Securiștii Proști în Faţă, România e în Ceață!

Posted on by
23

Într-o ţară în care minciuna liderilor la vârf a depășit stadiul de reformă “morală” a angajamentului politic și a trecut în hedonism, împachetând în plăcere supremă impotența intelectuală, ca unic criteriu al succesului, marea masă a stupizilor se teme din ce în ce mai puţin! Și se simte bine! De pildă, nu se teme deloc să iasă în stradă pentru a striga “DNA să vină să vă ia!”. Și nici să se bată pentru a perpetua la putere, în România, un regim al imposturii “înarmate” de tip Negulescu, firma și simbolul procuraturii lui Kövesi, care leagă lanţul trofic al infractorilor periculoși de gena perpetuă a Securităţii atotstăpânitoare de calibrul Florian Coldea/Sabin Iancu (https://www.luju.ro/institutii/servicii-secrete/a-cazut-locotenentul-lui-coldea-seful-sri-prahova-col-sabin-iancu-a-fost-pus-la-dispozitia-conducerii-sabin-iancu-om-de-incredere-al-lui-coldea-a-fost-acuzat-de-sebastian-ghita-si-senatorul-daniel-savu-de-legaturi-periculoase-cu-procurorul-mircea-negulesc).

Nu se teme să-și asume, în stradă, rolul de Parlament capabil să desfiinţeze proiectele de lege din Parlamentul legitim ales și să defileze cu acest trofeu al “destructurării” mecanismului de legiferare, sub flamura “democratică” a anulării urnelor sub ploaia de lumini din blitzul telefoanelor mobile! Ce frumos! Toată presa occidentală aplaudă! Bravo, bravo! (https://www.theguardian.com/world/video/2017/feb/06/romanians-create-sea-of-light-with-phones-at-anti-government-protest-video).

Securitatea și “sfârșitul minciunilor”

Nu se teme deloc să-l susţină, în continuare, pe președintele “demonstrangiu” împotriva guvernului, mai ales că Securitatea o sprijină pe ea deschis, ca să-l sprijine și ea pe Iohannis, pentru răsturnarea guvernului, după cum “recunoștea” ghiduș, însuși șeful Securităţii, un domn Hellvig, pe numele lui public, în plin tumult al protestelor de stradă, pe 15 martie 2017:

“Mă bucur că avem semne ale unei participări civice solide, care oferă încredere pentru viitor. O participare civică solidă înseamnă preocupare pentru exprimarea nemulțumirii, dar și implicare zi de zi în contestarea abuzului, în îmbunătățirea serviciilor publice, în întărirea cooperării toleranței spiritului asociativ a societății civile”. (http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/hellvig-mai-si-sri-nu-duc-razboaie-diferite-doar-armele-difera-688139).

Este pentru prima oară, în istoria serviciilor secrete din Calea Lactee, când un șef de serviciu secret aplaudă public “implicarea zi de zi în contestarea abuzului” a “societăţii civile”, ca și cum taraba pe care o conduce este un fel de CTC ceaușist, Control Tehnic al Calităţii, de unde este obligat să supravegheze cantitatea și calitatea șpanului emis de strungul întreprinderii, pentru a menţine valoarea produsului finit. De unde și nemulţumirea oamenilor muncii, strâns uniţi în jurul partidului și gata să împlinească cincinalul în patru ani și jumătate, atunci când vreun strungar nu-și face norma! Abuzul acesta se cere contestat la întrunirea BOB, adică a Biroului Organizației de Bază.

Ei, atunci când Securitatea, prin șeful ei, anunță pe stupizi că-i aplaudă pentru că ies în stradă, ghici cu ce se ocupă Securitatea aia? Care Securitate, peste tot în lume, are cu totul alt job description decât să laude societatea civilă pentru ieșitul în stradă! Nu că n-ar merita să fie lăudată, mânca-o-ar mama de societate civilă! Și de Securitate, că tot aia e, aici, în România!

Sincer, îl cred pe cuvânt pe Guillaumme Apollinaire, care spunea, ușor insidios, în Alcools-urile sale de la Gallimard că, “la sfârșit, minciunile nu mă mai înspăimântă” (À la fin les mensonges ne me font plus peur). Nu prea știu la care sfârșit se referea Guillaumme, dar știu la care sfârșit mă refer eu. Sfârșitul iluziei că România n-ar fi controlată total de Securitatea lui Ceaușescu. Sunt unii fraieri care au impresia că Securitatea lui Ceaușescu nu mai există, fiindcă securiștii Epocii de Aur au dispărut fizic. Nici nu mă obosesc să-i lămuresc pe acești stupizi de ce Securitatea lui Ceaușescu este mai puternică acum decât pe vremea lui. Pe vremea titanului de la Scornicești, Securitatea era controlată de partid! Acum, ea controlează tot!

Penibilii care ies în stradă sub sigla Securităţii de care habar nu au, având impresia că sunt fisticul schimbării morale a României, nu prea au alură de Robespierre. Fie și pentru simplul motiv că Robespierre este depășit total de revoluţia Securităţii, comparativ cu lumea revoluţiei sale iacobine. În care franțuzul își permitea reflecţii de tipul:

“În sfârșit, venea o vreme când tiranii, obosiţi de rezistenţă, și poporul obosit de tiranie, provocau, după plac, o criză ce inevitabil distrugea sau salva patria” (Enfin, le temps était arrivé où les tyrans, fatigués de la résistance, et le peuple de la tyrannie, provoquaient à l’envi, une crise qui devait perdre ou sauver la patrie.) Ei bine, Securitatea nu obosește niciodată în România. Iar pe români, oricât de mult i-ar obosi tirania, îi revigorează prostia. Așa că patria noastră nu cunoaște niciunul dintre “pericolele” despre care vorbește ilustrul iacobin. Nici acela de a fi distrusă, nici acela de a fi salvată! Așa că rămâne securistă până la “sfârșitul” de care vorbea Apollinaire, acela când minciuna nici măcar nu ne mai înspăimântă și putem sta liniștiţi cu ea la masă!

Un mare orator al antichităţii, Cicero, spunea, în Republica sa, că, “dacă ar fi să alegi între trei situaţii, fie să comiţi nedreptatea fără să suporţi consecinţele, fie să o comiţi și să suporţi consecinţele, fie nici una nici alta, cel mai bine este să optezi pentru a comite nedreptatea fără a suporta consecinţele” (Nam cum de tribus unum est optandum, aut facere iniuriam nec accipere, aut et facere et accipere, aut neutrum, optumum est facere inpune…). Aceasta este definiţia pe care se așază o societate coruptă și primitivă, controlată la vârf de indivizi care nu răspund pentru ceea ce fac, decât dacă sunt excluși din sfera puterii! Aceasta este România! Puterea nu este niciodată răspunzătoare pentru nedreptăţile comise. Iar, în România, Puterea este Securitatea! Oricât de proști sau ticăloși, incompetenţi sau corupţi, oriunde ar fi plasaţi, la vârful sau la baza Puterii, în afaceri sau administraţie, la DNA sau la SRI, la MAE sau la Președinţie, la Guvern sau la Parlament, la Camera de Comerț sau în Board-ul  unei multinaţionale, la jaful Microsoft sau la șmenul EADS, “băieţii” nu dau socoteală! Sunt de-ai noștri! Și se ghidează după regulile lor, cu rudele și apropiaţii lor în funcţii, cu informatorii și slugile lor din Justiţie și Procuratură, cu arsenalul dosarelor de supraveghere ilegală, la care supun inclusiv pe stupizii care le fac treaba în stradă, zbierând pentru “democraţie”, sub îndemnul Președintelui! Hm, deștept latinul!

Povești fictive cu și despre Securitate

Ar fi trebuit, de pildă, să vă arăt, în februarie 2016, cum lucrează Securitatea. Atunci când Consiliul European a emis concluziile reuniunii din 18-19 februarie (http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2016/02/19-euco-conclusions/). Concluziile cu pricina se voiau rezultatul negocierilor dintre guvernul conservator al Regatului Unit și sistemul comunitar, pentru stabilirea unor derogări de la tratatele constitutive și legislaţia secundară comunitară, pe care Bruxelles-ul și ţările membre UE le-ar fi oferit britanicilor pentru a rămâne în Uniune. Aceste concesii, dacă ar fi fost limitate la teritoriul Regatului și ar fi afectat pe românii de acolo și tot ar fi fost un dezastru pentru interesele României, dacă ne raportăm strict la ce conţine documentul Consiliului European. Atenţie, documentul fusese negociat de Statul Român în frunte cu Klaus Werner Iohannis.

Ţări influente din Uniune, cum ar fi Germania, Franţa, Austria, au folosit momentul concesiilor, pe care UE le-ar fi oferit Marii Britanii ca să rămână în sistemul comunitar, pentru a extinde restricţiile la accesarea pieței muncii și a beneficiilor sociale derivative, ca și restrângerea libertății de mișcare, la întreg spaţiul comunitar. Adică, ce ar fi suferit românii care trăiesc în Regatul Unit s-ar fi aplicat, în proporţie covârșitoare, automat, pe tot teritoriul UE, dacă Marea Britanie rămânea în sistem. Referendumul britanic din 23 iunie 2016 s-a pronunţat pentru Brexit, așa că românii au rămas cu problemele din Regatul Unit (dacă Regatul iese din sistemul UE), dar nu și cu extinderea lor automată pe întreg teritoriul comunitar, deoarece derogările la legislaţia comunitară, din documentul Consiliului European din februarie 2016, erau valabile doar dacă britanicii respingeau Brexit-ul. Plecând de la rezultatul negocierilor pentru România, negociatorii români au produs un dezastru “măreţ” în istoria relaţiilor diplomatice ale ţării și au minţit în Parlament, la nivelul lui Iohannis, atunci când au prezentat dezastrul drept expresie a grijii pe care președintele o manifesta pentru interesele românilor! Practic, directiva 38 din 2004, cu privire la libertatea de mișcare în spaţiul comunitar, era anulată, cu precădere pentru români, deși Iohannis a anunţat expres, și înainte și după Concluziile Consiliului European din 18-19 februarie 2016, că nu va accepta limitarea libertăţii de mișcare!

Dar, știţi ceva? Aș fi scris cam mult! Și mai am și altă treabă decât să scriu zeci de pagini despre Securitate, într-o ţară de penibili, care au impresia că merg la vot ca să aleagă președinţi și parlamente, urmând, apoi, să iasă în stradă, din când în când, să strige “DNA să vină să vă ia” pentru glorificarea lui Ceaușescu! Sireacul geniu al Carpaţilor, a fost răzbunat de soartă cum nu și-ar fi imaginat! Dar, din fericire pentru cititorii acestui blog, se mai întâmplă și lucruri care oferă imaginea Securităţii fără să fie nevoie să scriu zeci de pagini. Lucruri mai simple! Haioase chiar! Dramatice pentru România, bineînţeles! Dar care încap, ca demonstraţie, într-un număr limitat de pagini! Așa că hai să vă învăţ cum se lucrează la Securitate!

Să ne imaginăm următoarea situaţie ipotetică. Premierul Grindeanu merge în vizită oficială în SUA și se întâlnește cu președintele Trump! În America, exact în timpul vizitei premierului român, fenomene meteo extreme produc pagube imense în statul american Colorado! Ies amândoi în conferinţă de presă. Ca să fie amabil cu gazda sa, Grindeanu spune, la începutul intervenţiei sale în faţa presei, câteva cuvinte legate de situaţia critică din statul Colorado. Exprimă convingerea că americanii vor surmonta aceste vicisitudini și vor reconstrui rapid infrastructura compromisă de vremea extremă. Iată un extras din conferinţa de presă fictivă:

“Grindeanu:  Domnul președinte, doamnelor și domnilor, aș vrea să încep prin a exprima convingerea că poporul american va depăși rapid situaţia critică din statul Colorado, acolo unde topirea zăpezilor de pe masivul Kilimanjaro a produs pagube imense. Abnegaţia și spiritul de sacrificiu al americanilor…(întrerupt de Trump)

Trump: Domnule Prim-Ministru, cu tot respectul, mă scuzaţi că vă întrerup, dar muntele Kilimanjaro nu se află în statul american Colorado, ci în Tanzania, Africa!

Să ne oprim aici! Mai întâi, credeţi că e posibil ca Grindeanu să spună așa ceva de faţă cu Trump, plasând muntele Kilimanjaro în SUA? O să spuneţi: IMPOSIBIL! Omul are un dosar întocmit de MAE în orice vizită oficială! Chiar dacă nu știe el cum e cu muntele Kilimanjaro, are dosarul vizitei, are o armată de diplomaţi și experţi guvernamentali pe lângă el, nu poate greși! Sigur, eventuala lipsă de cunoștințe geografice elementare a premierului român nu ar fi o piedică în calea relaţiilor româno-americane, dar, să recunoaștem, o situaţie ca cea imaginată mai sus ar fi penibilă pentru România.

