Domnul Gabriel Liiceanu ne-a făcut onoarea să ne arate dinţii, ca pe o epifanie a nobleței pogorâtoare direct din harul crucii! Patimile lui Christos au fost luate drept martor sacru pentru împărţirea românilor în două (tiiii, lui Iohannis nu i-a trecut prin cap!). Cei cu dinţi în gură și cei fără. Cei “cu” sunt, evident, în Piaţa Victoriei! Cei “fără” rătăcesc, undeva, în purgatoriile credinţei pesediste, la Pitești, Târgoviște sau Cotrocenii din București. Marele “moralist” a remarcat amar în “România gurilor știrbe” (pe contributors.ro), la 24 februarie 2017 (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2) că:

“Recent, am primit câteva poze cu protestatarii de la Palatul Cotroceni. Iată una dintre ele”.

Asezonări intelectualiste cu “fecale” și “dietă excremențială”

Poza în sine relevă chipurile unor oameni sărmani! Români de-ai noștri! Cu siguranţă, zidiţi în suferinţă, cu resurse infime, a căror precaritate se poate observa în starea lor generală de sănătate! Lipsa dinţilor este dată de sărăcie, nu de răutate sau de “plăcerea execuției publice”. Dumnezeu i-a lăsat și pe ei, ca și pe semenii lor, mai norociți, din Piaţa Victoriei, cu suflet și voinţa de a cere ceva de la societate! Dreptul lor, așa cum îl înţeleg ei! Acești oameni, desigur, au o aplicare nulă la hermeneutica marilor întreprinderi umane, căzute din maieutica lui Socrate direct în creierașul doldora de “înţelepciune” al corporatiștilor mărșăluiţi de străbateri etice, din Piaţa Victoriei. Care, alături de thermidorienele noastre de Dorobanţi, cu ifose de subrete emancipate, populează caldarâmul generos din faţa guvernului pesedist, legaţi/legate, ba de câini sau bebeluși (noua modă a protestului iluminat, sărbătorit de Iohannis), ba de derbedei violenţi. Sigur, derbedeii nu au venit decât o singură dată, în prima zi, împreună cu Iohannis, după care au dispărut, conform legământului christic, despre care băieţii de la SRI nu știu nimic!

Altminteri, să le fie rușine ălora care susţin că sutele de mii de tineri din Piaţa Victoriei, cu toţi dinţii lor din gură, ar fi manipulaţi! Nu-i manipulează, domne’, unii cu zeci și sute de conturi false de Facebook, fiecare, care multiplică, astfel, exponențial, chemările la rebeliune pașnică, din Piaţa Victoriei! Ăștia din Piaţă “e” corporatiști, IT-iști, TFL-iști deștepţi, domne’, nu-i manipulează pe ei nimeni! Rușine celor care manipulează ei, inventând că alţii sunt manipulaţi! Până aici, totul este OK. No problemo! Nici chiar eu nu aș mai fi avut ceva suplimentar de zis, mai ales că am scris pe acest blog un text <<Frica și “Revoluţia” Penibililor Cinstiţi!>>, după care nu mai aveam nimic de adăugat. (https://www.valentinstan.com/2017/02/17/frica-si-revolutia-penibililor-cinstiti/). Dar, priviţi, din nou, poza din articolul lui Liiceanu!

Aceștia sunt protestatarii favorabili PSD. Cei de la Cotroceni! Titlul este sugestiv: “România gurilor știrbe”! Ca să fie și mai relevant, domnul Liiceanu ne oferă o mostră din vasta sa cultură, de neofit, ce-i drept, dar smulsă euristic din coasta dătătoare de spirit și plurivalenţă a scriitorului “fără pereche” Mircea Cărtărescu. Imprecând “fără frontiere”, acesta îi portretizase renascentist pe pesedei cu pilduitoarele slove: “guvernul ăsta de semi-oligofreni și semi-analfabeți.” (http://www.stiripesurse.ro/cartarescu-revoltat-romanii-n-au-ales-guvernul-asta-de-semi-oligofreni-i-semi-analfabe-i_1175371.html). Gelos pe guvernul PSD, care capta atâta atenţie din partea camaradului de arme, Cărtărescu, în lupta pentru repopularea cu dinţi a naţiei străvechi și care îi fura, astfel, pe nedrept, titluri la care se simţea îndreptăţit (presupun că unele, mai mustoase), Liiceanu s-a învârtoșat pe loc! Și a slobozit din tastatură o grămadă izomorfă de mere pădureţe, cu iz vetust de cunoscător în ale artei universale. Așa că a comparat poza de mai sus cu o pânză celebră, “Christos purtând crucea”, încercând să plaseze, astfel, pe bieţii protestatari de la Cotroceni, acolo unde le era locul:

