Mândria de a fi român… sau “idiot”!

ponta-farage

Sigur, vor fi fiind numeroşi “idioţii” palpitând de “patriotismul” propriei infatuări egocentrice, care ar exploda de obidă doar la citirea titlului de mai sus, fără să aştepte să afle ce este sub el! Nu neapărat PSD-işti! În România, au fost alegeri europarlamentare, dar şi parţiale, pentru oarece locuri în parlamentul nefericirii noastre! Aşa cum îl ştim, un întreg electorat pestriţ, adunat prin curţile bisericilor ortodoxe, pentru miluirea prin sarmaua mitei electorale, plus unii neisprăviţi, asezonaţi între o pereche de papuci de plastic şi o doză de bere, livrată la poarta secţiei de votare, s-au îmbulzit la vot! Cu ei şi unii români îngrijoraţi sincer de soarta ţării! Cei mai mulţi dintre conaţionalii noştri au stat acasă!

România a fost înghiţită de mareea mizeriei roşii, lăbărţate cu scârbă şi ştaif pe pereţii insalubri ai ruşinii şi umilinţei noastre! Un popor menţinut în ignoranţă până la epuizare, cu sărăcia gravată adânc în codul genetic al societăţii gregare, conduse de “nobilimea” jafului şi a minciunii, nu poate vota decât aşa cum a votat! Cu “Mândria de fi Români” tipărită în roşu pe cadavrul demnităţii noastre! E bine! Poporul ăsta mai are un ciclu istoric, nu 20 de ani, până să ajungă la dreptatea funciară a conştiinţei de sine! Până atunci, îl merită pe Ponta!

Poporul nostru este egal cu sine însuşi şi nu are nicio legătură cu egalitatea! Oricât ar părea de paradoxal, românii, dominaţi încă de mirajul moaştelor şi sarmalelor electorale, desprinse din freamătul sutanelor năşite de îndelunga colaborare cu securitatea comunistă, ar avea o şansă simplă! A descoperit-o Robespierre, încă pe la 1794: “De altfel, se poate spune că, într-un sens, pentru a iubi dreptatea şi egalitatea, poporul nu are nevoie de o mare virtute; îi este suficient să se iubească pe el însuşi (il lui suffit de s’aimer lui-même)”!

Ei, aici, Ponta şi baronii lui şi-au luat şansa descoperită de Robespierre ca pe un trofeu, fără să-l citească pe părintele revoluţiei franceze. Ei se iubesc pe ei înşişi cu atâta ardoare, încât sarmaua electorală pare mai vioaie şi alunecă miruită pe gâtul enoriaşilor votanţi, prin curţile bisericilor ortodoxe! Exact acolo unde slujitorii Catedralei Neamului pe bani publici trudesc din greu la sila oamenilor şi a lui Dumnezeu! Poporul, în schimb, se mulţumeşte, deocamdată, să iubească sarmaua electorală şi atât! Căci atât poate! Privindu-l pe Ponta cel lăbărţat pe toate afişele electorale, alături de sloganul “Mândri că suntem Români”, mi-am amintit nişte vorbe ale lui Alexandru Ivasiuc: “Oamenii se împart în două categorii, cei care mor pentru o cauză şi cei care trăiesc cu orice cauză!” Eu aş zice mai plastic, pentru a doua variantă: “se bălăcesc în orice cauză”!

Mândria ca marfă şi Ponta, negustor cinstit

Comuniştii lui Ponta au făcut mare caz de simţămintele naţionale ale unui popor de cetăţeni nenăscuţi încă! Căci, cetăţenia este o stare de spirit educată în democraţie, nu o grămadă de litere negre, scuipate pe o bucată de plastic de maşinăria stricată a unui stat de tip mafiot şi numită pompos Carte de Identitate! Pentru “necetăţeni”, patriotismul este o tâmpenie! O palpitaţie manipulată din rărunchi, fără conştiinţă şi aglutinată la reverul îmbâcsit al dispreţului faţă de ţară, afişat cu nonşalanţă de baronii roşii ai lui Ponta! Pomana lor electorală este o jignire naţională! Şi, dacă e electorală, e adevărata carte de identitate a românilor. Mai bine ar duce perechea de papuci de plastic, sarmaua sau doza de bere la secţia de votare, pentru identificare pe listele electorale. Cetăţenia lor este roşul din afişele electorale ale PSD!

ponta-sloganul-mandri-ca-suntem-romani

Alegerile pentru Parlamentul European au fost spectaculoase în întreaga Europă, unde partidele extremiste, xenofobe, rasiste şi anti-comunitare au crescut în opţiunile electoratului. Aici se află reversul pervers al democraţiei, câteodată de neevitat şi care trebuie acceptat în virtutea celei mai legitime forme de organizare socială!