OK, să mergem mai departe! Grindeanu primește replica lui Trump și își continuă intervenţia concentrându-se pe aspectele relaţiilor bilaterale, fără a mai face referiri la statul Colorado! Conferinţa de presă se încheie, vizita oficială se încheie și ea, iar premierul român se întâlnește cu jurnaliștii din ţară, care l-au însoţit la Washington DC, pentru precizări înainte de întoarcerea acasă:

“Grindeanu: Dragii mei, vizita în SUA a fost excelentă, volumul de contacte ca și calitatea lor au confirmat relaţia de parteneriat strategic activ între cele două ţări. Sigur, au fost și momente mai puţin plăcute, în timpul vizitei, nu legate de relaţiile bilaterale, ci de situaţia critică din Colorado, unde topirea bruscă a zăpezilor de pe Kilimanjaro a obligat autorităţile federale să intervină…”

Oops! OK, am înţeles, așa ceva este imposibil de prima dată! Cum ar putea fi posibil a doua oară, mai ales că premierul a aflat, chiar din gura lui Trump, în conferinţă de presă, că nu există niciun munte Kilimanjaro în Colorado!!! Cum să reiei public aceeași tâmpenie, după ce a fost infirmată, tot public, de interlocutor? Și de harta fizică a lumii! Ei bine, tehnic este posibil! Înţeleg, nu vă vine să credeţi! Da, se poate! Într-un singur caz. Dosarul unei vizite oficiale, la nivel înalt, este pregătit de Ministerul de Externe, el însuși o anexă a Securităţii. Dar, în afară de dosarul MAE, oficialul român mai primește informaţii direct de la diversele servicii de Securitate, în dosare separate sau nu, în funcţie de situaţie.

Să zicem că dosarul furnizat de Securitate lui Grindeanu conţine tâmpenia cu muntele Kilimanjaro! Să zicem că Grindeanu știe, fără să fie ajutat de Trump, că muntele cu pricina nu este în SUA. De ce vorbește, atunci, despre Kilimanjaro, ba chiar o face și după ce Trump l-a atenţionat că este în eroare? Simplu! În logica puterii absolute a Securităţii, premier sau președinte subordonat, nu vei spune niciodată altceva decât ce scrie în dosarul de la Securitate! Chiar dacă știi că ce scrie acolo este un cretinism patentat. Chiar dacă ești umilit public de un înalt demnitar din ţara unde te afli, pentru că enunţi cretinismul din dosarul furnizat de Securitate. Sub Ceaușescu, pentru o greșeală de o virgulă, din fraza furnizată de Securitate la o întâlnire internaţională, puteai să-ţi închei cariera la beci.

Această perspectivă bântuie și acum orice oficial român! Mai bine greșesc cu Securitatea, decât să am dreptate împotriva ei. Pe vremea lui Ceaușescu, această maximă avea formularea originară: Mai bine să greșești cu partidul, decât să ai dreptate împotriva partidului! Așa rămăsese de pe vremea lui Lenin. Și se vedea clar cine conducea România, comparativ cu situaţia de acum. Căci, pe vremea lui Ceaușescu ajungeai în beciurile Securităţii dacă ieșeai din cuvântul Partidului/Ceaușescu, pe când acum, cuvântul este al Securităţii. Și atunci și acum, monitorizarea și controlul erau exercitate de Securitate; sub Ceaușescu era o slugă a dictatorului, după Ceaușescu, stăpâna absolută a ţării și a poporului ei! Am fost martor la situaţii când șeful unei delegaţii românești enunţa aberaţii în faţa unor diplomaţi străini, fără ca acele enunţuri să fie spuse în interesul României, ci doar pentru că un imbecil de la Securitate, total analfabet în domeniu, le pusese în dosarul vizitei! Iar imbecilul era de neatins, deși făcea tipul acesta de erori din vremuri “imemoriale”! Era de “bază”!

Cu legea pe lege călcând…

O să ziceţi: ne pierdem vremea! Ce facem aici? Inventariem situaţii ipotetice stupide? Răspunsul este îngrozitor de simplu: situaţiile ipotetice prezentate sunt depășite cu mult de realitate. Uite, pe 9 mai 2017, chiar s-a întâmplat povestea cu Grindeanu-Trump! În realitate! Și nu așa cum am prezentat-o eu! Mult mai grav! Cu afectarea intereselor României! Ce ziceţi de asta? Pe 9 mai, Grindeanu nu s-a aflat în SUA, este adevărat! S-a aflat în Austria, la Viena, unde s-a întâlnit cu Christian Kern, cancelarul austriac! Agenda discuţiilor a fost foarte complicată, deși cei doi s-au străduit să ascundă publicului disensiunile profunde dintre ţările lor!

Austria se pregătește, printre altele, să introducă legislaţie împotriva acquis-ului comunitar, care ar reduce agresiv alocaţiile pentru copiii românilor care lucrează acolo. Pe linia formulelor de compromis conţinute în documentul Consiliului European din februarie 2016, despre care am scris mai sus. Grindeanu avea nevoie de o întâlnire cu Kern. Nu pentru că ar putea rezolva ceva în favoarea românilor. Securitatea nu este interesată, iar nivelul intelectual al celor care populează administraţia Grindeanu, în acest moment, sub control securistic, nu permite nicio șansă pentru românii din spaţiul comunitar non-românesc. Formula îl include pe Klaus Iohannis!

Atunci, ce căuta Grindeanu la Viena? Simplu! Diplomaţia securistică organizează astfel de întâlniri, nu pentru a rezolva probleme, ci pentru a da impresia, în ţară, că guvernul este preocupat și rezolvă problemele! Cum se face? Grindeanu se întâlnește cu Kern! Nu știe nici dracu’ ce a vorbit cu el! Iese în conferinţă de presă cu Kern și prima întrebare care se adresează celor doi este o întrebare pusă de Securitate (jurnaliști care primesc textul întrebării de la Guvern/Securitate și care trebuie să o adreseze aidoma). Grindeanu are răspunsul “pregătit” la întrebarea “pregătită” și inventează ceva de genul: m-am preocupat de problema de interes pentru români, am discutat cu omologul, bla, bla, bla! Ei bine, presa românească, total controlată de Securitate, va prelua exact aceste cuvinte ale lui Grindeanu ca fiind poziţia oficială a României prezentată răspicat Austriei! Iată cum premierul român s-a bătut pentru români la Viena.

Kern nu are niciun motiv să-i închidă gura lui Grindeanu, în conferinţa de presă, chiar dacă Grindeanu minte când spune că ar fi prezentat răspicat punctul de vedere românesc în întâlnirea oficială. Kern își va vedea liniștit de legile lui antiromânești, după întâlnirea cu premierul de pe Dâmboviţa. Sigur, răspunde și el întrebării adresate de presa de la București! Ei, în mod normal, totul se termină cu “bine”. Fiecare își spune poezia, iar stupizii din România află, din presa securistă, că la Viena a fost bine, merită să votăm din nou cu PSD! Toate astea cu o condiţie! Ca domnul Kern să nu vrea să-și bată joc de Grindeanu! Să-l umilească! Și pe el, și pe România. Mai ţineţi minte?

“Trump: Domnule Prim-Ministru, cu tot respectul, mă scuzaţi că vă întrerup, dar muntele Kilimanjaro nu se află în statul american Colorado, ci în Tanzania, Africa!”

Exact așa, dar mult mai grav! Acum, reţineţi, când doi premieri ies la declaraţii de presă, după convorbiri oficiale, diplomaţii valoroși ai celor două părţi convin ce teme să se abordeze în conferinţa de presă și cei doi șefi de guvern urmează o linie agreată de răspunsuri la întrebările presei. Dacă ai, însă, întrebări în presă aranjate de Securitate și ai de gând să răspunzi la ele cu minciuni, pentru consum intern, în România, nu ai cum să stabilești o linie agreată de răspunsuri la presă, împreună cu omologul austriac! Înţelegeţi, boieri dumneavoastră?

Înainte de a trece la povestea Grindeanu-Kern, după modelul fictiv Grindeanu-Trump, să facem o scurtă introducere în legislaţia comunitară în speţă, ca să înţelegem mai bine drama Românei condusă de Securitate! Și ce s-a întâmplat la Viena! Încă din anul 1992, când s-a semnat Tratatul de la Maastricht, cetăţenii din ţările membre ale UE au devenit beneficiarii “cetăţeniei europene”, concept codificat juridic și generator de drepturi pentru aceștia. Drepturile care ne interesează, aici, se referă la libertatea de mișcare, rezidenţă și muncă în tot spaţiul comunitar, drepturi de care se bucură și românii, astăzi, ca cetăţeni ai unei ţări membru UE, prin care au calitatea de “cetăţeni europeni”.

Iată de ce românii, după aderarea României la Uniune, nu mai pot fi consideraţi sau numiţi, în spaţiul comunitar, imigranţi. Categoria imigranţilor este o categorie neacoperită în drepturi de tratatele constitutive ale UE, se referă la cetăţeni din ţări necomunitare, iar aceștia nu se bucură de drepturile conferite de calitatea de cetăţean european. Această calitate este apanajul românilor, francezilor, germanilor, italienilor etc., ca cetăţeni ai unor ţări membre. Baza legală a statutului de cetăţean european este dată de articolul 3(2) din Tratatul cu privire la Uniunea Europeană, articolul 21 din Tratatul cu privire la Funcţionarea Uniunii Europene, Titlurile IV și V din același tratat, articolul 45 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/en/displayFtu.html?ftuId=FTU_2.1.3.html).

Iată ce spune articolul 3(2) din Tratatul de la Lisabona:

“Article 3(2)

The Union shall offer its citizens an area of freedom, security and justice without internal frontiers, in which the free movement of persons is ensured in conjunction with appropriate measures with respect to external border controls, asylum, immigration and the prevention and combating of crime.” (http://www.lisbon-treaty.org/wcm/the-lisbon-treaty/treaty-on-european-union-and-comments/title-1-common-provisions/4-article-3.html).

Adică:

“Uniunea va oferi cetăţenilor săi o zonă de libertate, securitate și justiţie fără frontiere interne, în care libera mișcare a persoanelor este asigurată în concordanţă cu măsuri corespunzătoare referitoare la controlul de frontiere externe, azil, imigraţie și prevenirea și combaterea infracţiunilor”.

Articolul 21(1) din Tratatul cu privire la Funcţionarea Uniunii Europene:

“Article 21

(ex Article 18 TEC)

  1. Every citizen of the Union shall have the right to move and reside freely within the territory of the Member States, subject to the limitations and conditions laid down in the Treaties and by the measures adopted to give them effect.” (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:12012E/TXT).

Adică:

“1. Orice cetăţean al Uniunii va avea dreptul să se miște și dreptul de rezidenţă liberă pe teritoriul Statelor Membre, supus limitărilor și condiţiilor stabilite de Tratate și în concordanţă cu măsurile adoptate pentru aplicarea acestora”.

Carta Fundamentală a Drepturilor Omului a UE:

“Article 45 – Freedom of movement and of residence

  1. Every citizen of the Union has the right to move and reside freely within the territory of the Member States.” (http://fra.europa.eu/en/charterpedia/article/45-freedom-movement-and-residence).

Adică:

“1. Orice cetăţean al Uniunii are dreptul să se miște și dreptul de rezidenţă liberă pe teritoriul Statelor Membre”.

Trei lucruri pe care trebuie să le reţineţi plecând de la aceste texte de legislaţie comunitară:

1. CETĂŢENII EUROPENI NU SUNT IMIGRANŢI;

2. PRIN LEGEA COMUNITARĂ, NU POT FI NUMIŢI SAU CONSIDERAŢI IMIGRANŢI DE CĂTRE OFICIALI COMUNITARI SAU DIN ŢĂRI UE;

3. ROMÂNII SUNT CETĂŢENI EUROPENI.

Orice om, dotat cu minimă inteligenţă, înţelege imediat de ce nu-i poţi numi pe cetăţenii europeni imigranţi. Ca român, consider inacceptabilă orice formulare din spaţiul comunitar care i-ar trece pe români în categoria imigranţilor. Ca să nu fie nicio îndoială legată de calitatea de cetăţean european, în baza legilor comunitare, iată unele drepturi conferite de Directiva 38 din 2004 cetăţenilor europeni, așadar și românilor, drepturi inaccesibile imigranţilor:

“DIRECTIVE 2004/38/EC OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 29 April 2004

(…)

Article 14

Retention of the right of residence

(…)

  1. An expulsion measure shall not be the automatic consequence of a Union citizen’s or his or her family member’s recourse to the social assistance system of the host Member State.
  2. By way of derogation from paragraphs 1 and 2 and without prejudice to the provisions of Chapter VI, an expulsion measure may in no case be adopted against Union citizens or their family members if:

(a) the Union citizens are workers or self-employed persons, or

(b) the Union citizens entered the territory of the host Member State in order to seek employment. In this case, the Union citizens and their family members may not be expelled for as long as the Union citizens can provide evidence that they are continuing to seek employment and that they have a genuine chance of being engaged.” (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2004:158:0077:0123:en:PDF).

Adică:

“Articolul 14

Menţinerea dreptului de rezidenţă

(…)

3. O măsură de expulzare nu poate fi consecinţa automată a faptului că un cetăţean al Uniunii sau membrii familiei sale au făcut recurs la sistemul de asistenţă socială din Ţara Membru UE gazdă.

