Prostia conduce România! Strategia MAE pentru Rusia şi “Analizele” lui Băsescu!

putin-corlatean

Liberalii s-au retras din USL într-un moment de cumpănă pentru ţară! Sătui să îngurgiteze ifosele de carlingă F 16 ale abisalului Victor Viorel, mai tot timpul răstignit în penibil, l-au lăsat să-şi plaseze biroul în “creierii” vlăguiţi ai ministerului păstorit de Duşa! “Patriotul” Duşa! Una din “minţile strălucite” ale PSD! Vă daţi seama cum sunt PSD-ii, dacă Duşa e printre cei mai mintoşi? Sigur, speriat de propriul abis, Victor Viorel a dat-o cotită! Nu-şi mai mută biroul la Ministerul ScĂpărării Naţionale! Pur şi simplu mai face unul şi acolo, dar biroul lui de suflet rămâne la Palatul Victoria, după cum i-a mărturisit tandru, cu inima la drapel, domnului Gâdea ot Antena 3, pe 17 aprilie 2014! (http://gov.ro/ro/stiri/primul-ministru-victor-ponta-a-participat-la-emisiunea-quot-sinteza-zilei-quot-la-antena-3&page=1). Aşa sunt PSD-ii: fac peste tot!

“Colegul” meu Voltaire (mă scuzaţi că nu am fost coleg cu Mihai Viteazul, ca domnul Zgonea, dar cred că aţi observat că am frecventat şcoli diferite sau, mă rog, unii dintre noi au frecventat şi şcoli) îmi spunea în superba sa scriere, Candide ou l’optimisme. La princesse de Babylone et autres contes, un lucru care m-a pus serios pe gânduri: Cică “Erasmus a făcut, în secolul al XVI-lea, elogiul Nebuniei! Voi îmi cereţi să fac elogiul Raţiunii. Această Raţiune nu a fost sărbătorită, în fapt, timp de 200 de ani, după ce inamicul său (Nebunia) fusese, ba, adesea, a durat şi mai mult; şi sunt naţiuni la care încă nu a fost văzută Raţiunea (il y a des nations chez lesquelles on ne l’a point encore vue)!”

Ah, Voltaire, Voltaire! Aşadar i-ai cunoscut pe români! Mă rog, pe valahi, moldoveni şi ce-or mai fi fost pe acolo, în vremea ta! Prietene, sunt tot acolo! Exact aşa cum i-ai cunoscut! Şi i-ai lăsat! Problema este că Elogiul Nebuniei s-a transformat în Elogiul Prostiei, căci nebunia nu se mai vinde aşa bine la electoratul românesc! Chestiune de apetenţă! Şi-au descoperit vocaţia între timp! Şi vorba ta, cam 200 de ani durează de acum încolo! Cam cât va guverna PSD, fiindcă, după cum îi iubesc românii pe pesedei, în sondaje, ar fi păcat să le fure altcineva “elogiul!”

Băsescu şi „anexările” unei minţi „ocupate” de Putin până la epuizare

Adevărul este că singurul contra-candidat serios al PSD, la câştigarea “elogiului”, rămâne tot Traian Băsescu! Eternul combatant al mareelor generoase de inteligenţă marină, din care îşi trage seva şi, numai câteodată, şi ambalajul ei în formă de clondir! Păi, uite, bunăoară, tocmai a izbucnit criza ucraineană! Ce s-ar fi făcut aliaţii noştri americani şi europeni şi klingonieni şi ce-or mai fi, dacă nu venea Băsescu la ei cu “analizele” făcute! Vedeţi, sunteţi prezumţioşi! Nu, nu analizele alea! Analizele de securitate, domne’, să ştie şi americanii cum să se poziţioneze faţă de Rusia, Ucraina şi alte gubernii din zonă, trecute, prezente şi viitoare! Uite, le-a zis-o de la obraz marinarul prezidenţial tuturor aliaţilor, pe 31 martie 2014, chiar în discursul pentru aniversarea a 10 ani de la aderarea României la NATO:

“Recentele evenimente din Ucraina, în care independenţa şi integritatea teritorială a unui stat suveran au fost încălcate de Federaţia Rusă, prin utilizarea forţei militare, dovedesc pertinenţa analizelor noastre anterioare şi înscrierea regiunii Mării Negre în prim-planul agendei politico-militare a Alianţei.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14924&_PRID=lazi).