În România, extremismul a pierdut din intensitate, partide ca România Mare fiind practic şterse de pe hartă de buretele istoriei. În schimb, în Franţa, Marea Britanie, Olanda sau Italia, alegerile europarlamentare au trimis spre inima Europei instituţionalizate forţe extremiste mai puternice ca niciodată! Pentru noi, românii, Europa este o oportunitate deschisă, putem munci şi trăi acolo mai bine ca acasă! Pentru acea Europă, deschiderea porţilor spre România devine riscantă, pe fondul crizelor de tot felul, al apărării beneficiilor sociale pentru cetăţenii acelor state şi al creşterii îngrijorării cu privire la locurile de muncă.

Europa informală înseamnă dezbatere şi reacţie! Occidentalii sunt informaţi, dezbat şi decid! Astăzi, se tem mai mult şi trimit mai mulţi antieuropeni în Parlamentul European! Se apără aşa, cred ei! Chiar şi aşa, majoritatea indiscutabilă din Parlamentul European este una pentru democraţie şi pentru continuarea construcţiei europene. Românii nu au trimis niciun extremist în Parlamentul European, la aceste alegeri! E de bine? Paradoxal, nu prea, fiindcă asta arată că habar nu au de Europa informală! Că nu dezbat nimic! Că sunt ţinuţi constant în întuneric! Şi că nu au nimic de apărat în ţara lor! Le-a spus cineva ceva despre cum se mănâncă sarmaua numită Uniunea Europeană? A existat vreo dezbatere cu privire la Europa printre papucii de plastic ai mitei electorale? L-aţi văzut pe Ponta bălmăjind şi altceva decât cum va candida el la preşedinţia României, dacă îl vor susţine votanţii din Tulcea, Văscăuţi, Vrejul din Deal sau de aiurea? A, să nu uit, era mândru că este român!

În Marea Britanie, United Kingdom Independence Party (UKIP), un partid xenofob, antieuropean şi rasist a câştigat 27,5% din voturi devansând, pentru Parlamentul European, pe principalii competitori de pe scena politică britanică, laburiştii, conservatorii şi liberal-democraţii (vezi http://www.euractiv.ro/index.html/articles|displayArticle?articleID=26107).

Românii din Regatul Unit au devenit ţinta predilectă a acestui partid condus de un politruc veros, fanfaron, şi rasist, Nigel Farage, cunoscut pentru diatribele pline de venin împotriva instituţiilor europene. Presiunea pusă de aceşti derbedei la cravată pe guvernul de la Londra este imensă! Confruntaţi cu euroscepticismul în creştere din insulele britanice, guvernanţii sunt obligaţi să găsească “soluţii” la temerile conaţionalilor, abil întreţinute de gaşca lui Farage. Victime sigure au devenit românii! Am fi înclinaţi să credem că guvernul lui Ponta a venit pe lume, în primul rând, pentru a-i apăra pe cetăţenii români! Pentru a le garanta respectul pentru munca cinstită, oriunde în lumea comunitară! Mai ales că s-a milogit peste tot pentru voturi, sub stindardul “Suntem mândri că suntem români”! Cât de mândru poate fi unul ca Ponta? De ţara lui furată sau de compatrioţii lui, pe care îi minte, îi umileşte şi îi despoaie de demnitate în fiecare zi?

Nigel Farage şi rasismul în faeton de gală

Nigel Farage a dat un interviu pentru LBC Radio din Londra, pe 16 mai 2014, confruntându-se cu una din cele mai sclipitoare minţi din lumea presei britanice, James O’Brien. Să încercăm a pătrunde în mintea elucubrantă a lui Farage, acest rasist de operetă. Aveţi reluarea interviului relevant imediat aici şi extrase comentate în cele ce urmează.

Penibilul domn Farage resimte un disconfort evident, dacă aude în tren vorbindu-se în altă limbă decât engleza! Hitler însuşi, omul care a inventat soluţia finală şi exterminarea prin gazare a “raselor inferioare”, nu îmi aduc aminte să se fi plâns că aude vorbindu-se în altă limbă decât germana prin trenurile patriei sale. Şi a apucat invazia franceză în zona Ruhr, din anii ’20 ai secolului trecut.

O’Brien: You’ve mentioned your discomfort at listening to foreign languages in a train recently?