4. Prin derogare de la paragrafele 1 și 2 și fără a prejudicia prevederile Capitolului VI, o măsură de expulzare nu poate fi adoptată împotriva cetăţenilor Uniunii sau a membrilor familiei acestora dacă:

a) cetăţenii Uniunii lucrează sau au o profesiune liberală, sau

b) cetăţenii Uniunii au intrat pe teritoriul Ţării Membru UE gazdă pentru a căuta de lucru. În acest caz, cetăţenii Uniunii și membrii familiei lor nu pot fi expulzaţi atâta vreme cât cetăţenii Uniunii pot furniza dovada că își caută de lucru în continuare și că există șanse reale de a fi angajaţi”.

Extrasul din Directiva 38 arată doar o mică parte, dar foarte semnificativă, din drepturile pe care le au cetăţenii europeni în spaţiul comunitar, conform acestui document, drepturi pe care nu le au imigranţii. Se adaugă o multitudine de drepturi care derivă din alte piese de legislaţie comunitară. Oricine încearcă a reduce pe cetăţenii români la statutul de imigranţi aduce un prejudiciu imens intereselor României și cetăţenilor săi, care sunt, de drept, cetăţeni europeni. Statul român trebuie să folosească toate mijloacele juridice și politice pentru a stopa, imediat, încercarea de a diminua statutul de cetăţean european al cetăţenilor români, ca și tendinţele contrare legilor comunitare de a-i asimila pe români cu imigranţii, oriunde s-ar manifesta aceste încercări și tendinţe în spaţiul comunitar.

Austria și lecţia bătăii de joc de înalt nivel

Acesta este contextul în care Grindeanu vine la Viena și are convorbiri cu omologul Kern. Ies în conferinţă de presă și, după ce prezintă, fiecare, punctul de vedere rezultat din discuţii, primesc întrebări din partea presei. Prima întrebare este năucitoare! Vine din partea presei române! Iată, conform transcrierii oficiale de pe site-ul guvernului român:

“Reporter: Cu permisiunea dvs voi adresa întrebările în limba română. Pentru că este Ziua Europei aş vrea să întreb ambii oficiali despre discuţiile din ultima vreme din Austria referitoare la o posibilă prioritizare la angajare a cetăţenilor din Austria în defavoarea imigranţilor, printre care şi cei români? Şi despre reducerea, posibila reducere a beneficiilor sociale pentru copiii imigranţilor, dacă aceştia nu locuiesc în Austria. Aş vrea să ştiu dacă s-a discutat despre aceste două teme şi care este poziţia actuală a Guvernului austriac în legătură cu aceste două teme. Mulţumesc.” (http://gov.ro/ro/stiri/vizita-premierului-sorin-grindeanu-in-austria&page=1).

Vă puteţi imagina că un jurnalist/jurnalistă din România, la Viena, unde există tendinţa de a se diminua drepturile cetăţenilor români ca cetăţeni europeni, îi reduce pe aceștia la statutul de imigranţi? O să spuneţi: “Ei, și? Ce legătură are asta cu Grindeanu? E vorba doar de un jurnalist analfabet în domeniu, care pune o întrebare stupidă, fiindcă e profund incompetent! Ce legătură are asta cu premierul român? Ce legătură are cu Securitatea?” Zău? Răbdare! Mai întâi, știţi cine adresează prima întrebare la astfel de conferinţe de presă, la nivel înalt? Jurnalistul preferat de guvern, în speţă, de guvernul român! Așa este în toată lumea civilizată, așa este și la securiști! Mergeţi în orice conferinţă de presă, la nivel de șefi de stat și guvern, oriunde, și vedeţi cine pune prima întrebare! Ce credeţi că face Kern, care știa, bineînţeles, care este miza acestei întrebări? Putea să spună nimic sau bla-bla-ul uzual, ca răspuns la întrebări asupra cărora nu convenise cu omologul său înainte să iasă la presă! Ei bine, Kern alege să-și bată joc de jurnalistul român și, implicit, de Grindeanu și de România! Iată răspunsul austriacului, conform documentului oficial de pe site-ul guvernului român:

“Christian Kern: Da. Despre aceasta trebuie să ştiţi următoarele: dacă vorbiţi de imigranţi, cred că vorbiţi de ultimul val de refugiaţi. Austria este, ca mărime, ţara care a primit cei mai mulţi refugiaţi, raportat la numărul populaţiei, decât o face Grecia sau Italia. În anul 2017 trebuie să cheltuim 2 miliarde de euro pentru asistenţa acordată refugiaţilor, nu numai pe mâncare, pe asigurarea condiţiilor de bază de trai, ci şi pentru şcoli, asistenţă socială, ne angajăm foarte mult şi în domeniul integrării acestor refugiaţi. Dacă populaţia austriacă nu și-ar oferi sprijinul, atunci ar fi imposibil să putem interveni astfel. Nu văd îngrijorarea dvs, ci, dimpotrivă, vreau să spun că suntem una dintre ţările care face cu mult mai mult decât fac altele. Iar discuția în cadrul UE s-a referit la măsura în care se compensează asistenţa acordată refugiaţilor. Austria este o ţară exportatoare şi o ţară care plăteşte către UE. De aceea, considerăm că fiecare ţară trebuie să-şi suporte obligaţiile şi să participe şi în cadrul acestei chestiuni a refugiaţilor referitor şi la tratamentul faţă de aceştia, la asistenţa socială care li se acordă, care este cu mult mai mare decât în alte ţări.” (http://gov.ro/ro/stiri/vizita-premierului-sorin-grindeanu-in-austria&page=1).

Wow! N-am văzut și auzit așa ceva în viaţa mea! Bătaie de joc la cel mai înalt nivel, de un rafinament imbatabil! Kern refuză, practic, să răspundă la întrebare, livrând Securităţii un afront direct și fără replică! Se apucă, așadar, să vorbească despre cum acomodează Austria pe refugiaţi, transferând discuţia în plină Science Fiction! În definitiv, jurnalista Securităţii (din înregistrare se aude că este o doamnă, dar nu apare în imagine) îl întrebase de imigranţi, ceea ce românii nu sunt, iar refugiaţii se încadrează legal în această categorie. Este adevărat că jurnalista se referise la imigranţii români, dar Kern a refuzat să-i considere pe români imigranţi și a răspuns cu trimitere la cu totul altceva! În felul ăsta, folosindu-se de eroarea materială din întrebarea jurnalistei românce, s-a scos din situaţia incomodă în care ar fi trebuit să dea un răspuns referitor la legislaţia antiromânească pe care o pregătește! Magistral!

Ce face Grindeanu? În loc să observe manevra de tip capcană a austriacului, în care presa română securistă căzuse și să-i scoată pe români din butoiul cu imigranţi unde-i așezase Securitatea, răspunde tacticos la întrebare, demonstrând că înţelege perfect ce vrea să spună jurnalista și oferind reţeta pregătită dinainte pentru proștii din România, prin intermediul presei controlate:

“Sorin Grindeanu: Să răspund şi eu, sigur, mult mai pe scurt. Am atins în discuţia tête-à-tête cu cancelarul Kern acest punct legat de alocaţii. Înţelegem problemele fiecărei ţări. Punctul nostru de vedere – şi este normal – este că orice fel de schimbări legislative la nivel naţional trebuie să fie – şi aici cred că toată lumea este de acord – în concordanţă cu legislaţia europeană. Fiecare, după aceea, poate, în momentul în care este în concordanţă cu legislaţia europeană, să-şi dezvolte politicile în ţara respectivă, dar respectând legislaţia europeană (…)” (http://gov.ro/ro/stiri/vizita-premierului-sorin-grindeanu-in-austria&page=1).

Ei bine, exact acest pasaj, din răspunsul premierului român, a apărut în toată presa de acasă, conform aranjamentului prealabil, în baza căruia securiștii de la guvern și presă au colaborat pentru a-i face imagine lui Grindeanu, dincolo de nimicul pe care l-a discutat cu Kern și dincolo de batjocura fără egal pe care austriacul o administrase României. Inutil să precizez că nicio instituţie de presă nu a observat ce v-am relatat aici și ce ne-a făcut Kern, pe bună dreptate, la Viena. Puteţi urmări dialogul “superb” dintre jurnalista româncă și cei doi premieri între minutele 5:45 și 9:04 pe site-ul guvernului și pe youtube (https://www.youtube.com/watch?v=bg0bpzACAK0).

09.05.2017 Austria Declaratii de Presa Cancelaria Federala-17:15min

Așa cum scriam, toată presa română a preluat întocmai aranjamentul pentru a arăta cum luptă Grindeanu pentru interesele românilor (http://www.romaniatv.net/grindeanu-despre-alocatiile-acordate-in-austria-copiilor-imigran-ilor-schimbarile-trebuie-respecte-legisla-ia-europeana_355124.html).

Dacă mai sunt unii care au dubii cu privire la aranjamentul dintre jurnalista care a pus întrebarea și Grindeanu, remarcaţi că jurnalista nu spune nimic, în întrebarea sa, despre alocaţii. Se referă la “beneficiile sociale pentru copiii imigranţilor”. Nicio problemă, Grindeanu, spre deosebire de Kern (care a înţeles cel mai bine, deși a simulat că nu), a priceput perfect conţinutul întrebării. Așa că el își va recita, conștiincios, poezia, pentru proștii din România: “Am atins în discuţia tête-à-tête cu cancelarul Kern acest punct legat de alocaţii.”

Bineînţeles, mă veţi întreba: “Dar, care e relaţia cu povestea fictivă despre Grindeanu-Trump”? Și eu vă voi răspunde. Imediat după conferinţa de presă cu Christian Kern, premierul român face declaraţii pentru presa română. Exact ca în povestea noastră fictivă cu muntele Kilimanjaro! Ghici ce le spune jurnaliștilor? Păi, ce să le spună? Exact că muntele Kilimanjaro este în statul Colorado din SUA, deși Trump îi atrăsese atenţia că este în Tanzania, Africa! Uite:

“Sorin Grindeanu: Am avut discuţii, astăzi, legate de situaţia românilor, din mai multe perspective, atât cu cancelarul Kern, cât şi cu doamna guvernator Leitner. Am avut, de asemenea, o întâlnire şi cu cei care au investit deja în România sau cei care vor să investească la Camera Economică a Austriei. Au fost atinse multe puncte, inclusiv cele legate de partea socială. Aşa cum ştiţi, în Austria, în acest moment, este o dezbatere legată de alocaţiile care sunt date către copiii imigranţilor. Am spus şi astăzi la conferinţa de presă, am ridicat această problemă, când eram cu domnul cancelar chiar, dânşii sunt într-un proces în care au trimis către Comisia Europeană o cerere de clarificare. Noi considerăm, ca ţară, că trebuie respectate principiile europene, cele care stau la baza fundamentului proiectului european, cele care ţin de libera circulaţie a forţei de muncă, a capitalului. Sunt lucruri care au stat, aşa cum spun, la baza proiectului comun european şi nu pot să existe cetăţeni europeni de categorii diferite sau de ranguri diferite”. (http://gov.ro/ro/stiri/vizita-premierului-sorin-grindeanu-in-austria&page=1).

ascultă file audio*

Și acest pasaj a ajuns în presa română exact așa, cu “copiii imigranţilor”! (http://www.stiripesurse.ro/grindeanu-romanii-din-austria-contribuie-la-cresterea-economica-a-acestei-tari_1195266.html).

Urmăriţi exprimarea premierului român cu privire la “alocaţiile care sunt date către copiii imigranţilor” între minutele 0:43 și 1:03, pe site-ul guvernului sau youtube.

09.05.2017 Declaratii de Presa Sorin Grindeanu la Finalul Vizitei la Viena-19:03min

Când Securitatea și Prostia inundă România

Dar, de ce ar folosi Grindeanu termenul de imigranţi, pentru românii care muncesc în Austria, după ce Kern și-a bătut joc de el, de presa română și de România, de faţă cu premierul român, cu numai puţin timp înainte, tocmai din cauză că fusese folosit termenul de imigranţi pentru a-i desemna pe români? Ei bine, Grindeanu nu a avut de ales. În dosarul cu care plecase de la Securitate, în vizită la Viena, așa erau trecuţi românii: cu termenul de imigranţi! Cum, de altfel, Securitatea dăduse și presei pentru a pune întrebarea! Întrebare de care Grindeanu era perfect avizat, căci așa a știut că era vorba despre alocaţii acolo, deși jurnalista întrebase de beneficii sociale (puteau fi asigurări de sănătate, orice). Sigur, în asemenea condiţii nu s-a putut ajunge la o înţelegere cu Kern, pentru o abordare comună a întrebărilor puse de jurnaliști. Și, în aceleași condiţii, austriacul s-a folosit de oportunitate ca să-și bată joc de Grindeanu și de presa română, la minciunile răsuflate ale penibilului premier care anunţa pe proștii din România cum a discutat el probleme grele ale românilor în “discuţia tête-à-tête cu cancelarul Kern”!

E greu să explici de ce un om, nu neapărat unul inteligent, ar muta muntele Kilimanjaro din Africa în America, după ce i s-a atras atenţia, public, că muntele este, totuși, în Africa! Este greu spre imposibil, dacă nu iei în considerare modul de operare al Securităţii. Este singura explicaţie. Care, atenţie, nu exclude prostia din pachet! De unde, sintagma “securiști proști”.