“Im…”Pertinenţa, domne’! Şi nu s-a oprit aici! A reluat pe 1 aprilie, de ziua păcălelilor, în Parlamentul României, tot la aniversarea celor 10 ani bătuţi pe muchie: “Contextul strategic actual, marcat de ameninţările asimetrice transfrontaliere, instabilitatea regională, o relaţie complexă cu Rusia, încălcări ale dreptului internaţional, care se suprapun peste provocările din Afganistan şi din regiunea respectivă, confirmă analizele noastre”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14929&_PRID=ag).

Voltaire, auzi? „Ameninţări asimetrice” , „relaţie complexă cu Rusia”, „context strategic”! Ce vorbeşti, domne’? Dumneata îţi dai seama, cât au lucrat la „analizele” astea MAE, „Serviciilii”, ambasadorii lui Corlăţean şi „patrioţii” lui Duşa? Cohorte întregi! Ce vorbeşti, prietene! Uite, ia de aici, tot din discursul din 1 aprilie 2014:

„(…) conflicte îngheţate, încălcări ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale statelor, prezenţa trupelor străine fără acordul ţării gazdă, traficul de armament, droguri şi persoane, presiuni economice unilaterale. Din 2008, această listă a fost completată cu utilizarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, drept lance şi scut pentru anexări teritoriale. A fost laimotivul (sic!) anexării de către Federaţia Rusă a Abhaziei şi a Osetiei de Sud.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14929&_PRID=ag).

Păi, astea, da „analize”, tată! Să belească americanii ochii, dacă vor să înţeleagă ceva de pe aici! Păi? Ce contează că Rusia nu a anexat niciodată Abhazia şi Osetia de Sud? (Rusia nu a anexat, niciodată, formal, cele două teritorii, aşa cum a făcut cu Crimeea) Las-o aşa, „ce-ş copil”? A intuit Băsescu ce vrea Putin, ce crezi? L-a citit, bre! Ce bine i-a ghicit intenţiile la Digi 24, pe 15 aprilie 2014: „După mine, Crimeea a fost ţinta zero, iar ţinta unu este revenirea la gurile Dunării, ceea ce înseamnă din Crimeea către Odesa şi până la Braţul Chilia.” (http://www.euractiv.ro/index.html/articles|displayArticle?articleID=25971).

Adânc! Vrea Putin la gurile Dunării, ca pe vremea ta, Voltaire! Păi, nu are Putin toată Marea Neagră? Şi Crimeea? Şi al doilea arsenal nuclear al lumii? Şi trupe în Transnistria? Şi sateliţi strategici? Şi, atunci, ce să facă la gurile Dunării? Să controleze ce, din ce nu poate controla deja? Împerecherea sturionilor? Hai, lasă! Să înveţe americanii! Că am rămas tot în secolele XVIII-XIX, când firul de apă şi lanţul muntos făceau strategia lumii! Aoleu, da’ să vezi întâmplare, Voltaire! Nu ştiu cine i-o fi spus, dar Băsescu şi-a adus subit aminte că Putin doar ocupase Abhazia şi Osetia de Sud! Nu le anexase! Zău! Şi-a adus aminte pe 14 aprilie 2014! Uite-aici:

Doamnă, eu am mai spus, nu sunt un adversar al Moscovei. Nu sunt. Sunt un adversar al unor practici ale Federaţiei Ruse şi dacă Moscova, pentru a nu se supăra, vrea să nu i se spună că are responsabilităţi în conflictul îngheţat din Nagorno-Karabah, asta nu se poate. Dacă pentru a nu se supăra vrea să nu i se spună că a ocupat Abhazia şi Osetia de Sud, iarăşi nu se poate.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14959&_PRID=ag).