Farage: I made the point that I got on a train and went for several stops and there were a lot of people around me and no one spoke English. And I thought, I said, I did not object to it, I felt slightly uncomfortable. I think actually, isn’t that the problem? Isn’t this of all the countries in Europe, the most accepting, the most tolerant…

O’Brien: You said you did not feel very comfortable in that situation. You did say you had a problem.

Farage: I did not feel comfortable, no.

O’Brien: Yes. Your wife is a German speaker

Farage: Well, my children are too, yeah.

O’Brien: Does that make you feel uncomfortable?

Farage: No, cause they can speak English and the whole point

O’Brien: How did you know those people couldn’t?”

O’Brien: Ai menţionat recent disconfortul resimţit când ai auzit vorbindu-se în limbi străine în tren?

Farage: Am precizat că m-am urcat în tren şi am mers câteva staţii şi erau mulţi oameni în preajma mea, dar nimeni nu vorbea în engleză. Şi m-am gândit, am spus, nu am obiectat faţă de situaţie, dar m-am simţit uşor neconfortabil. M-am gândit, în realitate, nu este asta problema? Nu este aceasta, cumva, dintre toate ţările Europei, cea mai primitoare, cea mai tolerantă…

O’Brien: Ai spus că nu te-ai simţit foarte confortabil în acea situaţie. Ai spus că ai avut o problemă.

Farage: Nu, nu m-am simţit confortabil.

O’Brien: Da. Soţia ta este vorbitoare nativă de germană (de origine germană-nota mea).

Farage: Da, şi copiii mei la fel!

O’Brien: Te face asta să te simţi inconfortabil?

Farage: Nu, pentru că ei pot vorbi englezeşte şi întreaga problemă…

O’Brien: Şi de unde ştii că oamenii aceia din tren nu puteau vorbi în engleză?”

Când nu eşti nici rasist, nici idiot

Dialogul este absolut fabulos! Demascarea lui Farage este completă, spre cel mai insidios rasism! Vă puteţi imagina că un englez, ai cărui copii sunt crescuţi ca vorbitori de limbă germană, ca primă limbă (maternă), se poate simţi inconfortabil atunci când aude vorbindu-se într-o limbă străină în tren, pe teritoriul britanic? Căsătorit fiind cu o nemţoaică? Asta îmi aduce aminte de argumentaţia mareşalului Ion Antonescu, cum că nu era antisemit, invocând faptul că era cât pe-aci să ia în căsătorie o evreică! Sau, şi mai relevant, celebrele cuvinte ale primarului antisemit al Vienei, Karl Lueger, care, întrebat  în legătură cu prietenii săi evrei, în contextul autoproclamatei sale aversiuni faţă de aceştia, în general, a replicat: „Eu decid cine este evreu”! În cazul lui Farage, acesta era deranjat de cei care vorbeau în jurul său în alte limbi, dar nu şi de copiii săi, care făceau acelaşi lucru! Sigur, Farage a încercat să se apere trimiţând la politica de porţi deschise a Regatului faţă de forţa de muncă din Uniunea Europeană şi la şcolile din Estul Londrei, unde se învaţă engleza abia ca a doua limbă! Nu a făcut decât să se afunde şi mai adânc în cel mai mizerabil rasism. O’Brien a remarcat acest lucru primind o replică previzibilă:

O’Brien: (…) what the caller asked you was why so many people think you’re racist.

Farage: Yeah, well, I think, yes, we’ve had our idiots”.

O’Brien: (…) întrebarea care ţi-a fost pusă este de ce atât de mulţi oameni cred că eşti rasist.

Farage: Mda, deci, cred, da, avem şi noi idioţii noştri!”

Vechea replică a derbedeului prins cu mâţa în sac!  Cine mă vede aşa cum sunt este “idiot”! Sau, poate, Farage recunoaşte, pur şi simplu, că a avut/are în partid persoane atât de idioate încât să poată fi taxate drept fasciste! Ceea ce ar fi gigantic! De altfel, O’Brien îi atrage atenţia cu privire la percepţia de care se bucură în chiar Marea Britanie:

O’Brien: (…) meet the opinion poll also this week-end that found I think just over 40% of voters who think that your party is racist.”

O’Brien: (…) iată sondajul de opinie din acest week-end care a relevat că peste 40% din electorat, cred, consideră că partidul tău este rasist”.

Farage devine de-a dreptul stupid, ca orice rasist incapabil să lupte cu argumente logice pentru a-şi proba propriile dezvinovăţiri:

O’Brien: And part of the answer would be you talk about children who can’t speak English as a first language without mentioning it includes your own children.