Printre stupizii din România se vor fi aflând unii care vor încerca să arate cum mă contrazic atunci când spun că Securitatea este peste tot, iată, și în aranjamentele ca Grindeanu să iasă “bine” pentru cei din ţară, prin intermediul presei controlate!

“Cum așa? Păi nu zicea Stan că Securitatea manipulează lumea pentru răsturnarea lui Grindeanu, făcând jocurile lui Iohannis? Acum lucrează pentru Grindeanu? Te contrazici, băi, Stane”!

Ce să le spun ăstora? Că Securitatea îl va da jos pe Grindeanu când va vrea ea? Că, da, e în miezul protestelor pentru răsturnarea lui Grindeanu? Că Grindeanu a făcut concesiile necesare pentru a mai rămâne în funcţie? Că, așa fiind, Securitatea controlează total relaţiile externe și comunitare ale României și, oricât de mult și diversificat ar opera pe plan intern venirile și plecările de la putere, fie că este Grindeanu sau maimuţa de la circ premier, ea va face dosarele ca România să iasă “bine”? Adică prostește, în detrimentul intereselor românilor, conform sintagmei “securiști proști”?

Dar, băieţilor ăstora, care au certitudinea că mă contrazic, nu e bine să le dai argumente contrare propriilor certitudini. Într-o lucrare a lui Martin Page, publicată la Humanitas, cu titlul relevant M-am hotărât să devin prost, veţi găsi, la pagina 56, următoarea reflecţie:

“Oamenii simplifică lumea cu ajutorul limbajului și al gândirii, și astfel au certitudini; iar a avea certitudini este cea mai mare voluptate din lume, mult mai mare decât banii, sexul și puterea luate împreună.”

Așadar, să nu umblăm la certitudinile acestor “intelectuali”, la care banii, sexul și puterea nu fac cât o amărâtă de certitudine. Căci ei nu cunosc singura certitudine valabilă în România. Certitudinea Puterii Securităţii! Așa că, în cazul lor, nu mai e nevoie de nicio hotărâre pentru a deveni proști! Timp în care Securitatea dansează cu România, cam cum puteţi vedea mai jos! Aruncând-o peste cap și în cap! Cheers!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe play din link-ul corespunzător!

Astăzi, duminică, 23 aprilie 2017, orele 19:00-21:00, voi participa la o discuţie cu Sabin Orcan, pe B1 TV, cu privire la România și relaţiile ei strategice cu lumea, la noua condiţie a mediului strategic global.

Posted on by
18

X-Press – 23/Apr/2017

http://inregistrari.b1.ro/view-23_Apr-2017-x_press-108.html

Deocamdată, lipsesc cam ultimele 30 de minute din înregistrare, exact alea unde este vorba de securiștii noștri, lideri, capabili și fără prihană, pentru România. Cine știe, poate se completează când nu se complotează! Sau nu se defectează! Sau nu se prescurtează! Vă ţin “în curent”! Până atunci, ne rămân liderii planetari Trump, Băsescu și Iohannis în primele 90 de minute ale înregistrării. Enjoy!

Chiar și prostia are o limită! Din fericire, Piaţa Victoriei nu are! Îl are, în schimb, pe Liiceanu! Nelimitat!

Posted on by
20

Domnul Gabriel Liiceanu ne-a făcut onoarea să ne arate dinţii, ca pe o epifanie a nobleței pogorâtoare direct din harul crucii! Patimile lui Christos au fost luate drept martor sacru pentru împărţirea românilor în două (tiiii, lui Iohannis nu i-a trecut prin cap!). Cei cu dinţi în gură și cei fără. Cei “cu” sunt, evident, în Piaţa Victoriei! Cei “fără” rătăcesc, undeva, în purgatoriile credinţei pesediste, la Pitești, Târgoviște sau Cotrocenii din București. Marele “moralist” a remarcat amar în “România gurilor știrbe” (pe contributors.ro), la 24 februarie 2017 (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2) că:

“Recent, am primit câteva poze cu protestatarii de la Palatul Cotroceni. Iată una dintre ele”.

Asezonări intelectualiste cu “fecale” și “dietă excremențială”

Poza în sine relevă chipurile unor oameni sărmani! Români de-ai noștri! Cu siguranţă, zidiţi în suferinţă, cu resurse infime, a căror precaritate se poate observa în starea lor generală de sănătate! Lipsa dinţilor este dată de sărăcie, nu de răutate sau de “plăcerea execuției publice”. Dumnezeu i-a lăsat și pe ei, ca și pe semenii lor, mai norociți, din Piaţa Victoriei, cu suflet și voinţa de a cere ceva de la societate! Dreptul lor, așa cum îl înţeleg ei! Acești oameni, desigur, au o aplicare nulă la hermeneutica marilor întreprinderi umane, căzute din maieutica lui Socrate direct în creierașul doldora de “înţelepciune” al corporatiștilor mărșăluiţi de străbateri etice, din Piaţa Victoriei. Care, alături de thermidorienele noastre de Dorobanţi, cu ifose de subrete emancipate, populează caldarâmul generos din faţa guvernului pesedist, legaţi/legate, ba de câini sau bebeluși (noua modă a protestului iluminat, sărbătorit de Iohannis), ba de derbedei violenţi. Sigur, derbedeii nu au venit decât o singură dată, în prima zi, împreună cu Iohannis, după care au dispărut, conform legământului christic, despre care băieţii de la SRI nu știu nimic!

Altminteri, să le fie rușine ălora care susţin că sutele de mii de tineri din Piaţa Victoriei, cu toţi dinţii lor din gură, ar fi manipulaţi! Nu-i manipulează, domne’, unii cu zeci și sute de conturi false de Facebook, fiecare, care multiplică, astfel, exponențial, chemările la rebeliune pașnică, din Piaţa Victoriei! Ăștia din Piaţă “e” corporatiști, IT-iști, TFL-iști deștepţi, domne’, nu-i manipulează pe ei nimeni! Rușine celor care manipulează ei, inventând că alţii sunt manipulaţi! Până aici, totul este OK. No problemo! Nici chiar eu nu aș mai fi avut ceva suplimentar de zis, mai ales că am scris pe acest blog un text <<Frica și “Revoluţia” Penibililor Cinstiţi!>>, după care nu mai aveam nimic de adăugat. (https://www.valentinstan.com/2017/02/17/frica-si-revolutia-penibililor-cinstiti/). Dar, priviţi, din nou, poza din articolul lui Liiceanu!

Aceștia sunt protestatarii favorabili PSD. Cei de la Cotroceni! Titlul este sugestiv: “România gurilor știrbe”! Ca să fie și mai relevant, domnul Liiceanu ne oferă o mostră din vasta sa cultură, de neofit, ce-i drept, dar smulsă euristic din coasta dătătoare de spirit și plurivalenţă a scriitorului “fără pereche” Mircea Cărtărescu. Imprecând “fără frontiere”, acesta îi portretizase renascentist pe pesedei cu pilduitoarele slove: “guvernul ăsta de semi-oligofreni și semi-analfabeți.” (http://www.stiripesurse.ro/cartarescu-revoltat-romanii-n-au-ales-guvernul-asta-de-semi-oligofreni-i-semi-analfabe-i_1175371.html). Gelos pe guvernul PSD, care capta atâta atenţie din partea camaradului de arme, Cărtărescu, în lupta pentru repopularea cu dinţi a naţiei străvechi și care îi fura, astfel, pe nedrept, titluri la care se simţea îndreptăţit (presupun că unele, mai mustoase), Liiceanu s-a învârtoșat pe loc! Și a slobozit din tastatură o grămadă izomorfă de mere pădureţe, cu iz vetust de cunoscător în ale artei universale. Așa că a comparat poza de mai sus cu o pânză celebră, “Christos purtând crucea”, încercând să plaseze, astfel, pe bieţii protestatari de la Cotroceni, acolo unde le era locul:

“După ce am răsfoit prima oară un album Bosch, mi-au rămas în memorie, din  coșmaresca lui faună umană, chipurile edentate ale celor care-l însoțeau pe Isus în tabloul Purtarea crucii. Înspăimântători, drăcești, gata oricând să se alăture mulțimii care urlă, care înalță pumnul cu ochii ieșiți din orbite și cu gura știrbă rânjită. Gata să asiste, fremătând de plăcere, la o execuție publică. Gata să ațâțe focul rugului. Gata să înceapă linșajul. Gata să te scuipe când ești pe cruce. Gata să te sfâșie, să muște din tine cu cei câțiva dinți rămași teferi în gură. Gata să te întindă pe o masă și să înceapă, beți de voluptate, ședința de tortură”. (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2).

Sigur, Liiceanu ne-a băgat apoi în povești despre Noica (foarte tare), despre experimentul Pitești, despre cum <<„Guvernul Grindeanu” ar putea da, în plină zi de astă dată, o ordonanță de urgență prin care să se deschidă în buget un capitol special pentru repararea gurilor știrbe ale românilor>>! Sigur totul asezonat cu “fecalele” intelectului său:

“Astăzi, fecalele sunt pregătite pentru a fi înghițite cu creierul. Iar rezultatul este magnific: un post de televiziune transformat în centru de reeducare avariază, în câteva ore, mințile câtorva milioane față de cele câteva sute, în câțiva ani, dintr-un lagăr de reeducare”! (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2).

Adică, sărmanii știrbi din Piaţa Victoriei au îngurgitat “fecale” cu creierul! Turnate cu televizorul și așa au ajuns la Cotroceni și nu în Piaţa Victoriei! Și dacă ar fi fost numai atât! Dar “e” unii domni care nu se ridică la înălţimea fecalelor spirituale ale domnului Liiceanu și persistă în “mai rău” (de parcă s-a putea “mai rău”):

<<Mai rău: prin ingredientele de tabloid pe care le introduc în noua dietă excremențială destinată „consumului spiritual” – prin calomnie, linșaj public și senzaționalul de mahala –, aceste canale ale jurnalismului infracțional produc pe bandă, în numele „libertății de expresie (sic!)”, victime addicted, care își revendică porția de drog în fiecare seară.>> (http://www.contributors.ro/editorial/romania-gurilor-%C8%99tirbe/?attest=true&wpmp_tp=2).

Uite-așa au devenit știrbii “addicted” de “fecale” și “dietă excremențială”, în numele “libertății de expresie (sic!)”! “Canalele jurnalismului infracțional” sunt ceva de speriat! De se întreabă și domnul Liiceanu: “Cum de e permisă în zilele noastre, după ce i-ai răpit unui popor discernământul, o asemenea scamatorie?” Fir-ar a naibii de libertate de exprimare (pardon, de “expresie”, cum zice Liiceanu), domne’, zău-așa! “Un lucru de căcat”, adică tot o formă de fecale, cum ar zice domnul Negulescu, omologul domnului Liiceanu în procuratură, strict, din punct de vedere cultural, adică al exprimării literare. (http://www.stiripesurse.ro/procurorul-dna-mircea-negulescu-despre-procurorul-general-zdrean-a-ordinara-video_1179759.html).

Între Noica și Bosch, Liiceanu a ales “mai caută pe goagăl”. Și a ratat!

Într-o scrisoare celebră, din 30 noiembrie 2014, Liiceanu îi cerea domnului Iohannis, alături de alţii, să nu accepte printre consilierii săi oameni cu vocabular de tipul; “jigodie frustrată”, “mai du-te şi tu în mă-ta”, “mai caută pe goagăl”! (http://adevarul.ro/news/politica/plesu-liiceanu-alti-intelectuali-i-au-scris-klaus-iohannis-raspuns-presedintele-ales-1_547afca6a0eb96501e390d0e/index.html)! Păi ce, stă, ca valoare stilistică, ponciful “mai caută pe goagăl” lângă mirobolantele “fecale” sau arhetipala “dietă excremențială”? N-ai să vezi! Aici sunt esenţele! Păcat de știrbii naţiei, că nu “înţelege” ei cum e cu toată cultura asta! Mă rog, cu toată coprocultura asta, dar ce atâta tevatură, cum zice domnul Negulescu, fost de la DNA, tot “un lucru de căcat” avem în faţă!

Dar domnul Liiceanu nu se supără! Domnia sa este un Cărturar rasat! Uite, ce frumos definea domnia sa prostia în Întâlnire cu un necunoscut (Humanitas, București, 2010, p. 248), maimuțărindu-l, evident, pe Socrate:

“Credeai că știi ceva și ţi-am dovedit că nu știi. Ești, așadar, un ignorant (la limită, un <<prost>>)”!

Ei, asta mă deconcertează total! Căci, domnul Liiceanu se referă la “Christos purtând crucea”, tabloul celebru, pe care ni-l prezintă și pe ale cărui personaje le compară cu sărmanii știrbi de la Cotroceni, ca la o pânză pictată de maestrul de sec. XV-XVI, din Brabant, Hieronymus Bosch. Ei bine, dacă marele Cărturar Liiceanu ar fi dat măcar o căutare “pe goagăl” ar fi aflat, din Wikipedia, că tabloul nu aparţine lui Bosch!!! [https://en.wikipedia.org/wiki/Christ_Carrying_the_Cross_(Bosch,_Ghent)].

