“După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat!”

ciolos-mussolini

E drept, n-am reuşit să mă achit de obligaţiile liber asumate de a vă furniza, prin intermediul acestui blog, toate datele impotenţei politice şi instituţionale ale unui preşedinte zidit în penibil, amalgamat cu roadele indecenţei crase şi rapid înghiţit de prăpastia propriilor eşecuri. Românii au uitat, deja, că l-au ales ca să nu ajungă Ponta preşedinte! Tot ce îşi aduc aminte, când nu votează pentru primarii aruncaţi în penal de egocentrista Kövesi (desfiinţând, astfel, ideea că susţin DNA), este că Iohannis are case dovedite a fi achiziţionate prin fals, că doamna Carmen seamănă izbitor cu tovarăşa Elena (nu Udrea), iar guvernul Cioloş, adus de preşedinte sub sigla “tehnocraţi”, a semănat deja dezastrul la cote de neimaginat.

Prostia? O afacere între noi şi Dumnezeu!

Carenţele în materie de Judecată, a doua parte, ca importanţă, a Logicii, după Petru Ramus (secunda Petri), par a fi parcursul fatidic al unor politicieni români, născuţi în paradigma eternă a servirii propriilor interese în detrimentul binelui public. Dincolo de diatribe, fraze sforăitoare şi promisiuni factice! Ajungem la discuţia cu privire la calitatea intelectuală, cea atât de bine creionată de filosoful Immanuel Kant! Neamţul scria în nemuritoarea sa Critica Raţiunii Pure:

“Lipsa de judecată este, propriu-zis, ceea ce se numeşte prostie, şi o astfel de infirmitate nu poate fi remediată. Un cap obtuz sau mărginit, căruia nu-i lipseşte decât gradul convenabil de intelect şi de concepte proprii acestuia, poate ajunge foarte bine, prin instrucţie, chiar până la erudiţie. Dar, fiindcă, de obicei, în acest caz, lipseşte şi judecata (secunda Petri), nu este neobişnuit să întâlneşti bărbaţi foarte instruiţi, care, în folosirea ştiinţei lor, lasă să se întrevadă, deseori, această deficienţă iremediabilă”. (Immanuel Kant, Critica Raţiunii Pure, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p. 166).

Sigur, nu vreau să sugerez, prin citatul din Kant, că domnii Iohannis şi Cioloş ar fi “foarte instruiţi”. Departe de mine aşa ceva! Şi departe de ei că ar fi lăsat, fie şi o clipă, să se întrevadă o astfel de posibilitate. În ceea ce priveşte imensa, incomensurabila prostie de care vorbeşte Kant, deh, e o afacere personală între români şi Dumnezeu! În definitiv, nimeni nu poate reproşa românilor că votează aşa cum votează. Problema este ce fac românii, după ce se adevereşte că au învestit, prin vot, pe tâmpiţi, ticăloşi sau infractori. De regulă, îi mai votează o dată! Şi, până la momentul când îi mai votează o dată, dacă dispreţul celor pe care i-au votat îi loveşte în faţă, se mulţumesc să se învelească în noroiul şi aluviunile stihiilor care le-au spulberat casele şi să-şi caute alinarea în respiraţia de mucegai a moaştelor. Sau, dacă nu i-a lovit potopul, să râgâie în faţa televizorului, la meciurile răsuflate ale unei naţionale după chipul şi asemănarea lor, recent eliminate ruşinos de la Europenele de fotbal.

Între timp, de-alde Cioloş şi ai lui se lăfăiesc în vilele de protocol ale lui Ceauşescu, urmând călătoriei după cai verzi pe pereţi, prin Canada, unde, cică, s-a bătut pentru ridicarea vizelor impuse românilor care călătoresc pe cele meleaguri. Iohannis, turistul grotesc al destinaţiilor exotice, îşi face veacul prin Bulgaria vecină (mai puţin exotică), unde vorbeşte despre flote NATO la Marea Neagră, fără să-şi dea seama că e vorba de ele şi tăgăduind, apoi, că s-ar fi referit la aşa ceva. Asta, spre deliciul bulgarilor, care, din ce în ce mai fericiţi că sunt alţii mult mai proşti ca ei prin Balcani (sigur, mă refer la autorităţi, altfel am tot respectul pentru poporul bulgar), ne dau cu tifla, aşa cum a făcut premierul lor faţă de preşedintele nostru. Între timp, mii de români îşi duc destinul în palmă, după ce stihiile i-au lovit necruţător, fără ca Iohannis sau vreun membru al guvernului să fi arătat, în vreun fel, că ar putea să-i ajute (abia pe 21 iunie a convocat Cioloş oarece la guvern, în legătură cu potopul care înghiţea, de vreo două săptămâni, România).

Ah, am uitat! Ştiaţi că doamna Cristina Spătar (nu-mi cereţi să vă spun cine este această doamnă!) căuta soluţii la vrăjitoare ca să-şi salveze căsnicia, alături de un domn al cărui nume îmi scapă? Ei, asta a fost preocuparea numărul unu a românilor, timp de câteva zile, şi eu cred în televiziunile de ştiri care furnizau, în “neştire”, acest “breaking news”, fiindcă sunt televiziuni comerciale. Trăiesc din rating, aşa că ştiu ce “ştiri” consumă neamul lui Mihai Viteazul şi Zorro la un loc, vorba filosofului antilopelor gnu, marele gânditor Zgonea, coleg cu primul şi întruchiparea vie a celui de-al doilea (conform propriei evaluări)! Adică, român de-al nostru, până de curând în a treia funcţie ca importanţă ierarhică în stat. Să mai zică cineva că Securitatea lui Ceauşescu nu a învins în lupta cu vicisitudinile vremii! Mă scuzaţi, n-am zis nimic de domnul Coldea! Şi, nici nu vreau să zic că, în ţara asta, toţi tâmpiţii ajung în funcţii importante în stat, pentru simplul motiv că îl consider pe Zgonea un geniu! Este aidoma multor români, cam toţi cei care ne conduc! Genii, nu tâmpiţi! Fiindcă, atâta putem noi! Să găsim tot timpul genii care să ne conducă! De unde puteţi conchide că poporul e blagoslovit!

De aceea, astăzi nu voi scrie lucruri grave! Nu vă voi informa cât de nefericită ne este viaţa. Vă voi arăta doar cât de inteligenţi sunt cei care ne conduc! Cât de dedicaţi cauzei democraţiei. Ca să înţelegem mai bine cine suntem noi, cei conduşi de ei! Sigur, pe altă planetă, când te conduce un prost, nu se prea cheamă că tu eşti un geniu! Noroc că pe noi ne conduc geniile! Să-l luăm, bunăoară, pe Klaus Werner Iohannis! La izbucnirea scandalului cu privire la dezinfectanţii din spitale, diluaţi spre apă chioară de firma Hexi Pharma şi despre auto-ucisul fără faţă Condrea, SRI ne-a livrat o tolbă de minciuni arătând cum informaseră securiştii neamului pe toate cumetrele şi precupeţele din fruntea ţării despre dezastrul respectiv. Deşi puţea, de la o poştă, a minciună fetidă (putea fi şi adevărat), Klaus a sărit în apărarea găştii lui Coldea şi a anunţat solemn naţia, pe 19 mai 2016:

Jurnalist: Faptul că SRI a trimis aceste informări este contestat de mulţi demnitari. Pe ce anume vă bazaţi când spuneţi că SRI şi-a făcut cu certitudine datoria şi practic firul s-a rupt în momentul când s-a ajuns la aceşti demnitari?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Fiindcă acesta (sic!) este experienţa mea că SRI îşi face treaba şi sunt anumite instituţii, care, în anumite momente, nu-şi fac treaba. Eu vorbesc din propria experienţă (subl. mea)”. (http://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratie-de-presa1463654832).