“După ce am răsfoit prima oară un album Bosch, mi-au rămas în memorie, din  coșmaresca lui faună umană, chipurile edentate ale celor care-l însoțeau pe Isus în tabloul Purtarea crucii. Înspăimântători, drăcești, gata oricând să se alăture mulțimii care urlă, care înalță pumnul cu ochii ieșiți din orbite și cu gura știrbă rânjită. Gata să asiste, fremătând de plăcere, la o execuție publică. Gata să ațâțe focul rugului. Gata să înceapă linșajul. Gata să te scuipe când ești pe cruce. Gata să te sfâșie, să muște din tine cu cei câțiva dinți rămași teferi în gură. Gata să te întindă pe o masă și să înceapă, beți de voluptate, ședința de tortură”. (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2).

Sigur, Liiceanu ne-a băgat apoi în povești despre Noica (foarte tare), despre experimentul Pitești, despre cum <<„Guvernul Grindeanu” ar putea da, în plină zi de astă dată, o ordonanță de urgență prin care să se deschidă în buget un capitol special pentru repararea gurilor știrbe ale românilor>>! Sigur totul asezonat cu “fecalele” intelectului său:

“Astăzi, fecalele sunt pregătite pentru a fi înghițite cu creierul. Iar rezultatul este magnific: un post de televiziune transformat în centru de reeducare avariază, în câteva ore, mințile câtorva milioane față de cele câteva sute, în câțiva ani, dintr-un lagăr de reeducare”! (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2).

Adică, sărmanii știrbi din Piaţa Victoriei au îngurgitat “fecale” cu creierul! Turnate cu televizorul și așa au ajuns la Cotroceni și nu în Piaţa Victoriei! Și dacă ar fi fost numai atât! Dar “e” unii domni care nu se ridică la înălţimea fecalelor spirituale ale domnului Liiceanu și persistă în “mai rău” (de parcă s-a putea “mai rău”):

<<Mai rău: prin ingredientele de tabloid pe care le introduc în noua dietă excremențială destinată „consumului spiritual” – prin calomnie, linșaj public și senzaționalul de mahala –, aceste canale ale jurnalismului infracțional produc pe bandă, în numele „libertății de expresie (sic!)”, victime addicted, care își revendică porția de drog în fiecare seară.>> (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2).

Uite-așa au devenit știrbii “addicted” de “fecale” și “dietă excremențială”, în numele “libertății de expresie (sic!)”! “Canalele jurnalismului infracțional” sunt ceva de speriat! De se întreabă și domnul Liiceanu: “Cum de e permisă în zilele noastre, după ce i-ai răpit unui popor discernământul, o asemenea scamatorie?” Fir-ar a naibii de libertate de exprimare (pardon, de “expresie”, cum zice Liiceanu), domne’, zău-așa! “Un lucru de căcat”, adică tot o formă de fecale, cum ar zice domnul Negulescu, omologul domnului Liiceanu în procuratură, strict, din punct de vedere cultural, adică al exprimării literare. (http://www.stiripesurse.ro/procurorul-dna-mircea-negulescu-despre-procurorul-general-zdrean-a-ordinara-video_1179759.html).

Între Noica și Bosch, Liiceanu a ales “mai caută pe goagăl”. Și a ratat!

Într-o scrisoare celebră, din 30 noiembrie 2014, Liiceanu îi cerea domnului Iohannis, alături de alţii, să nu accepte printre consilierii săi oameni cu vocabular de tipul; “jigodie frustrată”, “mai du-te şi tu în mă-ta”, “mai caută pe goagăl”! (http://adevarul.ro/news/politica/plesu-liiceanu-alti-intelectuali-i-au-scris-klaus-iohannis-raspuns-presedintele-ales-1_547afca6a0eb96501e390d0e/index.html)! Păi ce, stă, ca valoare stilistică, ponciful “mai caută pe goagăl” lângă mirobolantele “fecale” sau arhetipala “dietă excremențială”? N-ai să vezi! Aici sunt esenţele! Păcat de știrbii naţiei, că nu “înţelege” ei cum e cu toată cultura asta! Mă rog, cu toată coprocultura asta, dar ce atâta tevatură, cum zice domnul Negulescu, fost de la DNA, tot “un lucru de căcat” avem în faţă!