Sigur, asta, dacă ar fi rămas doar pe “pe goagăl”! Dacă ar fi vrut să o ardă mai intelectual, ar fi găsit niște studii mai savante, în care specialiști de renume i-ar fi explicat de ce Muzeul de Arte Frumoase din Gent, Museum voor Schone Kunsten  (MSK), care găzduiește capodopera, menţine, totuși, în  formula de promovare a tabloului pe Hieronymus Bosch, ca autor, deși The Bosch Research and Conservation Project (BRCP) a stabilit că a fost pictat de altcineva! (http://vlaamseprimitieven.vlaamsekunstcollectie.be/en/research/webpublications/christ-carrying-the-cross-by-bosch-in-the-museum-of-fine-arts-in-ghent).

Cum ziceai, dom’le Liiceanu? “Credeai că știi ceva și ţi-am dovedit că nu știi. Ești, așadar, un ignorant (la limită, un <<prost>>)”? Adică, UN PROST? Nu pot să cred! Sigur, prost la limită, am înţeles! Dar, ne mai luăm de la un tablou, și acela ușor de găsit “pe goagăl”? Eu zic că, dincolo de micile noastre idiosincrazii, domnul Liiceanu ar putea fi și om de spirit și, poate, chiar un geniu! Dar să știţi că este o mare diferenţă între cele două! Mentorul domnului Liiceanu, regretatul Constantin Noica, remarca în Introducere la miracolul eminescian (Humanitas, București, 2010, p. 102), citindu-l pe Eminescu:

“Om de spirit este acela care, în fundul inimii lui râde de toţi și de toate. Om de geniu este cel ce râde de el însuși. De aceea, un geniu nu poate fi rău, pe când un om de spirit este totdeauna rău”!

Mai ţineţi minte Fyodor Dostoevsky, THE DREAM OF A RIDICULOUS MAN (Visul unui om ridicol)?

“What’s more – I love those who laugh at me more than all the rest. Why that’s so I don’t know and can’t explain, but let it be so”. (http://www.colorado.edu/studentgroups/shortfiction/RidiculousMan.pdf).

Adică:

“Și, mai mult decât atât – îi iubesc pe cei care râd de mine mai mult decât pe toţi ceilalţi. De ce este așa nu știu și nu pot explica, dar s-o lăsăm așa!”

Vedeţi ce simplu e? Îi plăcea ca lumea să râdă de el, fiindcă făcea și el la fel! Era o formă de a se căuta pe sine, iar auto-ironia te colorează mereu în culoarea adevărului! Genial, nu?

Hm! Așadar, prost, om de spirit sau geniu? Ce ziceţi de domnul Liiceanu? Aţi ghicit! Felicitări! Problema este că nu l-am văzut niciodată pe Liiceanu râzând când este criticat, iar pe sine se critică, probabil, doar în confesional! Și, sincer, nu cred că știe să râdă de alţii, în “fundul inimii lui”. Mai degrabă, o face pe contributors.ro. Mai mult, “pe goagăl” e clar că nu caută! I-ar fi fost de ajutor. În schimb, se compară cu Titu Maiorescu (wow!), așa cum a făcut în scandalul cu privire la costurile călătoriei sale la Neptun (s-a presupus că deplasarea sa cu avionul s-a achitat din bani publici, zic gurile rele, “zdrenţele” lui Negulescu, dar eu nu cred o iotă!). A călătorit împreună cu alţi “savanţi”, la solicitarea fostului-iubit de popor, Băsescu! Afirmaţia a fost livrată în emisiunea “100%”, a lui Robert Turcescu, pe Realitatea TV, la 25 iunie 2007:

ascultă file audio*

“Ceea ce a făcut președintele Băsescu, ca să vorbim, mai departe, de seducţie, mi se pare că este primul gest firesc, pe care îl face un șef de stat, ca omagiere a inteligenţei unei ţări. Îîî, pe vremea lui Carol I, intelectuali de tipul Titu Maiorescu și mulţi alţii, pot să vă înșir cât (sic!) vreţi…îîî, ajungeau în preajma șefului ţării, atunci era un rege, cu un firesc desăvârșit”!

Cu “seducţia” nu te joci

După cum vedeţi, Liiceanu era parte din “inteligenţa unei ţări”! Sigur, nu sunt lămurit care ţară și nici care intelligence! Acum, “ca să vorbim mai departe de seducţie”, e posibil ca un Titu Maiorescu să fi fost sedus de Carol I sau viceversa, nu e clar pe banii cui, dar pe “telectualul” Liiceanu l-a sedus, ghici taman cine? Spune chiar el adresându-se lui Băsescu și o spune cu toţi dinţii în gură (9 mai 2014):

“Fac parte din acei cărora li s-a lipit eticheta de intelectual al lui Băsescu şi aş vrea să spun cu această ocazie că aţi fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta şi că ei v-au considerat, nu ei, intelectualii lui Băsescu, ci pe Băsescu ca pe preşedinte al lor. Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dumneavoastră. Altfel spus, că timp de 10 ani cât aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim”. (http://jurnalul.ro/stiri/observator/liiceanu-presedintelui-basescu-intelectualii-din-romania-s-au-recunoscut-cu-valorile-lor-in-activitatea-dumneavoastra-667755.html).

Wow! Asta mă seduce, dar mă și cam neliniștește! Vorba lui Liiceanu, când s-a dus la Neptun, la chemarea celui care “l-a așezat pe drum” (am început să scriu în rime, mă calific să mă compar măcar cu Păstorel Teodoreanu?):

ascultă file audio*

“Noi am mers acolo, nu liniștiţi să facem baie, ci neliniștiţi de ce se întâmplă cu noi”!

Vedeţi cum e să fii tânăr și neliniștit? Îţi clănțăne dinţii în gură, dar nu de grijă, ci pentru că îi ai! Pe de altă parte, nu mi-e clar în ce se făcea baie, acolo unde s-a dus domnul Liiceanu, extrem de “neliniștit”! Cred că scăldatul în prostie era interzis în vila prezidențială de la Neptun, pe vremea lui Băsescu! Iar în Mare Nostrum, ce să mai vorbim, că era plină de “fecale (…) înghițite cu creierul” încă de atunci! Ba chiar și de altă natură! În sens de naturale! Poate, acolo? Oricum a fost, eu zic că domnul Liiceanu, așa neliniștit cum e, a știut el ce face. Câte băi să fi făcut în piscina lui Băsescu? Maxim două, trei! Nu cred că l-au afectat prea tare. Și, apoi, el chiar crede că face bine și nu e nimic rușinos în faptele sale! Exact ca în filmuleţul de mai jos! Ce mai, omul nu e prost!

Deși nu intenționam abordarea, în continuare, a fenomenului Piaţa Victoriei, domnul Liiceanu mi-a atras atenţia că mai sunt unele lucruri de spus și de scris pe această temă! Urmează.

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe play din link-ul corespunzător!

Frica și “Revoluţia” Penibililor Cinstiţi!

Posted on by
5

De ceva vreme, mii de români “indignați” se perindă prin Piaţa Victoriei sau prin alte cotloane tumultoase ale istoriei urbane a naţiei, pentru a protesta împotriva PSD! Motivul lor? Îi urăsc pe pesedei și sunt nemulțumiți că alţii, mult mai numeroși la urne, decât în stradă, îi iubesc, într-atât, încât au votat suficient cu ei, pentru a-i aduce la guvernare! Motivul real? Securitatea lui Ceaușescu, propulsorul de bază al regimului inept Iohannis, i-a scos în lume, pentru a răsturna guvernul, dându-le impresia că sunt de capul lor! Pretextul? Ordonanţa 13 a guvernului, care, cică, ar fi dezincriminat abuzul în serviciu și ar fi permis corupţilor din clasa politică (a se citi “Dragnea și neamul lui”) să scape de braţul lung al justiţiei, după ce ar fi delapidat averea poporului lui Burebista!

Inutil de precizat că 99% din indivizii turmei de protestatari, de regulă, băieţi și fete din upper class, corporatiști cu salarii rotunde, “telectuali” de strânsură, din protipendada “chic” a bon ton-ului bucureștean, studenţi înstrăinați de main stream-ul colegilor cu șobolani în cămine și gândaci la purtător și, evident, derbedei fără culoare politică, măritaţi cu lumpen-ul reactivat al marilor dezamăgiri sociale, habar n-au ce scrie în Ordonanţa 13! Abrogată mintenaș de un guvern PSD al losers-ilor politici, grăbit să rezolve dilema propriei impotenţe, după ce și-a desfășurat-o, în gerul dimineții, la prima oră a guvernării, ca pe un stindard! Și care a permis lui Iohannis să-l calce în picioare, odată cu votul popular, care a propulsat PSD-ul spre cea mai impresionantă victorie a unui partid, în alegerile post-decembriste.

Oarece  prolegomene

Să fim bine înţeleși! Zilele astea, în unele medii politice sau jurnalistice, am fost catalogat drept apropiat al PSD! O consecinţă a luărilor mele de poziţie în privinţa protestelor faţă de guvernarea pesedistă. Acum, oricine citește acest blog știe exact poziţia mea faţă de PSD, în general, și cât de apropiat pot fi eu de o culoare politică sau alta. Pe de altă parte, nu prea am timp și nici chef să explic, aici, ce este cu ordonanţa 13! Sau 14. Ar fi timp pierdut. Am destui cunoscuţi printre “locatarii” temporari din Piaţa Victoriei, unii fiind persoane absolut onorabile, care chiar cred că universul protestatarilor înseamnă o atitudine civică menită să apere o cauză nobilă! Le urez succes! Și lor și Securităţii, de care ei nu au aflat încă și care a construit protestul în așa fel, încât prezenţa lor în Piaţă să aducă beneficii imediate unei cu totul alte cauze decât cea a civismului de operetă, cu care se împăunează bravii “căuzași” moderni ai revoluției avortate sub regimul Iohannis! România îi merită, la fel, și pe unii și pe alţii!

Într-un anume sens, avem rescrierea unui colţ din fenomenologia auto-căutării spiritului, în tentativa sa de a se redescoperi mai bun și, poate, mai aproape de Dumnezeu. Ca și cum, plasându-te ad sanctos, îți poţi salva sufletul! Este, aici, o mică inadvertență, bine observată de Nietzsche, în Thus Spake Zarathurstra (Așa grăit-a Zarathurstra):

“I am interested only in the relations of a people to the rearing of the individual man, and among the Greeks the conditions were unusually favourable for the development of the individual; not by any means owing to the goodness of the people, but because of the struggles of  their evil instincts.” (vezi http://www.philosophy-index.com/nietzsche/thus-spake-zarathurstra/introduction.php).

Adică:

“Mă interesează doar capacitatea unui popor de a educa individul uman, iar la greci, condiţiile erau neobișnuit de favorabile pentru dezvoltarea lui; în niciun fel, din cauza bunătăţii acelui popor, ci ca urmare a ciocnirii dintre instinctele lor cele mai rele”.

Cumva, pentru a te educa, trebuie să-ţi cunoști partea atavică și rudimentară. Tu fiind un corporatist trendy, cititor de facebook și ignorându-l total pe Zarathurstra, ce-ţi rămâne de făcut, altceva decât să mergi în Piaţa Victoriei și să strigi, spre a te autocunoaște: “DNA să vină să vă ia!”? Asta, în timp ce te iei la trântă cu răul pesedist absolut, rezultat din urnele de vot! Sigur, ar mai fi o variantă. Cea oferită de Fyodor Dostoevsky în THE DREAM OF A RIDICULOUS MAN (Visul unui om ridicol):

“What’s more – I love those who laugh at me more than all the rest. Why that’s so I don’t know and can’t explain, but let it be so”. (http://www.colorado.edu/studentgroups/shortfiction/RidiculousMan.pdf).

Adică:

“Și, mai mult decât atât –  îi iubesc pe cei care râd de mine mai mult decât pe toţi ceilalţi. De ce este așa nu știu și nu pot explica, dar s-o lăsăm așa!”

Acum, oricât aș râde eu de cei din Piaţă, am totuși o vagă bănuială că nu mă vor iubi pentru asta, nici dacă l-ar fi citit pe Nietzsche. Și, oricum, sunt prea patrioţi ca să-l “guste” pe Dostoevsky ot cultura rusă, de care le e frică, atunci când nu o dispreţuiesc.

Așa că, lăsând la o parte tema Ordonanţelor, mă voi concentra pe un subiect mai puţin abordat: FRICA! Iar drumul meu către FRICĂ, așa cum se întâmplă cu mai toate drumurile mele, trece prin PROSTIE! Unii, mai hâtri, îmi vor replica: “Bine zis, prin prostia ta!”. “Corect”, le voi răspunde, fără a le explica de ce “prostia mea”, citită prin aliteraţiile lui Gorgias și peripatetic fâțâită prin Academia lui Platon, e mai de soi decât “inteligenţa” (unii i-ar zice, simplu, intelligence) “superbilor” protestatari “umblaţi”, fără să știe, prin “Academia” eternă a urmașilor lui Felix Edmundovici Dzerjinski! Nu că n-or fi și alţi cititori de Gorgias, ba chiar foarte titraţi, care au eșuat lamentabil în Piaţa Victoriei! Kant ne povestea totul despre proștii cu grade universitare în a lui Critică a Raţiunii Pure, asupra căreia nu mai revin. Așadar, totul despre Frică! Dar, mai întâi, un mic excurs despre Prostie nu poate decât să facă bine la digestie!