“Experienţa” lui Iohannis alias Omul Invizibil

Sigur, acestui izomorf politic, îndelung întârziat pe lângă gineceul doamnei Carmen, nu i-a explicat nimeni că, în democraţie, singurele instituţii, care pot depune mărturie că serviciile secrete nu mint, sunt comisiile specializate ale parlamentului, doar ele abilitate să controleze activitatea acestor servicii. Preşedintele este doar beneficiarul informaţiilor furnizate de serviciile secrete, nu şi controlorul acestor informaţii. Cum Comisia SRI din parlamentul României nu controlează nimic, iar Iohannis nici măcar nu face parte din ea, cade total varianta în care Iohannis ştie, din “proprie experienţă”, ca parlamentar în Comisia cu pricina, că SRI nu minte. Mai rămâne doar o singură variantă. Cineva, care ar spune că ştie din “proprie experienţă” că SRI nu minte, nu poate fi decât un lucrător SRI, căci doar experienţa unui astfel de lucrător îl poate face să ştie, fără de tăgadă, că informaţia furnizată de Serviciu este corectă. A vrut Iohannis să ne facă o destăinuire cu privire la adevăratul său loc de muncă? L-a luat gura pe dinainte? Este, cumva, în imposibilitatea de a înţelege la ce trebuie să se limiteze “propria experienţă” a unui preşedinte? Puteţi încerca un răspuns.

Oricum, experienţa domniei sale în nu ştiu care materie, posibil securistică, a fost destul de “acoperită” public, de vreme ce una dintre cele mai strălucite minţi ale ştiinţei politice americane îl consideră “invizibil”. Robert Kaplan remarca, într-un interviu pentru Hotnews, din 23 mai 2016, că Iohannis, “din nefericire, nu prea e văzut deloc!” Şi că “preşedintele nu a lăsat o impresie solidă, într-un fel sau altul. Este încă invizibil” (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21014853-robert-kaplan-intr-interviu-pentru-hotnews-despre-cum-este-perceput-klaus-iohannis-washington-pesedintele-nu-lasat-impresie-solida-intr-fel-sau-altul-este-inca-invizibil.htm).

OK, Klaus Werner Iohannis, omul “invizibil”, nu prea ştie care trebuie să fie experienţa unui preşedinte în funcţie şi se dă cu serviciile secrete împotriva altor “anumite instituţii, care, în anumite momente, nu-şi fac treaba”. Toate, cică, din democraţie!

Oricât de miraţi aţi fi, să ştiţi că se poate şi mai rău de atât, deşi e incredibil!

“Fidelitatea” Ministrului Educaţiei, care este, de fapt, Ministrul Justiţiei. Sau, mai scurt spus: “Care este”, punct!

 Uite, ce te faci cu Raluca Prună, un ministru în guvernul lui Iohannis, care nu ştie ce portofoliu deţine? Astfel, pe 30 mai 2016, într-un interviu pentru Europa FM, avea impresia că este ministrul educaţiei (ascultă file audio*):.

Reporter: Ştiţi dacă mai urmează şi alte dosare importante de judecat în urma plângerilor, sesizărilor de neconstituţionalitate…

Prună: Nu, nu am cunoştinţă despre aşa ceva, însă sigur că şi aici, şi vorbesc ca jurist, nu neapărat ca ministru al educaţiei, faptul că în doi ani…al, pardon, al ministru…al, al justiţiei, îîî, deci, ca jurist vorbesc…”

 Sigur, mulţi dintre românii care citesc aceste rânduri vor fi înclinaţi, pe linia  fundamental reprezentativă pentru poporul român, despre care scriam mai sus, să creadă că madam Prună a greşit în exprimare. Nicio problemă! Mai ales că a greşit, în exprimare, constant, până pe 1 iunie 2016, când le-a spus elevilor şi studenţilor: “Cred că educaţia civică, mai ales cea non-formală, este extrem de importantă, pentru că toate valorile pe care o astfel de educaţie le promovează, cum ar fi responsabilitatea, fidelitatea, onoarea, civismul, nu sunt nişte concepte pe care le putem scrie într-o lege. Acestea sunt valori care se învaţă întâi acasă, apoi în şcoală (subl. mea) şi sunt valori fără de care nu ar fi posibilă o societate (…)”.

Personal, nu am auzit în viaţa mea că educaţia civică se referă la fidelitate şi onoare! Eu am auzit, din “experienţă personală”, că educaţia civică se referă la educaţie prin şi pentru democraţie, în sensul apărării drepturilor individuale si libertăţilor fundamentale, pe care se bazează orice societate democratică. E drept, am auzit şi despre fidelitate şi onoare, în raport cu societatea, dar nu la capitolul educaţie civică, ci în raport cu un anume jurământ:

“Eu, cetăţean al Republicii Socialiste România, intrând în rândurile forţelor armate, jur să fiu devotat poporului muncitor, patriei mele şi conducerii de stat a Republicii Socialiste România.” (vezi http://www.luju.ro/institutii/servicii-secrete/document-inedit-ura-din-juramantul-securistilor-jur-sa-urasc-din-adincul-fiintei-mele-pe-toti-dusmanii-patriei-si-ai-poporului-muncitor?pdf).

Aşa începea jurământul lucrătorilor de la Securitate, în România lui Ceauşescu. Că acestea sunt valori pe care Prună le-a “învăţat acasă” sau din “propria experienţă”, după modelul lui Iohannis, nu eu sunt cel chemat să se pronunţe, este suficient ce declară ea singură, ca jurist sau “ministru al educaţiei”, după cum îi place să se prezinte. Probabil, ca ministru al educaţiei, fiindcă “acestea sunt valori care se învaţă întâi acasă, apoi în şcoală (subl. mea)”.

Apoi, ce “frumos” sună Programul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, care subliniază, cu ardoare: “Partidul susţine codul moral al constructorului comunismului, care trebuie să includă următoarele principii: devotamentul (subl. mea) faţă de cauza comunismului (…)” (vezi George H. Knoles, Rixford K. Snyder, Readings in Western Civilization, Stanford University, New York, 1968, p. 556).

Teoria sacrificiului permanent şi doctrina statului călare pe cetăţean

Nici Cioloş, pupilul lui Iohannis, şeful cu acte al guvernului domnului preşedinte, nu stă mai prejos cu “propria experienţă”. Pe 9 iunie 2016, de Ziua Eroilor, domnul Cioloş a grăit, din “proprie experienţă”, următoarele:

“Îi cinstim astăzi pe eroii României de ieri şi de azi, pe toţi cei care au avut crezul că binele comun este deasupra binelui propriu, că libertăţile semenilor sunt mai importante decât libertatea individuală, că drepturile personale se circumscriu drepturilor fundamentale ale societăţii (subl. mea).” (vezi http://gov.ro/ro/stiri/mesajul-premierului-dacian-ciolo-pentru-ziua-eroilor-astazi-9-iunie&page=1).

Wow! Nici în cele mai negre coşmaruri ale unei “proprii experienţe” democratice, nu veţi întâlni conceptul de “drepturi ale societăţii”, care să circumscrie “drepturile individuale”. În fapt, nu veţi întâlni conceptul de “drepturi ale societăţii” de niciun fel! De ce? Simplu! Pentru că acest concept a fost “inventat”, sub licenţă, de Comunism! Care Comunism l-a “cumpărat” de la fascism! Adică vorbim de regimuri totalitare, care plantează concepte din “proprie experienţă” direct în gura “democratului” Cioloş! Uite ce frumos au colaborat Benito Mussolini şi Giovanni Gentile ca să-l înveţe pe Cioloş despre “drepturile societăţii”, care “circumscriu” libertatea individuală, în Doctrina Fascismului, din 1932:

“And if liberty is to be the attribute of living men and not of abstract dummies invented by individualistic liberalism, then Fascism stands for liberty, and for the only liberty worth having, the liberty of the State and of the individual within the State (subl. mea)”. (vezi http://www.worldfuturefund.org/wffmaster/Reading/Germany/mussolini.htm).