Păi? De la „ocupaţie” la „anexare” nu e decât un pas! Chiar dacă în sens invers, adică de la „anexare” la „ocupaţie”! Căci, Băsescu a descoperit că Putin le-a anexat de-a binelea încă de pe 1 aprilie, cum am arătat deja! Ca pe Crimeea! Aşa zice Băsescu! „A fost laimotivul (sic!) anexării de către Federaţia Rusă a Abhaziei şi a Osetiei de Sud.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14929&_PRID=ag). În cele din urmă, pe 14 aprilie, nu mai era vorba de „anexare”, ci doar de „ocupaţie”!

Vă daţi seama, români, ce „analize” are băiatul acesta? E mai sănătos ca Braţul Chilia! Băsescu, domne’, nu Putin, iar le-aţi încurcat! Ştiu, o să ziceţi că nimeni nu e mai tare ca Băsescu la strategie!  „Ocupaţie”, „anexare”, tot aia e! Hai, măi! Ce-aţi zice dacă v-aş spune că pesedeii „e” mai tare? Mult mai tare!

NATO, Corlăţean şi suspendarea suspendării

Pe 1 aprilie 2014, a avut loc reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (NAC) la Bruxelles, cu participarea ministrului de externe din ţara “patrioţilor” lui Duşa.  Consiliul a adoptat un document, Statement by NATO Foreign Ministers, care precizează, în paragraful 6:

“Am decis să suspendăm întreaga cooperare practică, în plan civil şi militar, dintre NATO şi Rusia. Dialogul nostru politic, în cadrul Consiliului NATO-Rusia, poate să continue, după cum este necesar, la nivel de ambasadori sau la nivel mai înalt, pentru a permite schimbul de vederi în primul rând şi cu precădere legat de criză (ucraineană-nota mea). Vom revedea relaţia NATO cu Rusia la următoarea noastră reuniune, în iunie.” (http://www.nato.int/cps/en/natolive/news_108501.htm).

“We have decided to suspend all practical civilian and military cooperation between NATO and Russia. Our political dialogue in the NATO-Russia Council can continue, as necessary, at the Ambassadorial level and above, to allow us to exchange views, first and foremost on this crisis. We will review NATO’s relations with Russia at our next meeting in June”.

Aşadar, cel mai important canal de comunicare între Alianţă şi statul rus, Consiliul NATO- Rusia, rămânea activat, în mod evident, pentru a se găsi o soluţie negociată la criza din Ucraina, deşi cooperarea, în general, era suspendată. Mai mult, cooperarea NATO-Rusia în Afganistan nu era întreruptă, forţele NATO de acolo (ISAF-International Security Assistance Force), din care face parte şi un contingent românesc având nevoie de susţinerea Rusiei pentru a se menţine în teatrul de operaţii (nu intru în amănunte legate de această cooperare şi necesitatea ei)! Nevoia NATO de a menţine cooperarea cu Rusia în Afganistan reiese, fără tăgadă, din afirmaţiile secretarului general NATO, Anders Fogh Rasmussen, în cadrul conferinţei de presă ţinută cu prilejul reuniunii NAC, pe 1 aprilie 2014:

Reuters: Încercăm să înţelegem, ce înseamnă această suspendare a cooperării, a întregii cooperări practice cu Rusia? Înseamnă asta că Alianţa nu va mai coopera în domenii cum ar fi lupta împotriva traficului de droguri în Afganistan sau proiectul legat de elicoptere sau celelalte domenii de cooperare în Afganistan, de exemplu?