Despre Democraţia protestelor, la inventatorii ei.

Tot aud, de la fel de fel de exegeţi ai penibilului auto-impus pe veșmântul searbăd al unei retorici scufundate în eșecul indicelui de inteligenţă, că românii și-au câștigat dreptul la proteste neautorizate! Care proteste, “în mod legitim”, blochează, evident, neautorizat, carosabilul, în mijlocul orașului, încălcându-mi mie dreptul de a ajunge la o destinaţie oarecare, în timp util. Unii idioţi, cu oarece informaţii legate de modul în care eu însumi am propovăduit dreptul la proteste, în democraţie, îmi reproșează că mă contrazic, astăzi, când afirm că Iohannis a demarat o lovitură de stat în România. Afirmaţie bazată pe descinderea președintelui printre protestatarii unei demonstraţii neautorizate (fapt fără precedent în istoria democraţiei planetare) și incitarea, în continuare, la acţiuni împotriva guvernului legitim al ţării. M-aș contrazice, se spune, fiindcă am prezentat, întotdeauna, studenţilor mei, ca o definiţie a libertăţii, cuvintele lui Tony Blair cu privire la protestele contestatarilor săi, în faţa locuinţei premierului britanic din Downing Street 10: “I thank God they can”! Adică: “Mulţumesc lui Dumnezeu că ei pot să facă asta”!

Well, cum ar zice marele om de stat, hai să zăbovim puţin asupra acestui episod! Este vorba de un discurs al lui Tony Blair din aprilie 2002, în Statele Unite, în care premierul britanic făcea apologia democraţiei americane (SPEECH BY THE PRIME MINISTER, TONY BLAIR, AT THE GEORGE BUSH SENIOR PRESIDENTIAL LIBRARY, TEXAS, SUNDAY 7 APRIL 2002):

“What makes America great is not its GDP alone or its military might. It is its freedom, its enterprise, its rejoicing in its different colours and cultures, the fact that someone of humble beginnings can aspire, work hard, succeed and be applauded for their success. And can disagree. When I pass protestors every day at Downing Street, and believe me, you name it, they protest against it, I may not like what they call me, but I thank God they can. That’s called freedom”. (https://www.theguardian.com/politics/2002/apr/08/foreignpolicy.iraq).

Adică:

“Ceea ce dă măreţie Americii nu este PIB-ul, în sine sau puterea sa militară. Este libertatea individului, drumul ei, faptul de a îmbrăţișa rase și culturi diferite, realitatea că cineva, cu o origine umilă, poate să aspire, dacă muncește din greu, să fie încununat/ă cu succes și să fie aplaudat/ă pentru realizarea sa. Și poate să nu fie de acord cu oficialii ţării. Când trec pe lângă protestatari, în fiecare zi, la Downing Street 10, și, credeţi-mă, nu vă puteţi imagina împotriva a ceea ce protestează, s-ar putea să nu-mi placă ocările pe care mi le aruncă, dar mulţumesc lui Dumnezeu că pot să o facă! Asta se numește libertate!”

Arresting Tony Blair for war crimes

O, da, dar protestatarii din Downing Street 10 nu blochează intrarea în rezidenţa premierului, cu atât mai puţin intrarea în clădirea guvernului britanic. Sau, dacă ar încerca, nu vă puteţi imagina ce li s-ar întâmpla, în democraţia tutelară a lumii. Protestatarii români, în schimb, în democraţia lor originală (conceptul de “democraţie originală” nu-mi aparţine, e al lui Ceaușescu) au blocat, în seara în care au fost incitaţi de Iohannis, toate intrările în clădirea guvernului român, manifestându-se extrem de violent.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost în mijlocul protestatarilor din Piaţa Universităţii

Protest încheiat cu violenţe, în faţa Guvernului, după ce 100 de mii de oameni au ieşit în stradă

Pe de altă parte, protestatarii londonezi, chiar în momentele lor agresive, nu au șansa să se întâlnească, în mijlocul unei demonstraţii neautorizate, cu Majestatea Sa Regina, cocoţată în fruntea vreunei șarje impetuoase împotriva cabinetului, incitând populaţia la luarea cu asalt a guvernului Majestăţii Sale. Așa e la britanici (oare de ce?), guvernul, fie el laburist sau conservator, e al Majestăţii Sale. Iar cu Tony Blair, premier, în fruntea unei demonstraţii împotriva guvernului lui Blair, chiar și un cretin, mai puţin unul din România, își dă seama că nu se poate întâlni la Londra! Nici cu Brown, nici cu Cameron, nici cu May, în ipostaze asemănătoare! Oricum, atunci când, onor, protestatarii britanici vor să ocupe, neautorizat, carosabilul, nu se întâlnesc cu liderii naţiunii, care să-i mângâie pe creștet, ci cu poliţia călare!

The Storming of the Horses – Manchester Oxford Road Student Protest 24/11/2010

Exact la fel se întâmplă și în America, ţara aia atât de lăudată de Blair, pentru promovarea libertăţii individuale.

Mounted Police Clash with Anarchists, Occupy Milwaukee in the City Streets.

Iar dacă vreţi să vedeţi cum se procedează prin Europa comunitară continentală, cu băieţii și fetele protestelor neautorizate, care se manifestă infinit mai pașnic decât tâmpiţii violenţi ai protestelor anti-pesediste de la București, să aruncăm o privire în Danemarca. Relevant este intervalul dintre minutele 2:42 și 3:18, urmat de intervalul dintre minutele 4:10 și 5:18.

Danish Police Beating Unarmed, Disengaged, Kneeling Civilians

https://www.youtube.com/watch?v=N4xlfiEzx14

Demn de remarcat este și modul în care poţi fi arestat în Canada, numai pentru suspiciunea că ai putea produce disfuncţii în libertatea de mișcare a cetăţenilor.

Police arrest man under false pretense to incite violence

Eine Kleine Lovitură de Stat

Și, acum, apropo de lovitura de stat! Un băiat, pe numele lui Cărtărescu, unul care “câștigă” premiul Nobel pentru literatură în fiecare an, a precizat public, pe facebook, după demonstraţiile violente din 22 ianuarie:

“Poporul român n-a ales parlamentul ăsta de hoți, nici guvernul ăsta de semi-oligofreni și semi-analfabeți. El a votat pentru o viață mai bună și mai demnă, nu pentru o mafie spoliatoare care vrea acum să scape de pușcărie. Iar acum oamenii sunt în stradă și acolo vor rămâne până va trece pericolul unor legi făcute pentru cei care le dau.” (http://www.stiripesurse.ro/cartarescu-revoltat-romanii-n-au-ales-guvernul-asta-de-semi-oligofreni-i-semi-analfabe-i_1175371.html).

Ei, să afirmi public că “poporul român nu a ales parlamentul”, fie el și de hoţi, ci o abstractă “viaţă mai bună”, ca și cum pe buletinul de vot scria “o viaţă mai bună” și nu “Liviu Dragnea-PSD”, arată exact, ca să-l parafrazăm pe Blair, ce “dă măreţie României”. “Nu este PIB-ul, în sine sau puterea sa militară”. Este PROSTIA, neaoșă, originală, fără margini și neautorizată în stradă (cum nu e autorizată nicăieri), unde “hărăziții” neamului se “hârjonesc” cu jandarmii spre gloria tristă a ţării lor. În oglindă, etern “câștigătorul” premiului Nobel de Dâmboviţa, maestrul Cărtărescu se referea la guvern cu sintagma “guvernul ăsta de semi-oligofreni și semi-analfabeți”. Nu eu sunt cel care să-l contrazică aici, deși, sincer, am altă părere. Sigur, n-aș vrea ca cineva să aibă impresia, fie și pentru o secundă, că aș dori să-l asociez pe domnul Cărtărescu cu vreo lovitură de stat. Nici vorbă de așa ceva! Cu domnul Iohannis, altfel stau lucrurile.

Pe 23 ianuarie 2017, după dezastrul din Piaţa Victoriei, idolul Pieţei a ieșit public, certându-se cu cei care l-au acuzat de lovitură de stat:

“Am auzit fel şi fel de aberaţii. Imediat după ce au ieşit oamenii în stradă, activişti agitaţi şi agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o nouă mineriadă – auzi, aberație – , este lovitură de stat. Cetățenii, să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitura de stat, dau lovitura de graţie statului de drept din România.” (http://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/alocutiunea-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-in-cadrul-evenimentului-locuri-si-sunete-ale-micii-uniri-cotrocenii-secolelor-xviii-xix-de-la-manastirea-cantacuzina-la-resedinta-domneasca-a-lui-alexandru-ioan-cuza).

Săracul, după ce spune că ideea unei lovituri de stat este o aberaţie, recunoaște singur că “politicienii dau lovitura de stat”! Cei care îl acuzaseră de lovitură de stat nu se referiseră câtuși de puţin la ce făceau cetăţenii, ci la ceea ce făcea el. Dovadă că s-a vorbit de lovitură de stat abia din momentul când el a apărut în stradă! Poate, Cărtărescu ar trebui să se uite mai atent la domnul Iohannis, sigur în alt registru decât cel al “semi-oligofrenilor și semi-analfabeților”. Cred că trebuie inventat ceva nou, categoric mai “plin de decenţă și condescendenţă” faţă de instituţia prezidenţială și mult mai aplicat la situaţia domnului președinte, pe care încărcătura semantică a terminologiei “semi-oligofreni și semi-analfabeți” deja nu o mai poate acoperi!

Acum, referitor la lovitura de stat a lui Iohannis, care începe cu respingerea propunerii PSD pentru funcţia de prim-ministru, în persoana lui Sevil Shhaideh, ar trebui făcute niște precizări. Pentru că mulţi tâmpiţi, sponsorizaţi sau nu de Securitate, au exprimat public, pe canale de comunicare importante, puncte de vedere cu privire la dreptul președintelui de a respinge pe cine vrea el, în materie de propuneri pentru funcţia de premier ale alianţei majoritare în parlament, să privim textul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 80 din 16 februarie 2014, paragraful 319:

“319. De aceea, Preşedintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru şi mediator între forţele politice, are doar competenţa de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care poate asigura susţinerea parlamentară necesară obţinerii votului de încredere al Parlamentului”. (https://www.ccr.ro/files/products/Decizie_80_2014_opinii2.pdf).

Or, situaţia propunerii pentru Shhaideh se încadra la formularea “reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare”, alianţa politică PSD-ALDE deţinând majoritatea absolută a mandatelor în parlament! Așadar, respingerea propunerii, de către Iohannis, a fost o încălcare gravă a Constituţiei, a cărei citire autorizată este dată de Curtea Constituţională. Prin această respingere, șeful statului a refuzat să facă ceea ce cerea Curtea Constituţională: “neputând avea rol de decident în această procedură, (…) are doar competenţa de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare”!

Și, acum, pentru Iohannis! Știinţa politică americană nu mai privește lovitura de stat ca pe un “pronunciamento” clasic, o rebeliune cu o componentă militară, care prăbușește un regim politic legitim, prin mijloace violente. Edward Luttwak scria, încă la 1968, o lucrare celebră, Coup d’Etat: A Practical Handbook (Lovitura de stat: Un Ghid practic), publicată de Harvard University, în care explica extrem de clar că o lovitură de stat se poate realiza și altfel decât prin mijloace violente, în sensul că “puterea vine de la stat însuși…O lovitură de stat presupune infiltrarea unui mic, dar semnificativ, segment al aparatului de stat, care este apoi folosit pentru a disloca guvernul din controlul pe care îl exercită asupra a ceea ce a mai rămas din aparatul de stat respectiv”. (vezi http://www.lumpen.com/coup2k/framer.html?pg=2).

Luttwak arăta că lovitura de stat nu mai presupune distrugerea structurii guvernamentale, ci reliefează intenţia promotorilor ei “de a prelua puterea în cadrul actualului sistem”. Or, guvernul nostru este controlat de parlament, conform Constituţiei. Ce face Iohannis, refuzând să accepte că singura prerogativă de validare a șefului guvernului aparţine parlamentului? Ce face substituindu-se, astfel, forului legislativ, în pofida deciziei Curții Constituţionale, prin asumarea prerogativei parlamentului, singurul îndrituit să o respingă pe Shhaideh? Practic, “dislocă guvernul din controlul pe care îl exercită asupra a ceea ce a mai rămas din aparatul de stat”, substituindu-se parlamentului, singura instituţie a suveranităţii de stat care controlează guvernul, în baza Constituţiei! În fapt, se încadrează perfect în definiţia loviturii de stat, dată de Luttwak!

Mai mult, ca și cum nu era îndeajuns, a adăugat și valenţele clasice ale unui pronunciamento, atunci când, pe 22 ianuarie, s-a plasat în fruntea unei mișcări neautorizate de stradă, care contesta guvernul prin mijloace violente! Așadar, da, cum bine recunoaște domnia sa, uitând să se nominalizeze: “politicienii dau lovitura de stat”!