Adică:

“Şi, dacă libertatea trebuie să fie atributul oamenilor vii şi nu al unor momâi abstracte, inventate de liberalismul individualist, atunci Fascismul reprezintă libertatea şi numai acea libertate care merită trăită, libertatea Statului şi a individului în cadrul Statului (subl. mea)”.

Sau:

“We were the first to state, in the face of demo liberal individualism, that the individual exists only in so far as he is within the State and subjected to the requirements of the state (…) (subl. mea)”.

Adică:

“Noi am fost primii care am declarat, în faţa demo individualismului de tip liberal, că individul există numai în măsura în care este în Stat şi se supune comandamentelor Statului (…) (subl. mea)”.

“Superbă” este şi întâlnirea în doctrină sau, poate, doar în exprimare, a domnului Dacian Cioloş cu domnul Adolf Hitler. Vedeţi intervalul dintre minutele 2:52 şi 3:03:

https://www.youtube.com/watch?v=AnpTWKKWQ1o

“When you sacrifice for your community (subl. mea), then you can walk with your head held up high! Our belief in Germany is unshakeable! And our will is overwhelming!”

Adică:

“Atunci când te sacrifici pentru comunitatea ta (subl. mea), atunci poţi să mergi cu capul sus. Credinţa noastră în Germania este de neclintit. Şi voinţa noastră este copleşitoare”

Şi comuniştii ne-au tot învăţat că trebuie să ne sacrificăm pentru binele societăţii, aşa s-au întemeiat “generaţiile de sacrificiu”! Personal, am făcut parte din una! Că o fi Mussolini, Hitler, Ceauşescu, sau idolul tinerilor frumoşi şi liberi, Cioloş, pe mine, unul, vă rog să nu contaţi! Eu nu mă mai sacrific! Vă las pe voi!

“Ca în statele europene democratice”, cu securistul la chioşcul de ziare

Sigur, presa română nu s-a ocupat deloc de aceste panseuri “geniale” ale băiatului cu agricultura, Cioloş, cum nu a văzut nici “experienţa” lui Iohannis şi nici “civismul” lui Prună. Evident, asta nu din cauză că Maior (băiatul de la SRI, care e acum ambasador în SUA, ca răsplată că e de la SRI, că altă motivare n-am primit de la securişti) ar avea dreptate în materie de cum controlează SRI presa! Şi, evident, nici din cauză că ăştia trei, Cioloş, Iohannis, Prună, ar fi colegi cu colegii lor din presă (ascultă file audio*):

25 ianuarie 2015

Reporter: Îîî, cum staţi cu ofiţerii acoperiţi din presă?

George Maior: Îî, cum stau toate statele, îî, democratice…

Reporter: Adică, bine…

George Maior: Cum stau toate statele democratice europene. Ofiţerul acoperit este o latură specială, o armă specială a oricărui serviciu de informaţii. Sarcina lui este ca, folosind această, îîî, situaţie, această calitate, să aducă informaţii de securitate naţională, îî, pentru stat (subl. mea), şi cu asta basta (subl. mea)!”

Reporter: Şi vom afla vreodată?

George Maior: Păi, asta e ideea, că nu, hîîî!”

Observaţi că “informaţia de securitate naţională” este “pentru stat”? Nu pentru cetăţeni şi promovarea libertăţilor constituţionale, nu pentru apărarea indivizilor prin pavăza statului democratic! Nu, “pentru stat” şi atât! Păi, citiţi materialul precedent de pe acest blog, Securişti şi Comunişti (…), coroboraţi cu afirmaţia lui Maior de aici şi veţi înţelege cine i-a făcut lui Iohannis Strategia de Apărare Naţională! Vedeţi ce simplu e? Totul este să citim! Dar şi să vorbim între noi! Şi “cu asta basta”, cum ar zice poetul securist al neamului! Ba, nu! Încă nu! Cum era cu “fidelitatea” lui Prună? Dar, cu “drepturile personale se circumscriu drepturilor fundamentale ale societăţii” a lui Cioloş (fraza)? Cum se potrivesc astea cu “să aducă informaţii de securitate naţională, îî, pentru stat” a lui Maior? Ei, abia acum şi cu asta basta!

Aşa ştie Maior, că, în “statele democratice europene”, şefii serviciilor secrete se laudă public cu ofiţerii lor acoperiţi din presa liberă!!! Presupun că de-aia l-a trimis Iohannis în America! Să-i înveţe şi pe americani cum e cu Securitatea la europeni, prin New York Times sau Washington Post! Bun băiat! Iohannis, nu Maior! Şi Cioloş! Şi…era să zic Prună! Nu, Prună nu e bun băiat! Dar e “fidelă”, ca să nu zic “fidea”. Vorba lui Conu’ Iancu, din “D’ale carnavalului”: “(…) i-am fost întotdeauna fidea”. Evident, civismului! Purtatul diagonalei pe sub cămaşă nu mai e de actualitate, pe canicula de afară!

Apropo, oameni buni! Luaţi-o pe asta de la mine! Ce Nostradamus?  Conu’ Iancu să trăiască! Ia, ziceţi aici! Câţi ani au trecut de la Marea “Revoluţie” din Decembrie 1989? Vreo 27, nu-i aşa? Adică, aproape 30! Au ocupat, cumva, ruşii, Crimeea? Păi, au cam ocupat-o, acum doi ani! Zău? Atunci luaţi-o pe asta de la mine:

Caţavencu : Fraţilor! După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram, acuma câtva timp, înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!” (Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, 1884). “Curat constituţional”, coane Klaus! Tare?

Mai ştiţi cum a venit domnul Cioloş să ne spună ce mult a făcut el pentru poporul român? Cum s-a bătut el, pe vremea când era Comisar european, ca să ne înfruptăm şi noi, mai cu sârg, din mălaiul fondurilor europene pentru agricultură! Cum a pus el stavilă hrăpăreţilor francezi şi germani, care înghiţeau tot şi ne lăsau flămânzi şi mioritici! Eeeee, aţi uitat, nu-i aşa? Ia uite ce frumos spunea, pe 22 noiembrie 2015 (ascultă file audio*):

Cioloş: (…) Inclusiv ideea că, de fapt, nu am lucrat pentru România, acolo, ci pentru alţii, eu ştiu, pentru Franţa sau pentru Germania. Atâta timp cât nu ştiu câtă lume ştie că, de fapt, pentru prima dată de când există Politica Agricolă Comună, Franţa, Germania şi celelalte ţări occidentale, începând din 2014, pierd bani pe politica agricolă comună, altfel spus, bugetul alocat li se reduce de la un an la altul, şi, pe de altă parte, România şi alte ţări din Europa de Est câştigă bani, deci alocarea bugetară creşte. Sigur că există această diferenţă de subvenţii, încă, dar ceea ce am putut să fac este să încep să schimb tendinţa. Ei, aceste lucruri, din păcate, nu se spun sau se ascund”.

Pe bune, nici Cioloş nu minte, exact ca SRI!