Anders Fogh Rasmussen: Mă aştept ca proiectele legate de lupta împotriva traficului de droguri să continue. Asta implică şi alte ţări, nu numai Rusia. Şi cred că Rusia are un foarte puternic interes în a continua eforturile noastre comune pentru a contracara traficul de droguri. Mă aştept, de asemenea, ca proiectele de cooperare legate de Afganistan să continue. Aranjamentele de tranzit, proiectul legat de elicoptere, de asemenea, deoarece avem un interes comun în a asigura succesul misiunii noastre (a NATO-nota mea) în Afganistan”. (http://www.nato.int/cps/en/natolive/opinions_108511.htm).

„Q:  (…inaudible…) Reuters.  We’re trying to get a sense of what exactly does this suspension of cooperation, of all practical cooperation with Russia means? Does this mean the Alliance will no longer cooperate in areas such counter-narcotics in Afghanistan or the helicopter project or other areas of cooperation in Afghanistan for example?

Anders Fogh Rasmussen:  I would expect the counter-narcotics projects to continue.  It also involves other countries than Russia.  And I think Russia has a very strong interest in continuing our joined efforts in countering drugs trafficking.

I would also expect the Afghanistan-related cooperation projects to continue.  The transit arrangements as well as the helicopter project, also because we have a joint interest in ensuring success of our mission in Afghanistan.”

Să le luăm pe rând! Aşadar, NATO decide suspendarea cooperării cu Rusia, dar nu şi în Consiliul NATO-Rusia! Conform documentului NATO, adoptat şi sub semnătura ministrului de externe al României, Titus Corlăţean, prezent la NAC: „Am decis să suspendăm întreaga cooperare practică, în plan civil şi militar, dintre NATO şi Rusia. Dialogul nostru politic în cadrul Consiliului NATO-Rusia poate să continue (…)”

Ce au înţeles Ministerul de Externe Român, ministrul Corlăţean, ambasadorul român (nepolitic) la NATO, mult lăudat de Băsescu, şi toţi ciracii lor pesedişti, agăţaţi în politica externă românească, aşa, ca nişte rufe murdare la zvântat? Iată documentul MAE român cu privire la NAC-ul din 1 aprilie:

„În cadrul reuniunii a fost analizat şi stadiul relaţiei cu Federaţia Rusă, fiind decisă suspendarea cooperării civile şi militare în formatul Consiliului NATO – Rusia, precum şi lansarea unui proces de reflecţie aprofundat privind viitorul acestei relaţii, inclusiv în perspectiva viitorului Summit NATO din Marea Britanie.” (http://www.mae.ro/node/25765).

Poftim? Adică, s-a închis cooperarea în „formatul Consiliului NATO – Rusia”, când documentul NATO preciza că „dialogul nostru politic în cadrul Consiliului NATO-Rusia poate să continue”? Cum, prezent la reuniunea NAC, Titus Corlăţean nu a înţeles nimic din ce s-a discutat acolo? Nici măcar documentele adoptate prin consens, adică şi prin propria contribuţie, nu le cunoaşte? Comunicatul MAE român desfiinţează pur şi simplu esenţa documentelor adoptate la Bruxelles, cu acordul României! Sigur, eu am surprins, pentru dumneavoastră, momentul redactării comunicatului MAE român. Iată-l:

Corlăţean şi relaţia de securitate România-NATO-Rusia ! Conspiraţia alfabetului!

Precizările lui Corlăţean, însă, sunt la fel de abisale ca nivelul de inteligenţă al ghidului său spiritual, Victor Viorel! Pe 13 aprilie 2014, în emisiunea „patriotului” Răducu Tudor, de la Antena 3, a confirmat strălucit evaluarea cuprinsă în comunicatul MAE! Chiar şi-a adus aminte ce a făcut pe 1 aprilie 2013 (participarea la NAC), ceea ce este incredibil pentru un lider pesedist, la 13 zile după întâmplare! Ce memorie! Wow!