Dar domnul Liiceanu nu se supără! Domnia sa este un Cărturar rasat! Uite, ce frumos definea domnia sa prostia în Întâlnire cu un necunoscut (Humanitas, București, 2010, p. 248), maimuțărindu-l, evident, pe Socrate:

“Credeai că știi ceva și ţi-am dovedit că nu știi. Ești, așadar, un ignorant (la limită, un <<prost>>)”!

Ei, asta mă deconcertează total! Căci, domnul Liiceanu se referă la “Christos purtând crucea”, tabloul celebru, pe care ni-l prezintă și pe ale cărui personaje le compară cu sărmanii știrbi de la Cotroceni, ca la o pânză pictată de maestrul de sec. XV-XVI, din Brabant, Hieronymus Bosch. Ei bine, dacă marele Cărturar Liiceanu ar fi dat măcar o căutare “pe goagăl” ar fi aflat, din Wikipedia, că tabloul nu aparţine lui Bosch!!! [https://en.wikipedia.org/wiki/Christ_Carrying_the_Cross_(Bosch,_Ghent)].

Sigur, asta, dacă ar fi rămas doar pe “pe goagăl”! Dacă ar fi vrut să o ardă mai intelectual, ar fi găsit niște studii mai savante, în care specialiști de renume i-ar fi explicat de ce Muzeul de Arte Frumoase din Gent, Museum voor Schone Kunsten  (MSK), care găzduiește capodopera, menţine, totuși, în  formula de promovare a tabloului pe Hieronymus Bosch, ca autor, deși The Bosch Research and Conservation Project (BRCP) a stabilit că a fost pictat de altcineva! (http://vlaamseprimitieven.vlaamsekunstcollectie.be/en/research/webpublications/christ-carrying-the-cross-by-bosch-in-the-museum-of-fine-arts-in-ghent).

Cum ziceai, dom’le Liiceanu? “Credeai că știi ceva și ţi-am dovedit că nu știi. Ești, așadar, un ignorant (la limită, un <<prost>>)”? Adică, UN PROST? Nu pot să cred! Sigur, prost la limită, am înţeles! Dar, ne mai luăm de la un tablou, și acela ușor de găsit “pe goagăl”? Eu zic că, dincolo de micile noastre idiosincrazii, domnul Liiceanu ar putea fi și om de spirit și, poate, chiar un geniu! Dar să știţi că este o mare diferenţă între cele două! Mentorul domnului Liiceanu, regretatul Constantin Noica, remarca în Introducere la miracolul eminescian (Humanitas, București, 2010, p. 102), citindu-l pe Eminescu:

“Om de spirit este acela care, în fundul inimii lui râde de toţi și de toate. Om de geniu este cel ce râde de el însuși. De aceea, un geniu nu poate fi rău, pe când un om de spirit este totdeauna rău”!

Mai ţineţi minte Fyodor Dostoevsky, THE DREAM OF A RIDICULOUS MAN (Visul unui om ridicol)?

“What’s more – I love those who laugh at me more than all the rest. Why that’s so I don’t know and can’t explain, but let it be so”. (http://www.colorado.edu/studentgroups/shortfiction/RidiculousMan.pdf).

Adică:

“Și, mai mult decât atât – îi iubesc pe cei care râd de mine mai mult decât pe toţi ceilalţi. De ce este așa nu știu și nu pot explica, dar s-o lăsăm așa!”

Vedeţi ce simplu e? Îi plăcea ca lumea să râdă de el, fiindcă făcea și el la fel! Era o formă de a se căuta pe sine, iar auto-ironia te colorează mereu în culoarea adevărului! Genial, nu?