Aşa este, domnule Cioloş, poate, se ascund. Dar nu de către băieţii cu Dunărea Albastră în priviri, ai domnului Maior. Exact cum dumneavoastră ascundeţi (sau mai grav, nu ştiţi?) că ANNEX I, PERCENTAGES OF THE GUARANTEE THRESHOLD PER MEMBER STATE OR SPECIFIC REGION FOR THE RECOGNITION OF PRODUCER GROUPS, din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, prevede foarte clar că alocările bugetare pentru România urmau să crească în mod constant, cu 5%  până la 10%,  începând cu 2008 până în 2016, când s-ar fi ajuns la nivelul subvenţiei la care România era îndreptăţită prin tratatele constitutive (vezi pp. 87-88, https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/273249/6657.pdf).

 

159-tratat aderare-cote crescute

Adică, România câştiga bani, prin Tratat, încă din 2008, nu abia din 2014, când v-aţi pus această creştere în contul personal, ca o contribuţie exclusivă a Comisarului pentru Agricultură Cioloş la bunăstarea patriei. Înţeleg că v-aţi sacrificat, nu-i aşa? Minciuna sau Ignoranţa este sacrificiul  dumneavoastră?

Acum, ori Comisarul Cioloş minte, de vreme ce Tratatul de aderare spune altceva decât susţine el, ori are dreptate, dar, atunci, înseamnă că nu s-a respectat Tratatul de aderare, în ceea ce priveşte România, iar asta s-a întâmplat în chiar mandatul Comisarului comunitar pentru Agricultură Cioloş (2010-2014). Nici nu ştii cum e mai grav!

Sau, poate e altceva! Uite, Cioloş a făcut o vizită la Paris, în ianuarie 2016, prilej cu care a ţinut o conferinţă la Sciences Po, l’École des affaires internationales de Sciences Po. Ei, ditamai fost Comisarul pe Agricultură a lăsat impresia că nu ştie câte ţări sunt membre ale Uniunii Europene. Nefiind sigur de număr, avansa aproximaţii de tipul “Europa de azi e o Europă din 28-29” sau din “27-28”. Vezi intervalul dintre minutele 31:12 şi 31:54.

OK, m-am gândit că, poate, se referea la dezvoltarea Europei instituţionalizate, de aceea vorbea în grupe de cifre, nu putea să nu ştie Comisarul pe Agricultură că sunt 28 de ţări membre în Uniunea Europeană, mi-am zis eu, conciliatorist. Căci, în chiar mandatul său, în 2013, Croaţia devenise al 28-lea stat membru UE. Numai că domnul Cioloş a revenit la Paris în iunie, prilej cu care a dat un interviu doamnei Arlette Chabot, pe 9 iunie 2016, pentru LCI – MYTF1. Da data asta, lucrurile au fost perfect clare . Iată extrasul din transcriptul oficial, pus pe site-ul guvernului român:

“Deci, există mai multe Europe şi mie asta nu-mi pune probleme, este normal, suntem 27 de ţări (subl. mea), dar trebuie să găsim calea de a trăi împreună, chiar dacă avem acest multiculturalism şi perspective diferite de a privi lucrurile.” (http://gov.ro/ro/stiri/interviul-premierului-dacian-ciolos-acordat-postului-francez-lci-mytf1&page=1).

Wow! Pentru aşa prestaţie, Marele Comisar, că o fi el Miclovan, Roman sau Cioloş, ar fi picat cu brio examenul la cursul meu de Istoria Integrării Euro-Atlantice. Aşadar, în ianuarie, era exact ca acum, în iunie şi acum era exact ca cel din ianuarie. Superb! Pentru conformitate, vezi intervalul dintre minutele 9:24 şi 10:01 (“on est vingt-sept”)

http://lci.tf1.fr/videos/la-matinale-lci/l-invite-d-arlette-chabot-dacian-ciolos-8749701.html?xtmc=ciolos&xtcr=1

Totul este bine! Nu s-a întâmplat nimic! Dormiţi liniştiţi!

Acesta este omul care, cică, a prestat pentru România în postul de Comisar european, un personaj care nici măcar nu ştie numărul statelor membre UE. În esenţă, asta este România şi acesta e poporul ei! Cu guvernanţi de teapa unui Iohannis, unui Cioloş şi unei Prună! Cu “fidelităţi” suspecte, cu “experienţe” stranii şi “drepturi personale circumscrise drepturilor societăţii” scandaloase. Şi, evident, cu expertize de Comisar European care ştie că sunt 27 de ţări membre UE în loc de 28 şi cu “ofiţeri acoperiţi în presă” şi “cu asta basta” securistică la vârful ţării şi la ambasada României din SUA!

Aţi observat că n-am zis nimic de domnul Coldea sau de doamna Kövesi, exact cum nu zice presa lui Maior nimic serios despre…hm…cum să le zic eu ăstora? A, experimentaţii! Pssss! Procurorii ne “aude”!

Practic, cam tot ce mai putem face este să strigăm cu băieţii de mai jos: “All is well”! Şi să vă convingeţi apropiaţii să nu se spânzure, încă, fiindcă, ghici ce? Se mai întâmplă chiar şi acolo unde All is well! Enjoy!

https://www.youtube.com/watch?v=S-LltgOtFSg

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Când Prostia şi Domnia s-au Unit în România! Iar Minciuna-i Veselia!

iohannis-sima4

Din nou, acest text va fi scurt (by my standards, adică nu chiar scurt). Explicaţii puţine. Preşedintele României, surprinzător, nu mai trebuie explicat! La nici câteva zile după ce ne-a marcat destinul, prin preluarea puterii politice, deriva spre zările fulgurante ale incompetenţei a atins orizontul propriei neputinţe! Ştiu sloganul: să-l lăsăm pe Preşedinte să înveţe să fie Preşedinte! Mă scuzaţi! Pardon! “Il est Charlie”! Ştie precis cum este cu libertatea! Mai ales cu a lui! Libertatea de a greşi în numele şi pentru nenorocirea a milioane de români! Sigur, nu la nivelul la care a greşit administraţia socialistă de la Paris, în infernul terorist stimulat de incompetenţa crasă şi falimentul instituţional al guvernării Hollande! (vezi http://www.newsmax.com/Headline/France-attacks-Charlie-Hebdo-US/2015/01/09/id/617672/) (vezi http://www.algemeiner.com/2015/01/09/responding-to-paris-terror-outrages-us-jews-highlight-centrality-of-anti-semitism-to-islamist-ideology/).

Este drept, anunţam încă din 17 noiembrie că domnul Iohannis va face toate greşelile din manual! Nu ştiam, atunci, că domnul Iohannis îşi conspectează nenorocirile din cu totul alt manual decât cel ştiut de mine! Pentru avansaţi! Mai amplu! Mai bogat! Mai încăpăţânat în modelarea paginilor după arhetipurile mono-îngheţate în culoarea gerului iohannist. Năprasnic! Şi implacabil ca o glumă proastă!

C’est vrai, je suis Charlie, mais on sait rien sur MCV…

Scriu aceste rânduri pe 12 ianuarie 2015. În câteva zile, începând cu astăzi, Iohannis va acumula o deja nouă incredibilă paletă de erori şi nenorociri. Astăzi, urmează să discute cu liderii politici ai ţării despre bugetul armatei, “cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru apărare”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15407&_PRID=lazi).

Are propuneri: “Mai mult, propun tuturor factorilor politici, atât de la guvernare, cât şi din opoziţie, să-şi asume clar menţinerea acestui minim obiectiv pentru cel puţin 10 ani”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15407&_PRID=lazi).

Ei bine, această discuţie va fi dusă mai departe, de acelaşi Iohannis, în întâlnirile cu preşedintele Comisiei Europene: “(…) alocarea suplimentară de 0,3% din PIB pentru Ministerul Apărării. Acest subiect se va afla, în curând, pe agenda discuţiilor la nivelul Uniunii Europene” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15396&_PRID=lazi).

