România e specială. Vorba lui Victoraş, zis şi Ponta (e poanta lor), în discuţia cu Spiegel, din 23 iulie 2012 (mai precis, cu Erich Follath), când i-a informat pe planetari că România e o ţară de mâna a doua (http://www.spiegel.de/international/europe/interview-with-romanian-prime-minister-ponta-on-democracy-and-europe-a-845850.html):
“Spiegel: Între timp, în concordanţă cu raportul Uniunii Europene, emis miercuri, România este sub observaţie specială şi UE rămâne profund îngrijorată. Asta, cu greu ar putea semăna cu o declaraţie de încredere. La fel ca Bulgaria, România rămâne sub observaţie din cauza reformelor din justiţie inadecvate şi a corupţiei galopante. Este tratată ca o ţară UE de mâna a doua.
Ponta: Asta nu e ceva nou (That is nothing new). Şi, faptul că aceste rapoarte bianuale ale UE există este, în primul rând, din cauza lui Băsescu”.
Fabulos! Eu, în locul lui Ponta, aş fi evitat să confirm pentru Spiegel că România este o ţară de mâna a doua! Evident, din cauza lui Băsescu! Aş fi încercat să-i spun că, în UE, nu există ţări de mâna a doua şi că rapoartele Mecanismului de Cooperare şi Verificare (căci, de ele era vorba) sunt forme de asistenţă UE pentru reforme şi nu elemente de degradare valorică a ţării noastre! Dar, ce, eu am sinceritatea lui Ponta? Aş fi minţit ineficient şi lipsit de caracter! Vorba lui Ponta referindu-se la Merkel, într-un interviu celebru, la emisiunea “Vocile Străzii”, de la Realitatea TV, din 2 septembrie 2012 (http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-vocile-strazii-de-la-realitatea-tv__l1a118169.html):
“Realizator: Nu, dar vă întreb cât de mult, că vorbim de Schengen, <<Bănuiesc că nu dna Merkel o să voteze pe 29 şi că votul oamenilor nu va fi contestat de nimeni>>. Iată că a fost contestat şi avem alt rezultat decât cel pe care l-aţi avut dvs. în vedere. Şi asemenea declaraţii, având Germania, principalul partener care are o poziţie foarte critică faţă de guvernul dvs., asemenea declaraţii nu cred că vă uşurează misiunea deloc.
Victor Ponta: Vă referiţi…, vă rog frumos să spuneţi de când este? Este singura mea declaraţie, am regretat-o imediat, am spus…
Realizator: Este de dinainte de referendum.
Victor Ponta: Am spus din acel moment că am greşit, m-am pripit – pe fond aveam dreptate, dar în diplomaţie nu ai voie să spui lucruri care chiar dacă ai dreptate nu sună bine – şi nu cred că m-aţi mai auzit de atunci ca prim-ministru ca având niciun fel de reproş public vis-a-vis de partenerii noştri europeni şi nici n-o să-l vedeţi.”
Câtă forţă, cât talent! Câtă inteligenţă, să regreţi că ai bălăcărit-o pe Merkel! Să recunoşti că ai greşit! Şi să-ţi asumi, diplomatic, eroarea arătând că nu e bine să spui chiar tot ce-ţi trece prin cap şi informând poporul USL-ist că aveai perfectă dreptate s-o bălăcăreşti pe intimată! Adică, o bălăcăreşti din nou, după ce ai spus că nu e bine s-o bălăcăreşti! Ce băiat inteligent! Şi ce bine îi reprezintă el pe cei 7,4 milioane de români, care au crezut că vor scăpa de Băsescu la chemarea lui!
Vorba lui Crinuţu (foarte necăjit că presa i se adresează folosind numele mai mic), care s-a supărat, pe 24 martie 2013, la emisiunea “După 20 de ani” de la Pro TV, că se leagă lumea (adică, răul ăla de Băsescu) de Relu Fenechiu, băiatul cel frumos, deştept, cu ochii mari, PNL-ist şi cu dosar penal în instanţă, altminteri ministru la Transporturi! Că, de ce stă el în guvern? De-aia, că poate! Ce, zice vreo lege că n-are voie? Instanţa n-a vorbit încă, aşa că e nevinovat până vorbeşte! Eeeee! Şi, ce frumos a explicat Crinuţu, după aceea, tot în emisiunea aia, de ce nu va fi Tudor Chiuariu ministru la Justiţie, după ce va pleca de acolo, cu onor, doamna Pivniceru! Cum, de ce? Fiindcă nu vrea el, de-aia! E bine? De-aia! De ce nu vrea? Fiindcă mai are un recurs la un proces propriu şi personal şi nu vrea să fie discuţie că este ministru cu probleme în justiţie! E clar? De-aia nu vrea, bă, jurnaliştilor! Şi să nu-i mai spuneţi lui Crinuţu pe numele mai mic, da! Poftim? Chiar aşa a explicat treaba cu Chiuariu! Da, după aia, cu Fenechiu! La rând, da! În aceeaşi emisiune! Uite, luaţi de la Băsescu, dacă nu credeţi:
fenechiu 1 şi fenechiu 2 : chiuariu 1 şi chiuariu 2 (dacă vi se pare că link-ul nu redă în întregime fişierul audio relevant, după ce l-aţi ascultat o dată, apăsaţi din nou pe link).
Trăiască USL! Jos Băsescu! Jos Udrea! Jos!