Farage: I mean, what is racism? Is racism between races, I was talking, I was talking

O’Brien: Well, don’t you know? How can you say you’re not something if you don’t know what it is?”

O’Brien: Şi parte a răspunsului ar fi că vorbeşti despre copii care nu se pot exprima în engleză ca limbă maternă, fără să recunoşti că în această categorie se includ şi copiii tăi.

Farage: Acum, ce e aia rasism? E ceva între rase, de care vorbeam…

O’Brien: Cum, nu ştii ce-i rasismul? Cum poţi să spui că nu eşti într-un anume fel, dacă nu ştii ce înseamnă să fii în acel fel?”

Superbă demonstraţia făcută de O’Brien! Încercând să scape de acuzaţia de rasism prin a se dovedi un om tolerant, Farage nu face decât să întărească tocmai impresia pe care doreşte să o estompeze:

O’Brien: (…) you felt uncomfortable about the number of people speaking foreign languages despite the fact that presumably your own wife does when she phones home to Germany.

Farage: Yeah, I don’t suppose that she speaks it on the train, you know? That’s the point I’m making?

O’Brien: Why not? Is she not allowed to? Can’t she speak German wherever she wants?”

O’Brien: Te-ai simţit inconfortabil în legătură cu numărul oamenilor care vorbeau limbi străine, în ciuda faptului că propria soţie vorbeşte o limbă străină când sună acasă, în Germania.

Farage: Mda, dar nu cred că vorbeşte germana în tren, ştii! Asta vreau să spun!

O’Brien: De ce? N-are voie? N-are voie să vorbească germana când vrea?”

Când românii sunt traficanţi fiindcă sunt români

Devastator! Dar şi mai semnificativă este acea parte a interviului unde este vorba despre români! Căci Farage nu poate suporta români în preajmă!

O’Brien: And what about the line not wanting to live next door to Romanians? Is it perfectly acceptable for people not to want to…

Farage: I was asked if a group of Romanians moved in next door to you, would you be concerned

O’Brien: What about if a group of German children did? What’s the difference?

Farage: Why, the difference and you know what the difference is.

O’Brien: No, I honestly do not know and this is where I think the disconnect is between your position and mine.”

O’Brien: Şi în legătură cu afirmaţia că nu vrei să locuieşti lângă români? Este pe deplin acceptabil să nu vrei să…

Farage: Am fost întrebat dacă aş fi îngrijorat că se mută lângă mine un grup de români.

O’Brien: Şi dacă s-ar muta un grup de copii din Germania? Care-i diferenţa?

Farage: Păi, diferenţa, şi tu ştii care e diferenţa.

O’Brien: Nu, sincer, nu ştiu şi tocmai aici intervine ruptura dintre noi…”

Sigur, Farage crede că are o „explicaţie”! „Traficul de persoane”, în care ar fi implicaţi unii dintre românii din Regat! Fără să-şi dea seama, asociază invariabil orice infractor grupului de români, care sunt, astfel, asimilaţi în bloc traficanţilor de persoane, prin simpla enunţare a naţionalităţii:

O’Brien: OK, so when I say Romanian and you start talking about people traffickers, why didn’t  you say: people are perfectly entitled to feel uncomfortable about living next door to people traffickers, wherever they’re from. Why did you say Romanians?

Farage: I didn’t say Romanians

O’Brien: Ohhhh!

Farage: I was asked a question: If a group of Romanian men moved in next to you, would you be concerned and if you lived in London, I think you would be.”

O’Brien: OK, aşadar, atunci când spun Român şi tu începi să vorbeşti despre traficanţi de persoane, de ce nu spui: oamenii au tot dreptul să se simtă inconfortabil dacă locuiesc uşă în uşă cu traficanţi, de oriunde ar proveni aceştia? De ce spui: români?

Farage: Nu am spus români.

O’Brien: Ohhhh!

Farage: Mi s-a pus o întrebare! Dacă se mută un grup de români lângă tine, ai fi îngrijorat, şi, dacă locuieşti la Londra, cred că ai fi!”

Iată-i pe români asimilaţi, ca popor, cu o castă a fărădelegii, în ochii acestui rasist ieftin şi incapabil să-şi disimuleze frustrările, altminteri bine dozate ca venin electoral! Nu e nevoie să mai precizez cât rău poate să facă Regatului Unit şi nouă, ca popor, această propagandă a intoleranţei şi xenofobiei, într-o epocă marcată de marasm economic şi crize sociale în spaţiul comunitar! Nu aş fi zăbovit prea mult asupra lui Farage, dacă afirmaţiile sale nu ne-ar fi condus la „liderul incontestabil” al naţiunii române, Victor Viorel Ponta. Acesta a dat un interviu la CNN, pe 20 mai 2014, sub titlul Romania under Scrutiny, în emisiunea lui Richard Quest.