No problemo! România se va face de râs! Klaus nu va afla de ce, decât după, dacă va afla! E un început “bun”, pentru primul Consiliu European la care va participa! Vom comenta împreună, când va veni sorocul!

Nu l-am prea văzut în cadrele postate pe site-ul Palais de lElysée, după participarea la marşul de la Paris. La cât de “important” este mesajul sec, pe care ni l-a transmis, până şi ăla citit, pe aeroport, aseară, la sosirea acasă, mă aşteptam să fie mai omniprezent în conştiinţa fotografică a francezilor! Ne-a spus cu cine a vorbit, cu “doamna cancelar Merkel, cu preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu premierul Olandei, cu preşedintele Ucrainei, cu premierul Israelului şi mulţi alţii.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15424&_PRID=lazi).

Presupun că domnul Cameron se încadrează perfect la “mulţi alţii”! Fiind pe Axa aia pe care zicea că a luat-o de la Băsescu. Sau nefiind pe nicio axă, decât pe cea a minimei bune creşteri protocolare, unde Iohannis nu poate pătrunde nici cu ordinul Procuraturii! Nu, că e genial Klaus! Nu explic nimic. Epoca în care scriam de ce nu are ce căuta doamna Carmen Iohannis în dreapta şoferului a trecut! E timpul să-l lăsăm pe Klaus să fie “puternic”! Pentru România! Şi milioanele de români care îl iubesc!

Înţeleg că este foarte criticat de foştii sau actualii ciraci ai lui Băsescu, de “imaculata” justiţiară Macovei şi de savantul “neprihănit” al luptei anticomuniste Tismăneanu! Nu ştiu ce le-a promis Iohannis, dar cred că sunt supăraţi mai ales pentru ce nu le-a promis, dar le oferă acum, spre stupefacţia tuturor celor care înţeleg ceva! Nu şi a presei române, care îl idolatrizează şi îi sfâşie în bucăţi pe “detractori”! E bine! Trăiască România!

Într-un fel, la început, mi-era milă de Iohannis. Garabet Ibrăileanu avea o vorbă, în Privind viaţa: “o nenorocire venită din propriile greşeli e tot atât de fatală ca şi una venită din senin, dar iluzia liberului arbitru ne face să suferim cu atrocitate de cea dintâi, pentru că ni se pare că am fi putut-o evita!” (Garabet Ibrăileanu, Privind viaţa…, Bucureşti, 2009, p. 28). M-am scuturat, însă, repede, de milă. Nu e cazul! Omul nu greşeşte! Şi e bine că nu greşeşte! N-are ce regreta! NICIODATĂ! Fie vorba între noi, cum ar putea greşi, la cât de încăpăţânat este, ceea ce reprezintă marca “inteligenţei” infinite şi rafinate, după cum zice şi cântecelul? Lasă, că e bine! Fiindcă, negreşind, nu are nevoie să mintă! Oare?

Mai ţineţi minte Mecanismul pentru Cooperare şi Verificare (MCV)? Jucăria aia convenită la Comisia Europeană şi despre care Iohannis ştie că s-ar fi stabilit în negocierile de aderare a României la UE (informaţie greşită, evident, dar pe care el o crede bună)! Şi care este folosită acum drept hârtie de turnesol de câtre Germania, pentru a ne da sau nu acordul pentru intrarea în spaţiul Schengen! Psst! Nu pot să vă spun nici ce înseamnă MCV, nici când s-a stabilit! Klaus are un fost comisar european în suită şi un ambasador all seasons la butonieră, aşa că ştie el mai bine să vă spună! Uite, ce frumos a zis în discursul, citit, bineînţeles, de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pe 6 ianuarie 2015:

Astăzi, aici, în faţa dumneavoastră, declar cu responsabilitate că a venit momentul, la opt ani de la instituirea MCV-ului, ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită şi să se constate că acele condiţionalităţi, sub rezerva îndeplinirii cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite.” (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15406&_PRID=lazi).

Gata cu Minciuna! De Astăzi, spunem numai Adevărul (adică, la Adevărul

Genial, nu? Aproape că nu mai contează cine l-a învăţat! Reaua aia de Livia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi, fără ruşine şi minimă adoraţie faţă de Geniul Interplanetar al iubirii noastre fără zăgăzuire, uite ce a putut spune (ascultă file audio* 15stanciu-2mcv trebuie mentinut fiindca nu s-au indeplinit obiectivele6jan):

“Din punctul meu de vedere, încă se impune menţinerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pentru că sunt încă multe obiective care nu sunt finalizate”. (http://www.mediafax.ro/politic/livia-stanciu-se-impune-mentinerea-mcv-pentru-ca-sunt-inca-multe-obiective-nefinalizate-13751264).

Ruşine, doamna judecător! Adică, ce vreţi să spuneţi cu “sunt multe obiective care nu sunt finalizate”? Nu vă daţi seama că negaţi afirmaţia Iubitului Conducător care spune clar că “Astăzi (…), să se constate că acele condiţionalităţi (…) au fost îndeplinite”? Uf! Şi, totuşi! Cine este blasfematorul ăla de profesie, care a zis că Iohannis este încăpăţânat? Cine-i caută nod în papură? Iohannis e genial, domne’! Ştie că are dreptate! Dar nu vrea să o intimideze, în adoraţia ei măruntă, pe Livia Stanciu. Se repliază rapid, pregăteşte busuioc, prima întâi, de calitate, pentru dres, şi merge la lustragiii băsişti (altminteri, perfect respectabili, aşa, simpluţi, cum sunt ei) de la Adevărul, chiar a doua zi, pe 7 ianuarie, ca să ne dea lumină. Uite ce frumos a zis (ascultă file audio* 15johannis-adevarul-mcv-4in anii 2016-2017-56indeplinite azi7jan):

Iohannis: Să ajungem în acest punct, atunci când actualul Parlament şi actualul CSM îşi încheie mandatul. Păi, actualul Parlament îşi încheie mandatul la sfârşitul lui 2016 şi actualul CSM la începutul lui 2017. Deci, implicit, am dat un orizont de timp, care mi s-a părut rezonabil.

Jurnalist: Dar, consideraţi că azi suntem pregătiţi?

Iohannis: Azi nu suntem pregătiţi, nici nu m-am referit la astăzi!”

Sigur, Genialul a îngăimat ceva şi la CSM, cu privire la orizontul de timp 2016-2017 (“atunci când actualul CSM şi actualul Parlament îşi termină mandatele, să putem bifa împreună această reuşită”). (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15406&_PRID=lazi).

Dar, a afirmat, fără putinţă de tăgadă, că: “Astăzi (…), să se constate că acele condiţionalităţi (…) au fost îndeplinite”! Păi, cum se potriveşte asta cu “Azi nu suntem pregătiţi, nici nu m-am referit la astăzi”?

Cum nu v-aţi referit la ASTĂZI, domnule Preşedinte? Cum, MINCIUNĂ ORDINARĂ? Sigur, ne minţea şi Băsescu, la fel, a doua zi! Dar, hăhăia, şi ce dacă, poporul îl iubea, Băse era cool! Genialul Klaus nu are stilul ăsta! Zice scurt şi fără să citească, de data asta: “Nici nu m-am referit”! Deşi, chiar aşa zisese, cu doar o zi înainte! Adică, te minte în faţă, cu zâmbetul metalic pe buze!

Sigur, apostolii noii religii iohanniste mă vor întreba unde-i nenorocirea? Pe bune? N-o vedeţi? Hai, să v-o arăt! Preşedintele Iohannis a dat un interviu în presa germană: “Klaus Iohannis a declarat Märkische Allgemeine Zeitung că va face eforturi pentru ca aderarea României la acest spaţiu să aibă loc anul acesta.” (http://www.mediafax.ro/politic/oficial-german-romania-nu-va-adera-la-schengen-in-2015-13748621).