Cu desantul la guvern

Pasul doi din celebra saga a președintelui, Pas cu Pas, de data asta în ale loviturii de stat, s-a produs atunci când Iohannis a lansat propriul desant asupra guvernului, prin încălcarea grosolană a Constituţiei, nefiind invitat la ședinţa de guvern din 18 ianuarie 2017. Gestul său a fost, ulterior, aplaudat frenetic de ciracii din Piaţa Victoriei, fiindcă, vezi Doamne, ar fi oprit “doi elefanţi în încăpere”, adică două acte normative, dintre care n-a ieșit decât o ordonanţă, 13, și aia declarată constituţională de Curte. (https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-234)!

Iohannis: Sunt doi elefanți în încăpere, ordonanța de grațiere și cea de modificare a codurilor

Conform Constituţiei:

“ARTICOLUL 87
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă”.

Sigur, am rămas impresionat de modul “sublim” în care Iohannis apără “statul de drept”, doar că ședinţa de guvern, în care a apărut, ca atletul lui Christos, nu era “de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice”, ca să poată domnia sa să participe de capul său. Era o ședinţă de guvern din domeniul “alte situaţii”! Adică, putea să vină acolo doar dacă era invitat, “la cererea primului-ministru”! A fost invitat? Nu, o spune, în clar, Grindeanu:

“Reporter: Eu aş vrea să vă întreb dacă nu a fost cumva prima întrebare a preşedintelui, asta cu cele două ordonanţe, pentru că presupun că ăsta este şi motivul şi, dacă aţi aflat cumva de sosirea lui, când aţi aflat? Aţi fost anunţat că vine astăzi la şedinţă?

Sorin Grindeanu: Am aflat în momentul în care se apropia de guvern într-un mod informal, să spunem…

Reporter: Cu un SMS?

Sorin Grindeanu:… de la cei care asigură paza şi aşa am fost informat, dar haideţi să fim clari: e dreptul constituţional al preşedintelui de a veni şi de a prezida şedinţa de guvern.

Reporter: Aşa e, dar o colaborare instituţională nu presupune totuşi un anunţ, un telefon, un comunicat în prealabil?

Sorin Grindeanu: Nu pe mine trebuie să mă întrebaţi lucrurile acestea. Dacă m-aş duce neanunţat la Cotroceni, probabil că ar trebui să mă întrebaţi. Nu eu am mers neanunţat.” (http://gov.ro/ro/stiri/declaratii-de-presa-sustinute-de-premierul-sorin-grindeanu-i-ministrul-justitiei-florin-iordache-la-sfar-itul-edintei-de-guvern1484740232&page=2).

Încercarea stângace a premierului de a masca maniera brutală, de încălcare a Constituţiei de către președinte, ca și propria lipsă de reacţie la această grosolană imixtiune a grădinarului de la Cotroceni în afacerile guvernamentale, nu poate ascunde încălcarea legii fundamentale, în sine. O recunoaște chiar Iohannis, fără teama că ar suporta cine știe ce consecinţe, în ţara proștilor, guvernată de un PSD infiltrat de Securitate, după cum recunosc proprii membri (http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21576726-olguta-vasilescu-despre-demisia-ministrului-florin-jianu-comentez-primit-ordin-reincorporare.htm?nomobile=):

[Președintele Klaus Iohannis le-a relatat jurnaliștilor din avionul cu care merge marţi la Strasbourg cum a decurs discuţia cu prim-ministrul Sorin Grindeanu, miercurea trecută, când a mers în premieră la o ședință de guvern.
“Bucuroși de oaspeţi?“, l-ar fi întrebat președintele pe șeful guvernului. “Bucuroși“, ar fi răspuns Grindeanu.
“Dacă tot am venit, n-ar fi politicos să mă invitaţi la ședinţa de guvern?“. “Poftiţi!”, i-ar fi răspuns Grindeanu, despre care șeful statului a spus că este un om cu care se înţelege, politicos și cu care se poate discuta.] (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21554214-presedintele-povestit-discutia-avuta-premierul-inainte-sedinta-guvern-miercuri-bucurosi-oaspeti-poftiti.htm).

Așa politeţe, mai rar, neicușorule! Curat, încălcare a Constituţiei, dar pentru un scop nobil, să avem rezon, monșer!

Toată ziua arestăm și în Piaţă defilăm

Întotdeauna mi-a plăcut Laura Codruţa Kövesi! Distinsă, spirituală, plină de inteligenţă, dotată cu un rafinament al verbului demn de o vestală a focului sacru al dreptăţii. “Limba gramatică”, pe care o mânuiește cu rară măiestrie a stihului, pogoară un har al cuvântului meșteșugit peste miile de protestatari îmboldiţi divin de îndemnul adresat “semi-analfabeţilor” lui Cărtărescu: “DNA să vină să vă ia!”.

Dacă luăm doar o singură zi, la întâmplare, din viaţa eroinei, să zicem 1 octombrie 2016, când s-a adresat unui post de radio binecuvântat de pronie, Europa FM, desăvârșita orator ne-a delectat cu o “limbă gramatică” de o aleasă simţire și vibraţie patriotică, cu care rar ne-a fost dat să ne întâlnim la așa nivel. Ne-a precizat că: “Sunt bani care statul trebuie să introducă direct în buget!”

ascultă file audio*

Păi, sigur că trebuie! “Sunt bani care statul trebuie să introducă (…)” Clar! Adânc zis! Și, asta, în condiţiile în care “observăm că persoane pe care noi le cercetăm, de supărare că fac atacuri în fiecare zi, da, în fiecare zi, sunt atacuri de persoanele pe care noi le cercetăm, de o agresivitate din ce în ce mai ridicată”!

ascultă file audio*

Domne’, extraordinar! Îi înţeleg pe cei din Piaţa Victoriei, “telectuali” (a nu se confunda cu TFL-i) rasați, care ţipă într-un delir binefăcător pentru naţiune, “DNA, să vină să vă ia”! Păi, dacă Laura Codruţa cercetează persoane “de supărare că fac atacuri în fiecare zi”, se cheamă că Laura Codruţa e foarte supărată! Și cei din Piaţă, la fel! Căci, uitaţi-vă, oameni buni, la “atacuri de persoane”, ca cele cercetate de Laura Codruța! Și nu o sa vă vină să credeţi! Cum să nu strige oamenii din Piaţa Victoriei “DNA să vină să vă ia”, când, iată, “așteptările lor au rămas în așteptare”? E posibil așa ceva? “Deci, toate așteptările din spaţiul public, toate așteptările justificate sau nu ale oamenilor au rămas în așteptare (sic!)”!!!

ascultă file audio*

Poţi să lași oamenii să aștepte? Nu poţi! Așa cum zicea Mădălina lui Iohannis: “Guvernul trebuie să înţeleagă că cetăţenii nu acceptă nimic mai puţin”. (http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21585937-reactia-administratiei-prezidentiale-guvernul-gresit-flagrant-trebuie-rezolve-situatia-creata-cetatenii-nu-accepta-nimic-mai-putin.htm). Și, atunci ce faci? Mai aștepţi să dea judecătorul mandat de arestare? Păi, ce strigă poporul din Piaţă? “DNA să vină să vă ia!” Nu, prietene, îi arestezi tu, Codruţa, că așa te-a învăţat pe matale la Facultatea de Drept, că procurorul arestează, ca la Digi 24, pe 8 aprilie 2015, cu mult înainte să strige “telectualii” din Piaţă, “DNA să vină să vă ia!”:

“Dacă persoanele cu funcţii de conducere sau persoanele care deţin funcţii importante în stat vor continua să fure din banul public, vor continua să ia mită, cu siguranţă și noi vom continua să arestăm, pentru că acesta este rostul nostru și pentru că nu ne facem decât datoria”.

ascultă file audio*

“Da, da, da! Ăsta-i rostul DNA!” Iată o nouă lozincă pentru băieţii din Piaţă! Am inventat-o eu, pe loc, deci mă calific să merg alături de ei la Lupta cea Mare! “Azi, la București, mâine la Ploiești”! Nu, nu la Ploiești, că acolo e procurorul ăla “performant”, Negulescu, cel cu altă “zdreanţă”! Nu, mai bine defilez la București și vorbim de Negulescu mai la vale! Aici e locul să strigăm cu toţii, mămicuţe și tătici și să ne fălim, pe youtube, cu isprăvile copilașilor noștri întru slava Codruţei, tămăduitoarea de gâlci cu cătușe și smirnă de Beci Domnesc! Zău, merită, că bine zice Cărtărescu cu jumătatea aia de oligofreni, doar că a greșit părinţii printre demonstranţi. Chiar și copilul ăsta are o mămică și mândră pe deasupra, dacă și-a învăţat copilul să strige:

DNA să vină să vă ia!

Sincer, întotdeauna m-am numărat printre admiratorii Codruţei. O “minte sclipitoare”! Cum să nu strigi în Piaţă pentru ea? Și ce mizerii pot să răspândească infractorii ăștia, de teapa lui Ghiţă, despre Codruţa, domne’! Incredibil! Nenorociţii ăștia de ciraci ai lui Ghiţă vor să o compromită răspândind trucaje fotografice, ca să manipuleze populaţia. Cică, ar fi fost în podgorie cu Ghiţă și cu Ponta, ea, care numai când aude de vin și petreceri, sigur, dacă nu sunt oficiale, scuipă în sân, cu evlavie. Uite ce poză trucată au răspândit, ca să o compromită!

Dar, nici Codruţa nu se lasă! S-a prins imediat că e trucaj pentru manipularea maselor de “telectuali” din Piaţă:

“Sunt deja imagini în spaţiul public în care este aplicată fotografia mea peste o imagine dintr-o vie sau o cramă. Am văzut imagini cu mine de la evenimente publice, aplicate peste o altă imagine, spunându-se că am participat la nu știu ce petreceri. Așa ceva poate să apară, poze, filme editate, trucate. Pot să apară poze dintr-un context prezentate în alt context. Nu exclud asemenea manipulări.

Este evident că se încearcă o manipulare pentru ca lumea să uite câte dosare i-au fost făcute acestui inculpat, câte prejudicii a provocat statului și că este un inculpat fugar. Este doar o manipulare prin care îmbracă lucruri adevărate cu lucruri false.” (http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/dna/exclusiv-kovesi-neaga-acuzatiile-lui-ghita-si-basescu-si-vorbeste-despre-relatia-dna-cu-sri-se-incearca-destabilizarea-sistemului-judiciar-interviu-i-1450413).

Așa e, doamna Codruţa! Mărturisesc! Nenorocitul de Ghiţă m-a pus și pe mine să deschid acest articol, cu acea poză trucată, cu dumneavoastră și bunul nostru președinte ţinând în mână niște cătușe! Mărturisesc: dumneavoastră, doamna Codruţa, nu aveţi niciun tatuaj pe mâna dreaptă! Și sunteţi mult mai suplă decât apăreţi în trucajul ăsta murdar, menit să manipuleze pe copiii aceia nevinovaţi, care cântă atât de suav, “DNA să vină să vă ia!” Mă căiesc și promit să-i învăţ pe toţi copiii pe care-i voi avea, de acum încolo, să cânte la fel de suav cântecul din Piaţă, fredonat de atâţia oameni de ispravă și bebeluși, pe youtube.

Iohannis și “Jos Mâinile” de pe…Negulescu!

Cel mai mult mi-a plăcut, însă, cum  s-a angajat domnul președinte în lupta pentru apărarea DNA. Cum a tunat el, ca un zeu al cuvântului nemuritor, pe 2 februarie 2017: “Jos mâinile de pe DNA!” (http://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratia-de-presa-a-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis1486031786). Sigur, e vorba de acel DNA din care face parte și domnul procuror Negulescu, ăla cu altă “zdreanţă”, din 14 februarie 2017. Mai ţineţi minte? Ăla care zicea:

“Mi se face carnea piele de găină pe mine. Eu nu am trântit în viaţa mea un dosar. Eu nu fac compromisuri în meserie. Pe mine mă caută din 2012 Sebastian Ghiţă. Dacă mă aveau cu ceva la mână, mă băgau la puşcărie. I-am zis şi eu. Cum să spui aşa ceva? Ăla e om doamnă? Tu bei cafeaua cu un nenorocit, cu o Iudă care te-a trădat. O să îi dovedesc că nu a fost nicio înţelegere cu nimeni. Să înţelegeţi şi să aveţi convingerea că nu fac aşa ceva. I-am luat pe toţi deputaţii şi pe toţi senatorii şi îl salvam pe ăsta? Eu nu am culoare politică. O zdreanţă ordinară. Aia şi cu procurorul general, o altă zdreanţă ordinară. Un lucru de căcat. Ăla nu e ultraj.” (http://www.stiripesurse.ro/procurorul-dna-mircea-negulescu-despre-procurorul-general-zdrean-a-ordinara-video_1179759.html).

Oameni buni, ce aţi crezut, că domnul Negulescu de la DNA Ploiești, vorbind la telefon cu soţia unui inculpat, l-a făcut “zdreanţă” pe procurorul general al Republicii? Pe domnul Lazăr? N-ai să vezi! Păi, mai zicea domnul președinte al republicii Jos mâinile de pe DNA? Adică de pe c***t? Nu! Ar fi zis, în schimb: Staţi cu mâinile pe DNA, cum stau și eu! Altă treabă, nu? Mai zicea doamna Codruţa de domnul Negulescu așa alese cuvinte?