Când Rasismul este Populism, iar Ponta este încă Mândru

Realizatorul îl întreabă pe Ponta, referindu-se la Farage:

Quest: He talks about not wanting a group of Romanian men to live next door. You’ve seen the comments! How do you answer those comments?” (ascultă file audio* 14ponta-cnn-richard quest-on farage-2vecin cu romani-3este rasit-4nu este20may).

Quest: El (Farage-nota mea) vorbeşte despre a nu dori ca un grup de români să-i fie vecin. Aţi auzit comentariile! Cum răspundeţi la ele?”

Iar Quest revine şi întăreşte sensul întrebării pe care o adresează lui Ponta, extinzând sfera de cuprindere a întrebării spre ceea ce s-ar numi „întrebare cu răspuns servit”! Atenţie la formulare:

Quest: Is it racist in your view for any political party in Europe to launch such a witch-hunt as against a particular country like Romania?” (ascultă file audio* 14ponta-cnn-richard quest-on farage-2vecin cu romani-3este rasit-4nu este20may_1)

Quest: Consideri rasistă, din punctul tău de vedere, pentru orice partid din Europa, lansarea unei astfel de vânători de vrăjitoare de tipul celei lansate împotriva României?”

Quest întreabă cu trimitere directă şi enunţată, ca atare, la termenul “rasist”! Mai mult, pentru a-l ajuta pe Ponta să dea răspunsul “corect”, în sens de “aşteptat”, trimite la toate partidele care ar folosi “recuzita” lui Farage, calificând afirmaţiile sale ca “vânătoare de vrăjitoare”! Dacă vorbim de “vânătoare de vrăjitoare” pe criteriu de rasă, nu putem avea decât rasism clasic! Formularea lui Quest nu lasă nicio umbră de îndoială! Slugarnic până şi faţă de un extremist de duzină, dar cu oarece voturi în spate, într-o ţară puternică a Uniunii Europene, Ponta clachează lamentabil, uluindu-l pe Quest! Premierul român dă un suflu de acceptabilitate “hăitaşilor” rasişti din insulele britanice, motivaţi astfel în a-i hăitui pe români în continuare! Iată răspunsul memorabil al aceluia care ne-a intoxicat cu pateticele sale mormăieli cu privire la “Mândria de a fi român”:

Ponta: I wouldn’t say it’s racist, it’s just populistic!”

Ponta: N-aş spune că este rasist, este doar populist!”

Cam atât a reuşit să spună, pe CNN, viitorul preşedinte al României, din perspectiva PSD, în apărarea românilor agresaţi de rasismul galopant din Marea Britanie şi Europa! La un post de televiziune, unde realizatorul îi oferise o platformă excelentă pentru a reacţiona şi demasca atacurile rasiste declanşate la adresa noastră, a tuturor! Sigur, ne putem întreba, care este deosebirea dintre populistul Ponta şi populistul Farage, dacă ceea ce face Farage rămâne înscris în sfera limitată a populismului, cadrul spiritual de manifestare al lui Victor Viorel însuşi! Probabil că, în aceste condiţii, niciuna!

Ne mai putem întreba dacă un om, incapabil să vadă rasismul manifestat împotriva propriului popor, poate să conducă acel popor în Europa şi în lume! Îi sugerăm lui Ponta şi acoliţilor săi să urmărească atent filmuleţul de mai jos, ar fi primul exerciţiu notabil din cariera lui în a distinge ceva. Poate îl ajută să vadă lucrurile mai bine şi, după exerciţii îndelungate, să se încadreze în categoria “idioţilor” lucizi, de care vorbeşte Farage (în varianta celor care văd şi condamnă fascismul, nu a celor suficient de idioţi pentru a fi luaţi drept fascişti) şi din care îmi place să cred că fac şi eu parte! Nu de alta, dar dacă nu vede rasismul de slugarnic ce e, dacă nu face diferenţa minimală dintre alb şi negru, atunci roşul din slogane şi “mândria” de a fi dispreţuiţi în Europa nu ne vor duce prea departe! Nu că aş avea vreo îndoială cu privire la preferatul la vot al popilor ortodocşi din România, oricât rasism pe pâine ne-ar administra o parte din Europa, fără să-l vadă Victor Viorel!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!