Schengen în 2015? Se ocupă Herr Iohannis! 

Poftim? Cum, Preşedintele României dă un interviu presei germane, care se adresează populaţiei Germaniei, nefavorabilă aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, fără să se consulte cu cancelarul Merkel? Adică, el, etnic german şi nou ales Preşedinte al României, se adresează direct, prin intermediul presei germane, poporului german, informându-l despre intenţii pe care germanii nu le agreează? Şi, “ce dacă?”, or să zică apostolii iohannişti! “Foarte bine a făcut”, vor clama! Şi, de unde ştiu eu, Stan, că nu a vorbit cu Merkel? Păi, ştiu! Fiindcă, imediat, a apărut în presa germană, şi nu oriunde, în Der Spiegel, citat de Mediafax, pe 5 ianuarie, o reacţie extrem de dură a preşedintelui Comisiei pentru afaceri interne din Bundestag, Wolfgang Bosbach, creştin-democrat şi apropiat consilier al cancelarului Merkel: “Îndoielile faţă de o aderare a României la Spaţiul Schengen persistă (…) (România) nu-şi va atinge acest obiectiv în 2015 (http://www.mediafax.ro/politic/oficial-german-romania-nu-va-adera-la-schengen-in-2015-13748621).

Wolfgang-Bosbach

Wolfgang Bosbach

Ce se întâmplase? Intempestivul, aberantul şi stupidul interviu dat de Iohannis, doar pentru imaginea sa penibilă, a pus administraţia de la Berlin într-o situaţie dificilă faţă de propriul electorat. Reacţia lui Bosbach s-a adresat germanilor şi nu românilor, de aceea a venit din partea preşedintelui Comisiei pentru afaceri interne din Bundestag, şi nu a Comisiei de relaţii externe. Practic, Iohannis i-a obligat pe oficialii de la Berlin să închidă anul 2015 pentru aderarea României la Schengen! Asta, în condiţiile în care Germania nu zisese nimic despre 2015, până în prezent. Şi erau bune premise ca, în baza unui raport MCV mai bun, să putem obţine o aderare care să înceapă, în 2015, măcar cu frontierele aeriene şi maritime. S-a ales praful! 2015 devine imposibil, de vreme ce Germania a spus, deja, NU! Forţată de Iohannis!

Mai mult, situaţia creată de Klaus cel Înţelept va vulnerabiliza raportul MCV, care va arăta prost, ca să poată oferi argumente pentru decizia Germaniei! Mă veţi verifica în următoarele zile! Ia ziceţi! E suficient de mare nenorocirea asta, la numai câteva zile după preluarea mandatului de către Klaus cel Întreprinzător? Sunteţi mândri? Dar, staţi că nu e tot! Merkel a zis, chiar şi aşa, cu 2015 închis, că se va uita la raportul MCV: “Întrebată dacă va sprijini aderarea Bulgariei la Schengen, în martie 2015, Angela Merkel a declarat că Guvernul german aşteaptă raportul MCV, pentru a lua o decizie.” (vezi http://www.romanialibera.ro/politica/uniunea-europeana/wolfgang-bosbach–romania-nu-va-adera-la-schengen-in-2015-362838).

Şi, în condiţiile astea, dumneavoastră, ditamai Preşedintele României, după gafa monumentală din presa germană, mergeţi în CSM şi anunţaţi ritos că:

Astăzi, aici, în faţa dumneavoastră, declar cu responsabilitate că a venit momentul, la opt ani de la instituirea MCV-ului, ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită şi să se constate că acele condiţionalităţi, sub rezerva îndeplinirii cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15406&_PRID=lazi).

Toate religiile reunite ale mapamondului nu au mai înregistrat asemenea demonstraţie de “inteligenţă” mistică, menită a mântui şi mirui, în acelaşi timp, sufletul magilor de la televiziunile iohanniste (cam toate)! Topite, evident, după ghiersul de aur, în cuvinte puţine şi citite, constant, după acelaşi petic de supremă învârtoşare a minţii Marelui Strateg!

Care Legionari? Că aveau toţi trei ani, pe vremea lor…pe urmă au crescut

https://www.youtube.com/watch?v=ejXiJP2_9hA

Dar, cel mai tare mi-a plăcut cum a justificat Iohannis, tot la Adevărul, pe 7 ianuarie, decorarea lui Octav Bjoza cu cea mai înaltă distincţie a României. Domnul Bjoza precizase, încă din 2009, care e relaţia sa cu “morala” şi “credinţa” legionare.

Domnia sa a subliniat, cu multă sinceritate (ascultă file audio* 09bjoza-2morala si credinta invatate de la legionari7nov), cum l-au educat legionarii”, precizând că nu este legionar, dar asta doar pentru că este prea târziu” să mai fie! Aferim, bre!

“Nu sunt legionar, n-am fost şi-i prea târziu să mai devin. Dar, norocul meu a fost ca, la vârsta de 19 ani, să fiu educat în temniţele comuniste de unii dintre ei. Ne-au marcat tot restul vieţii!”

Ce să-i spui lui Iohannis, la aşa ceva? Să-i spui că educaţia antisemită şi crima pentru Căpitan erau baza educaţiei legionare? Să-i spui că cea mai teribilă formă de terorism continuă să fie incendierea sinagogilor, peste tot în lume, inclusiv în Franţa lui Hollande? Bjoza continuă cu mărturisirile (ascultă file audio* 09bjoza-2morala si credinta invatate de la legionari7nov_1):

“De la ei am învăţat, pentru totdeauna, că nimic, fiule, nu se poate realiza fără morală, nici în familie, nici în economie, nici în politică, nici în ţară. Şi, mai e ceva, băiatule! Fără credinţă, nimic nu se va putea realiza! Tot ei mi-au atras atenţia că neamul românesc este bântuit de trădători, de vânzători de ţară şi au avut dreptate. Şi, din cauza asta, îi voi purta în mintea şi în sufletul meu câte zile voi avea!”

Ei, “fiule”, ce crezi că a invocat Iohannis, la Adevărul, pe 7 ianuarie 2015, ca să justifice decorarea domnului Bjoza, cel educat de legionari, în “morala” şi “credinţa” Căpitanului, după propriile confesiuni? Pentru a arunca în derizoriu acuzaţiile cu privire la afilierea lui Bjoza la crezul legionar! Nu o să-ţi vină să crezi, “băiatule” (ascultă file audio* 15johannis on bjoza-6acuzatii nefondate-7nu e legionar fiindca avea 3 pe vreme lor-discutie fortata7jan):

Acele acuzaţii nu mi se par fondate! Şi, cred că e foarte uşor de terminat discuţia. Cum poate cineva, care, pe vremea legionarilor, a avut trei ani, să fie considerat legionar? Nu, nu, lucrurile nu se leagă! În afara de asta, nu există niciun temei ca să îl bănuim pe domnul Bjoza de simpatii doctrinar legionare”.

Chiar aşa! “Cum poate cineva, care, pe vremea legionarilor, a avut trei ani, să fie considerat legionar?” Conform acestei viziuni, practic, mişcările neonaziste din Germania, ai căror membri, în majoritatea lor, nici nu erau născuţi pe vremea lui Hitler, nu există! Propagandă! Antisemitismul nu mai există, fiindcă îmi vine greu să cred că mai sunt prea mulţi oameni pe Terra care aveau mai mult de trei ani pe vremea lui Hitler! Şi, apoi, chiar “nu există niciun temei ca să îl bănuim pe domnul Bjoza de simpatii doctrinar legionare”, cum nu putem bănui de aşa ceva pe nimeni care recunoaşte că a primit “morala” şi “credinţa” prin educaţie legionară, chiar de la legionari! Pe care îi va purta “în minte şi în suflet” “câte zile” va avea! Categoric, “nu există niciun temei ca să îl bănuim pe domnul Bjoza de simpatii doctrinar legionare”!