„Da, vă aduc aminte că, în urmă cu puţină vreme, la 1 aprilie, 1-2 aprilie, la Bruxelles, am avut reuniunea miniştrilor de externe din cadrul NATO. Şi, la acel moment, în baza informaţiilor furnizate inclusiv de structurile militare, de intelligence, de informaţii ale Alianţei, în baza evaluărilor pe care fiecare stat aliat le-a produs, am luat o serie de decizii importante”! (ascultă file audio* 14corlatean-23comitat comun nato-rusia-4incetata toata cooperarea13apr).

Culmea, în ciuda textului clar al documentului adoptat de NATO, Corlăţean are impresia că s-a “desfiinţat” Consiliul Nato-Rusia:

“Am constatat faptul că Actul Fondator al relaţiei dintre NATO şi Federaţia Rusă, pentru că până acuma a existat şi probabil va mai exista, sperăm, va mai exista o formulă de cooperare, un comitet comun NATO-Rusia, diferite formule de cooperare în plan civil şi militar (…) a fost flagrant încălcat de Federaţia Rusă (…)”(ascultă file audio* 14corlatean-23comitat comun nato-rusia-4incetata toata cooperarea13apr_1).

Sigur, Corlăţean îi zice Comitet, nu Consiliu (habar nu are cum îi zice) şi are impresia nu numai că a încetat cooperarea cu Rusia acolo, dar că s-a desfiinţat cu totul, de vreme ce speră să apară ceva similar în viitor! Exact altfel decât spunea comunicatul NATO din 1 aprilie, care confirma menţinerea nivelului de cooperare în Consiliul Nato-Rusia: “Dialogul nostru politic, în cadrul Consiliului NATO-Rusia, poate să continue (…)”.

Mai mult, „impetuosul” ministru de externe, din „Ţara Patrioţilor”, decide, cu de la sine putere, că NATO a încheiat cooperarea cu Rusia în Afganistan:

„Din păcate, acest tip de proiecte a trebuit să fie stopat, ca şi proiectele de cooperare în plan militar. Nu uitaţi că există, a existat o cooperare în ceea ce priveşte Afganistanul, combaterea terorismului internaţional, combaterea traficului de droguri, deci lucruri pozitive pe fond, ca şi forma de cooperare. Alianţa a fost, însă, obligată să întrerupă aceste formule de cooperare”! (ascultă file audio* 14corlatean-23comitat comun nato-rusia-4incetata toata cooperarea13apr_2).

„Exact” ce spunea Rasmussen: „Mă aştept, de asemenea, ca proiectele de cooperare legate de Afganistan să continue. Aranjamentele de tranzit, proiectul legat de elicoptere, de asemenea, deoarece avem un interes comun în a asigura succesul misiunii noastre”.

Acestea sunt numai o parte din aberaţiile cu care a rămas în cap Corlăţean, după “traumatizanta” reuniune NAC, în urma căreia s-a ales cu indicele de inteligenţă al lui Victor Viorel, dacă nu cumva l-a avut dinainte, cei doi împrumutându-şi-l unul altuia în mod constant pentru treburi curente! Dar, despre celelalte aberaţii, la timpul cuvenit! Puteţi realiza uşor, dragii mei, cât de bine sunteţi reprezentaţi în lume şi cât de bine este asigurată securitatea naţiei cu asemenea lideri, pe care îi veţi vota cu drag, în continuare! Aşa vă vreau! Aşa vă vrea şi Vladimir Putin!

Iată-l pe Corlăţean exersând relaţia de securitate a României cu Statele Unite. Este cel din spatele tejghelei! Fiţi relaxaţi şi enjoy! Fiţi mândri, români! Victor Viorel şi ai lui, plus Băsescu la pătrat, veghează! Jos Putin!

http://www.youtube.com/watch?v=cTbfkQox2uk#t=276

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!