Hm! Așadar, prost, om de spirit sau geniu? Ce ziceţi de domnul Liiceanu? Aţi ghicit! Felicitări! Problema este că nu l-am văzut niciodată pe Liiceanu râzând când este criticat, iar pe sine se critică, probabil, doar în confesional! Și, sincer, nu cred că știe să râdă de alţii, în “fundul inimii lui”. Mai degrabă, o face pe contributors.ro. Mai mult, “pe goagăl” e clar că nu caută! I-ar fi fost de ajutor. În schimb, se compară cu Titu Maiorescu (wow!), așa cum a făcut în scandalul cu privire la costurile călătoriei sale la Neptun (s-a presupus că deplasarea sa cu avionul s-a achitat din bani publici, zic gurile rele, “zdrenţele” lui Negulescu, dar eu nu cred o iotă!). A călătorit împreună cu alţi “savanţi”, la solicitarea fostului-iubit de popor, Băsescu! Afirmaţia a fost livrată în emisiunea “100%”, a lui Robert Turcescu, pe Realitatea TV, la 25 iunie 2007:

ascultă file audio*

“Ceea ce a făcut președintele Băsescu, ca să vorbim, mai departe, de seducţie, mi se pare că este primul gest firesc, pe care îl face un șef de stat, ca omagiere a inteligenţei unei ţări. Îîî, pe vremea lui Carol I, intelectuali de tipul Titu Maiorescu și mulţi alţii, pot să vă înșir cât (sic!) vreţi…îîî, ajungeau în preajma șefului ţării, atunci era un rege, cu un firesc desăvârșit”!

Cu “seducţia” nu te joci

După cum vedeţi, Liiceanu era parte din “inteligenţa unei ţări”! Sigur, nu sunt lămurit care ţară și nici care intelligence! Acum, “ca să vorbim mai departe de seducţie”, e posibil ca un Titu Maiorescu să fi fost sedus de Carol I sau viceversa, nu e clar pe banii cui, dar pe “telectualul” Liiceanu l-a sedus, ghici taman cine? Spune chiar el adresându-se lui Băsescu și o spune cu toţi dinţii în gură (9 mai 2014):

“Fac parte din acei cărora li s-a lipit eticheta de intelectual al lui Băsescu şi aş vrea să spun cu această ocazie că aţi fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta şi că ei v-au considerat, nu ei, intelectualii lui Băsescu, ci pe Băsescu ca pe preşedinte al lor. Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dumneavoastră. Altfel spus, că timp de 10 ani cât aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim”. (http://jurnalul.ro/stiri/observator/liiceanu-presedintelui-basescu-intelectualii-din-romania-s-au-recunoscut-cu-valorile-lor-in-activitatea-dumneavoastra-667755.html).

Wow! Asta mă seduce, dar mă și cam neliniștește! Vorba lui Liiceanu, când s-a dus la Neptun, la chemarea celui care “l-a așezat pe drum” (am început să scriu în rime, mă calific să mă compar măcar cu Păstorel Teodoreanu?):

ascultă file audio*

“Noi am mers acolo, nu liniștiţi să facem baie, ci neliniștiţi de ce se întâmplă cu noi”!

Vedeţi cum e să fii tânăr și neliniștit? Îţi clănțăne dinţii în gură, dar nu de grijă, ci pentru că îi ai! Pe de altă parte, nu mi-e clar în ce se făcea baie, acolo unde s-a dus domnul Liiceanu, extrem de “neliniștit”! Cred că scăldatul în prostie era interzis în vila prezidențială de la Neptun, pe vremea lui Băsescu! Iar în Mare Nostrum, ce să mai vorbim, că era plină de “fecale (…) înghițite cu creierul” încă de atunci! Ba chiar și de altă natură! În sens de naturale! Poate, acolo? Oricum a fost, eu zic că domnul Liiceanu, așa neliniștit cum e, a știut el ce face. Câte băi să fi făcut în piscina lui Băsescu? Maxim două, trei! Nu cred că l-au afectat prea tare. Și, apoi, el chiar crede că face bine și nu e nimic rușinos în faptele sale! Exact ca în filmuleţul de mai jos! Ce mai, omul nu e prost!

Deși nu intenționam abordarea, în continuare, a fenomenului Piaţa Victoriei, domnul Liiceanu mi-a atras atenţia că mai sunt unele lucruri de spus și de scris pe această temă! Urmează.

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe play din link-ul corespunzător!