Ce ar mai fi de adăugat, “fiule”? Să ai “noroc”, nu “ghinion”, ca la vârsta de 19 ani să fi fost educat de legionari, după filosofia lui Bjoza, cel decorat de Geniul Carpaţilor! Iar domnului Iohannis îi recomand să-şi ia consilieri pe fraţii Nicholas, căci are nevoie de consiliere în jocul de glezne! După cum a început, în curând, va dansa pe mese!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Ponta, Dincolo de Nazism şi Firea… Omului, Preşedintele Vostru…

ponta-adolf 1

Acest text va fi spectaculos de scurt. Nefiresc, pe acest blog! Alfred Grosser are o superbă reflecţie cu privire la păcatele originare ale unei umanităţi filtrate până la epuizare de propria cădere din paradisul ideilor revolute, dar perfect funcţională în societatea românească. El nu vorbeşte despre români, dar spune că: “este regretabil că creştinismul nu a trecut prostia printre păcatele capitale” ( “Il est même regrettable que le christianisme n’ait pas fait figurer la bêtise parmi les péchés capitaux”, Le sel de la terre, Pour l’engagement moral, Seuil, Paris 1981, pp. 164-165).

Din păcate, prostia nu explică chiar totul…

Ştiu, ar fi prea simplu! Ai putea explica orice prin prostie. Dezastrul guvernărilor politice, apocalipsa votului imbecilizat prin prosternare şi ignoranţă, jaful dezinvolt prin pasivitatea mioritică a celui jefuit, spasmele cromatice ale ecranelor TV, cumpărate atât de ieftin, în campania electorală şi câte alte găuri negre din conştiinţa colectivă a românilor! Nu aştept nimic de la acest popor! Ideea că poţi trăi spiritul Magna Carta, pe care englezii îl aşezau în istorie la 1215, la 25 de ani după ce te-ai despărţit de Ceauşescu şi după 2000 de ani de Burebistare asezonată cu mici improvizaţii penibile, de tipul Mihai Viteazul sau Ştefan cel Mare, e absolut derizorie. Noi ne-am alungat Regii (da, da, ştiu, e din cauza sovieticilor, tiens!), ca să votăm pe Iliescu preşedinte şi să ajungem acum la Ponta prin Băsescu! Apropo, aţi văzut cum arată stema României? Comparativ cu stema Regatului şi Regilor Noştri Întemeietori! Uite aşa!

stema regala a romaniei

Stema Regală a României

stema romaniei

Stema României de azi

Vedeţi vreo Coroană în această stemă? Vreo Coroană lăsată de Regii noştri, care ne-au dat Demnitate, Independenţă şi Ţară? Ne lamentăm că au venit bolşevicii ruşi şi ne-au adus comunismul pe cap! Nu, zău! Dar ruşii ăştia, bolşevicii ăştia, de îi înjurăm noi, “patriotic”, prin toate crâşmele televizate, începând cu Palatul Cotroceni şi terminând cu Palatul Victoria, cum se face că au Coroana ţarilor şi a împăraţilor bizantini pe capetele vulturului lor bicefal? Nu una, ci trei! Ei, comuniştii galactici!

russia eagle

Stema Rusiei de azi

Iar noi, în veacul renăscut al “libertăţii”, continuăm să siluim simbolistica devenirii noastre naţionale! De ce? De-aia! Vă spune asta ceva, dragi urmaşi ai lui Burebista, ăla de distrugea viile ca să nu se îmbete supuşii (după cum ne învaţă Strabon în Geografia,VII, 3, 11)?  Adică, strămoşii noştri, ăia care nu i-au putut bate pe romani, deşi erau de zece ori mai numeroşi ca ostaşii Romei, pe câmpul de luptă, nu cum vă învaţă manualele de istorie trucate, adică viceversa! Nu vreţi să ştiţi ce “romani” a trimis după aceea Traian în provincia cucerită, Dacia, pentru colonizare! E OK! Suntem români astăzi şi avem un loc sub soare, la egalitate cu toate popoarele lumii! Nu insist, nu am timp şi nici chef să mă lungesc să vă învăţ arborele genealogic al naţiunii. Să trecem la subiect!

Poporul român nu a avut nicio reacţie semnificativă la un anume gest al premierului Victor Ponta, acum, în campania pentru funcţia de preşedinte! Deşi, pentru acel gest, oriunde în lumea civilizată, Ponta ar fi înfundat rigola fetidă a istoriei, cu PSD cu tot. Aici, a reacţionat relevant doar Centrul de Resurse Juridice, o organizaţie neguvernamentală, cu mult curaj şi lipsă de adecvare la laşitatea şi stupizenia supuşilor lui Ponta! (vezi http://www.crj.ro/*articleID_1509-articles).

Liberalii Renate Weber şi Ludovic Orban au fost singurii oameni politici, din opoziţie, care au înţeles ce a făcut Ponta şi au reacţionat ca atare! În rest, tăcere! Presa, mai ales, noapte şi stele! Mediul academic, delir oniric despre orice altceva! Poporul, genunchi în praf şi aplauze la PSD! PNL plus PDL egal dragoste de ţară şi popor, cu al lui conducător! Iar Ponta e bine, mersi, îl înjură copios pe Iohannis, contracandidatul său neamţ şi neortodox şi se lăfăie în milioane de voturi româneşti şi ortodoxe, mai puţin voturile ălora de şi-au luat lumea în cap şi au plecat din ţara Meşterului (a se citi Şmecherului) Manole de atâta “bine”! Şi, care, de acolo de unde au ajuns, votează atât de anti-Ponta, încât fecioru’ politicii ponteşti le-a dat atâtea secţii de vot cât puteau duce! Adică, mai deloc!

Doar nişte “cuvinte teribile”

Pe 4 noiembrie 2014, Victor Ponta a lansat către alegători următoarea reflecţie “generoasă”, cu privire la  Klaus Iohannis, adversarul său politic în lupta pentru scaunul de preşedinte:

“(…) că proiectul nostru este un proiect pentru toată România şi un proiect pentru oameni. Domnul Iohannis se adresează lucrurilor, eu mă adresez oamenilor, românilor; domnul Iohannis este un lucru, eu sunt om, un român, ca toţi cei din Transilvania, din Moldova, din Oltenia, din Bucureşti şi vreau să facem o ţară pentru oameni, nu pentru lucruri. Deci, ştiţi foarte bine ceea ce aveţi de făcut în continuare!” (ascultă file audio* 14ponta-1johannis e un lucru-ponta e om si roman4nov) (vezi şi http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18458205-victor-ponta-iohannis-este-lucru-sunt-roman-nu-vreau-mai-primim-ordine-din-afara-tarii-noi-stim-mai-bine-romania.htm).

Este adevărat, Ponta vărsase şi alte lături pe neamţul de la Sibiu, tot amintind românilor de etnia sa românească şi ortodoxia la purtător, spre deosebire de urmaşul teutonilor, pe pământul sacru al Neamului Şoimăreştilor!  „Fantomele lacului” strecuraseră în  plicul trimis de Poşta Română, cu pensia seniorilor traşi la odihna trupului şi a minţii, fluturaşi cu informaţia năucitoare că neamţul, odată ales în scaunul Basarabilor, le va reteza din temelii pensia, deşi acest lucru a fost tranşat de mult, ca imposibil, de Curtea Constituţională! Că sasul a traficat copii pentru organe, că nu are copii fiindcă are case multe sau că militează pentru ruperea Ardealului de România, că uite cum îl sprijină  duhul rău, Tőkés László, sunt deja ştirile expirate ale fiecărei dimineţi de toamnă, în ţara eternei Mioriţe! Totul este OK la români, no sweat, cum ar spune chinezii! Dar, povestea cu „domnul Iohannis este un lucru” depăşeşte chiar si imaginaţia pestilenţială a rigolei.

În anul 1935, Adolf Hitler dădea istoriei legile rasiale de la Nürnberg, în concordanţă cu care evreii erau excluşi de la cetăţenia Reich-ului, fiindcă erau „rasă inferioară”. Nu mai puteau să se căsătorească sau să aibă relaţii sexuale cu cei „de sânge german”! Ulterior, Hitler i-a exterminat sistematic pe evrei, promovând „soluţia finală”, şi generând cea mai neagră etapă din istoria umanităţii: Holocaustul! Ei bine, dictatorul nazist nu i-a numit, niciodată, pe evrei, ”lucruri”! Erau „inferiori” ca rasă şi au fost exterminaţi din acest motiv! Dar erau oameni!

Nu a existat, de la ororile celui de-al Treilea Reich, asemenea discurs politic în Europa! Cu o excepţie! Perioada războiului dus de sârbi în Kosovo, pentru exterminarea populaţiei de origine albaneză de acolo, ceea ce a dus la intervenţia militară a NATO! Iată ce relata CNN, pe 29 aprilie 1999, cu declaraţii de interviu, între ghilimele, referindu-se la folosirea pe scară largă a violului, ca armă de război, de către paramilitarii sârbi, împotriva femeilor albaneze din Kosovo:

„U.N. workers now say at least 25 women have described to them how they were assaulted by Serb paramilitary troops and police.

At least one victim said the Serbs said they were also demanding money for Vojislav Seselj, a deputy prime minister in the Yugoslav government who has been associated with paramilitary groups.

Asked about that, Seselj said Thursday, ‘I hope that no one now accuses me of rape. Once you take a look at those who left their shacks, you can see that only a blind person could rape things like that.’” (vezi http://edition.cnn.com/WORLD/europe/9904/29/kosovo.refugees.01/).

Adică:

„Oficialii ONU spun că cel puţin 25 de femei le-au descris cum au fost atacate de trupele paramilitare sârbe şi de poliţie. Cel puţin una dintre victime a spus că sârbii cereau, de asemenea, bani pentru Vojislav Šešelj, vice-prim-ministru al guvernului iugoslav (al Serbiei, în realitate-nota mea), care era asociat cu grupurile paramilitare. Întrebat în legătură cu aceste acuze, Šešelj a răspuns, joi, ‘Sper că nimeni nu mă acuză pe mine de viol. Este suficient să te uiţi la astea, care şi-au părăsit bârlogul, ca să vezi că numai un orb ar putea viola asemenea lucruri!’”

„Lucrurile” noastre, de fiecare zi…

Aceste cuvinte au oripilat întreaga comunitate internaţională. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a înregistrat un adevărat blocaj mental, fiind incapabil să reproducă teribilele cuvinte produse de acest descreierat, care aşteaptă, astăzi, verdictul Tribunalului Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie, pentru crime împotriva umanităţii. James Rubin a arătat, pe 30 aprilie 1999, că tocmai cuvintele rostite de Šešelj indică identitatea unui regim care trebuie confruntat cu forţa militară pentru a opri crima de masă şi curăţirea etnică în mijlocul Europei:

„Can you imagine saying that he thought that these people were too ugly to rape? This kind of perverse lack of understanding of human nature and immorality is the logic behind this brutal campaign in Kosovo by one of its leaders. Nothing could be a greater testament to why we’re conducting this military operation than those terrible words he spoke. ” (vezi http://usembassy-israel.org.il/publish/press/state/archive/1999/may/sd4503.htm).

Adică:

„Vă puteţi imagina pe cineva spunând că aceşti oameni sunt prea urâţi pentru a fi violaţi? Această perversă lipsă de înţelegere a naturii umane şi imoralitate este logica din spatele acestei campanii brutale din Kosovo, din partea unuia dintre liderii săi. Nimic nu poate fi o dovadă mai grăitoare a motivului pentru care acţionăm militar, decât aceste teribile cuvinte, pe care le-a rostit!”

Vojislav-Seselj0903

Vojislav Šešelj

Jamie-Rubin

James Rubin

Rubin este incapabil să redea exact cuvintele lui Šešelj. Americanul se referă la „oameni”, care „sunt prea urâţi pentru a fi violaţi”, pe câtă vreme Šešelj vorbea, în realitate, de „lucruri”. Pur şi simplu, Omul de pe malul Potomacului nu înţelegea! Eu înţeleg! Fiindcă trăiesc pe malul Dâmboviţei, la doi paşi de Serbia şi în mijlocul poporului român! Care îl votează cu sârg pe Ponta, după ce acesta a rostit „teribilele cuvinte”! Sigur, Ponta nu se referă la niciun viol şi nu face pe nimeni „urât”! Mai mult, acoliţii săi au avut tupeul să explice „teribilele cuvinte” printr-o aşa-zisă referire la sloganul de campanie a lui Iohannis, „România lucrului bine făcut”! O explicaţie pentru imbecili, aşa cum îi şi consideră pe români oricine ar veni cu aşa-ceva!

Formularea lui Ponta este fără echivoc: „domnul Iohannis este un lucru, eu sunt om, un român, ca toţi cei din Transilvania, din Moldova, din Oltenia, din Bucureşti”! Nu numai că Iohannis este un lucru, dar este ce este pe criteriu rasial, de vreme ce cel care nu este lucru, ci om, Victor Ponta, este aşa pentru că este român! Culmea, la Šešelj, „lucrurile” erau doar implicit albaneze, extremistul sârb nu foloseşte apelativul albanez, când se referă la femeile violate. La Ponta, etnia necesară pentru a nu fi lucru, pentru a fi om, este enunţată explicit, cu claritate: „eu sunt om, un român”!

Ai putea crede că mai sunt multe de spus despre România, Victor Ponta şi această campanie electorală! În fapt, nu mai e nimic de adăugat! Am votat în primul tur cu Klaus Iohannis şi voi vota şi duminica următoare tot aşa! Sincer, însă, le doresc românilor pe Ponta ca preşedinte! Cred că aşa e corect faţă de istorie şi destinul fatidic al acestui popor! Reprezentativ! Şi pentru igienizarea noastră istorică! Îmi pare rău doar pentru studenţii mei! Sper, însă, că majoritatea dintre ei vor merge pe meleaguri unde oamenii nu sunt lucruri! Şi vor trăi acolo, cu altă Românie în suflet, decât cea pe care le-o oferă astăzi majoritatea celor care au votat cu Ponta. Adică părinţii, fraţii, bunicii lor!

Există, paradoxal, şanse ca Iohannis să câştige, totuşi, alegerile! Pentru mine, ar fi doar o bucurie tristă! Chiar şi aşa, sunt prea multe milioane de români, care nu au tresărit la cuvintele lui Ponta! Deşi ar fi trebuit! Fie şi pentru simplul motiv că dor!  Ca în filmuleţul de mai jos, care, evident, nu a fost făcut pentru noi!

În rest, le-aş recomanda tuturor să se gândească, înainte de a pune buletinul în urna de vot, dacă şi-ar găsi, ca oameni, vreun rol în filmul care urmează! Căci au mari şanse să fie doar „lucruri” în Republica cea fără de Coroană şi Dumnezeu a lui Ponta!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!