“Colegii de la Ploiești fac o echipă foarte bună, sunt profesioniști, muncesc foarte mult. Au fost și atacați, dar se țin și își fac foarte bine treaba.” (http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/laura-codruta-kovesi-la-digi24-651263).

Sigur, nu știu ce vrea să zică doamna Codruţa, când spune că procurorii lui Negulescu “se ţin”, deoarece, din relatările scatologice ale acestuia, nu prea rezultă că reușesc! Dar, ne mai luăm de la două-trei produse de dezasimilație? Chiar și domnul Lazăr și-a dat seama că nu e “zdreanţă” și a reacţionat imediat punând lucrurile la punct. Printr-un comunicat oficial al Ministerului Public, din 15 februarie 2017:

“Totodată, în ceea ce privește înregistrarea audio difuzată s-a făcut referire la șeful doamnei procuror Luminița Cristea, respectiv la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, şi nu la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr.” (http://www.mpublic.ro/ro/content/c_15-02-2017-13-02).

E aproape incredibil, cum vor oamenii ăștia răi să-i discrediteze pe procurorii republicii și să-l compromită pe domnul președinte și pe oamenii bravi, care manifestează, cu sufletul deschis, în Piaţa Victoriei, luptând împotriva fărădelegii și corupţiei din iubita noastră ţărișoară. Așa cum zicea domnul Lazăr, pe facebook-ul oficial al Ministerului Public, în 13 februarie 2017, “Augustin Lazăr, respinge ferm atacurile subculturale la adresa conducerii Ministerului Public”. (https://www.facebook.com/piccj.oficial/). Curat, “subculturale” , oameni buni! “Un lucru de c***t”, cum ar zice domnul Negulescu! Sau “Luaţi mâinile”, cum ar zice domnul președinte!

Cum să nu te baţi, cum s-a bătut Codruţa pentru domnul Negulescu, să-i “ţină spatele”? (http://www.romaniatv.net/sebastian-ghita-dna-vrea-sa-i-faca-dosare-lui-liviu-dragnea-ca-sa-renunte-la-functia-de-premier_331596.html). Chiar dacă, pe aici, pe acolo, vreo oarecare Claudia ar interfera cu lupta împotriva corupţiei, ăsta ar fi un impediment ca “DNA să vină să vă ia”? (https://www.danielsavu.ro/?p=6418)? Niciodată, frăţică!

Un NePlagiat pentru Eternitate

Ca să fiu și mai clar, uitaţi-vă cum au atacat-o pe Codruţa, pentru un așa-zis plagiat! Doctoratul! Bineînţeles că acea Comisie de la Ministerul Educaţiei a rezolvat problema și a dat verdict clar de neplagiat! Vorba băieţilor din Piaţă, “DNA să vină să vă ia”! Foarte frumos au rezolvat! Trei super-specialiști în drept au făcut un raport favorabil doamnei Kövesi, pe 30 noiembrie 2016 și l-au înaintat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Cei trei sunt prof. Claudia Ghica Lemarchand, prof. Vlad Constantinesco şi conf. Radu Chiriţă. Superb! Oamenii ăștia au făcut un raport împărţit în două, o parte redactată de Claudia Ghica Lemarchand și Vlad Constantinesco, alta elaborată de Radu Chiriţă. Cei trei erau presupuși să analizeze teza Codruţei, din perspectiva legii românești cu privire la plagiat, evident. Iată ce spun Claudia Ghica Lemarchand și Vlad Constantinesco, în bucata lor de raport:

<<Dreptul român a reținut o definiție specială a plagiatului în legea n° 206 din 27 mai 2004 (articolul 4 lit. d și e) :

“d) plagiatul –expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale;

e) autoplagiatul -expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale.”>> (http://www.romanialibera.ro/articleFiles/20161209141628-raport%20cnatdcu.pdf).

Ce credeţi că au făcut specialiștii noștri? Au aplicat legea românească la detectarea plagiatului? Aș! Vreo lege străină? Câtuși de puţin! Au inventat ei o lege:

“2. Analiza reţinută de autorii expertizei în cadrul analizei tezei supuse

Pentru a efectua o analiza fiabilă și demnă de interes, ţinând cont de situaţiile diferite care merită o apreciere diferită, subsemnaţii au reţinut definiţia următoare : plagiatul este o abatere de la onestitatea știinţifică, care consistă în a-și însuși fără drept opera unui terţ, ceea ce se poate face de maniere diferite care trebuie diferenţiate”.

Așa că au descoperit, pe legea inventată de ei, în ciuda identificării, chiar și așa, în raport, a numeroase pasaje plagiate din lucrarea Codruţei, că:

“În virtutea principiilor juridice, sancţiunea trebuie să fie adaptată situaţiei, individualizată pentru a asigura proporţia faţă de culpă. Din acest punct de vedere, retragerea titlului de doctor a autorului tezei supuse expertizei ne apare ca fiind o sancţiune excesivă și neadaptată.” Adică au absolvit-o, scurt, pe Codruţa!

Domnul Chiriţă, în bucata lui de raport, a descoperit și el că legea românească nu e bună, așa că și-a inventat și el o lege, alta decât a celorlalţi doi, nu înainte de a critica legea românească:

“Plecând de la aceste critici ale textului legal, sunt de părere că o lucrare poate fi calificată ca fiind plagiată, în măsura în care fie din punct de vedere cantitativ, fie din punct de la vedere calitativ autorul acesteia şi-a însuşit expresiile sau ideile altuia fără a-l cita, la un nivel la care în lipsa acestei preluări ar fi afectată substanţa lucrării (….)”

Așa că și-a stabilit singur nivelul la care lucrarea Codruţei putea fi calificată drept plagiat. Ghici ce? Nu era plagiat! Concluzia lui Chiriţă a fost apoteotică, la fel ca a colegilor, deși, pe legea inventată de el, a identificat pasaje plagiate, în lucrarea Codruţei:

“De aceea, ţinând cont de aspecte de natură cantitativă şi calitativă, remarcând însă calitatea sa ştiinţifică sub nivelul unei teze de doctorat (sic!), consider că lucrarea nu este plagiată”.

Adică, hai să vedem dacă a plagiat Codruţa! Păi, cum facem? Ne gândim cum să iasă că nu a plagiat! Aplicăm legea? Vorba lui Negulescu: “Un lucru de c***t”! “Jos mâinile” de pe ea! Evident că nu aplicăm nicio lege! Inventăm ceva s-o scoatem pe Codruţa! Tare, nu?

Dar, ce ne facem cu domnul Chiriţă, care, pe 8 decembrie 2016, după raport, a constatat că:

“Doamna Kövesi nu a adus nimic original. Când veţi citi raportul, veţi vedea că atât eu, cât şi colegii din comisie am constat că lucrarea este foarte slabă din punct de vedere calitativ. Doar că asta nu se sancţionează. Sau o astfel de sancţiune ar trebui acordată comisiei care a acordat titlul de doctor. Simplul fapt că teza e subţire din punct de vedere ştiinţific, pe legislaţia pe care o avem acum, nu poate să conducă la retragerea titlului. Şi, până la urmă, este o părere subiectivă dacă teza e subţire sau nu. Mie mi s-a părut foarte subţire. Poate altora li se pare genială. Suntem oameni şi privim lucrurile diferit. Din punct de vedere al copiatului sau al însuşirii de idei de la alţii, repet: s-a întâmplat în anumite pasaje, dar nu erau din nucleul tezei sau din partea centrală. Erau nişte chestii de introduceri şi prezentări foarte teoretice care puteau şi să lipsească fără să afecteze. Eu, sincer să fiu, nu reuşesc să găsesc un mobil pentru care a făcut chestia asta. Dacă era vorba de o idee originală, pot să înţeleg un mobil pentru care o furi. Dar când furi ceva în introducere, nu pot să înţeleg de ce.” (http://www.stiripesurse.ro/kovesi-sanctionata-de-cnatdcu-expert-teza-sefei-dna-foarte-slaba-interviu_1167857.html).

Cum, domnul Chiriţă, membru în comisia pentru evaluarea tezei de doctorat a Codruţei, pentru identificarea plagiatului, a descoperit că Laura Codruţa a “furat“? Și, totuși, nu a constatat plagiatul, fiindcă Laura Codruţa a “furat” doar în introducere? Wow! Trăiască lupta împotriva corupţiei! “Jos mâinile de pe DNA!” “DNA să vină să vă ia!”, “Un lucru de c***t!”. Jos “atacurile subculturale”! Clar!

Dar partea frumoasă abia acuma vine. Ce credeţi că a uitat domnul Chiriţă să șteargă de pe blogul personal, ceva postat încă din 16 martie 2016, cu ceva vreme înainte de “glorioasa” sa participare la “rezolvarea” doamnei Codruţa? Un text superb, cu titlul Globul de sticlă. Un text cu privire la o doamnă judecător, Florica Roman, judecător la Curtea de Apel Oradea. Supusă persecuţiilor de către sistem. Și scrie Chiriţă:

“Dacă toţi tăcem din gură, ne ducem dracu’ toţii. Orbiţi de o companie (sic!) mediatică şi de un cult al personalităţii DNA ce tinde să devină faraonic, oamenii de bună credinţă nu pot decât să pice în această capcană pentru că nimeni altcineva nu vorbeşte.” (http://raduchirita.ro/globul-de-sticla/).

Și mai scrie:

“Toţi cei care sunt decenţi nu trebuie să uite că dacă în cea mai curată cameră din lume pui un rahat, o să pută în toată camera. Lumea justiţiei e plină de abuzuri, de putere scăpată de sub control, de ascunderea gunoiului sub preş şi de incompetenţă şi indiferenţă vecină cu nesimţirea. Îmi asum cele spuse.

În logica textului meu, ar urma să dau nişte exemple. Am vreo 3 exemple din ultima lună, de abuzuri pentru care, într-o ţară normală, nişte magistraţi ar fi fost daţi afară, iar unul ar fi ajuns la puşcărie. Am început să le scriu, însă am şters şi nu le voi publica. De ce? De frică. Pentru că am văzut oameni cărora li s-au înscenat dosare şi au pierdut tot, indiferent dacă au fost sau nu condamnaţi. Pentru că mi-e frică ca, dacă rostesc nume şi fapte, mâine pot fi Florica Roman. Sunt avocat de multă vreme şi atâta încredere am în sistemul judiciar: mi-e frică să dau exemple de abuzuri, cu nume şi fapte, pentru că ştiu că sistemul nu mă va apăra.”

Și acest om i-a dat verdict de neplagiat Codruţei? Un om terorizat de frica de DNA? Cine l-a ales pe el în comisie și, dacă el este așa, cum sunt ceilalţi doi? Dacă tot vorbirăm de Piaţa Victoriei, cine manipulează? Chiriţă scrie că: “Orbiţi de o companie (sic!) mediatică şi de un cult al personalităţii DNA ce tinde să devină faraonic, oamenii de bună credinţă nu pot decât să pice în această capcană pentru că nimeni altcineva nu vorbeşte”. Adică ce să înţeleg eu? “Jos mâinile de pe DNA!” “DNA să vină să vă ia!”, “Un lucru de c***t!”. Jos “atacurile subculturale”! Zice și el ceva despre “rahat”! Îl bate pe Negulescu: “dacă în cea mai curată cameră din lume pui un rahat, o să pută în toată camera.” Ei, domnule Chiriţă, așa pute DNA! Și raportul dumitale cu privire la teza doamnei Kövesi! Și toată România! Și băieţii și fetele din Piaţa Victoriei, cu Iohannis în cap! Iohannis știe! Băieţii și fetele din Piaţa Victoriei nu știu încă. Iar Fyodor Dostoevsky se strică de râs uitându-se la noi, de undeva, din cerul lui rusesc!

Dar, pentru voi, cititorilor, mai este o șansă! Evident, venită de undeva, de peste ocean, din America. Sub forma unei reclame. Cum putea fi altfel? Dacă, vreodată, vreun pesedist obraznic și agresiv se repede la ușa mașinii dumneavoastră, asiguraţi-vă că aveţi un Negulescu în portbagaj! Sau o Codruţa! Sau un manifestant din Piaţa Victoriei! Sau un Klaus Iohannis! Sau o fiinţă, oarecare! Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi care dintre variantele prezentate mai sus este valabilă pentru filmuleţul de mai jos! Succes!

Suburban Auto Group-Trunk Monkey Commercial

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Astăzi, duminică, 30 octombrie 2016, ora 19:00, în emisiunea lui Sabin Orcan, X-Press, pe B1 TV!

Posted on by
51

http://inregistrari.b1.ro/view-30_Oct-2016-x_press-108.html

Astăzi, duminică, 30 octombrie 2016, ora 19:00, în emisiunea lui Sabin Orcan, X-Press, pe B1 TV, vom discuta despre România adevărată, cea de care Vestul îşi bate joc, fără ca nimeni să-şi dea seama în ţara lui Brâncuşi…cel cu Masa Tăcerii, if you know what I mean! Oamenii de calibrul comunist al lui Comănescu şi inteligenţa “apostolică” a lui Iohannis duc România pe culmea Coloanei Infinitului! Am auzit că vor instala acolo unul din scaunele de la Masa Tăcerii! Cu bilet de Rezervare! Ghici pentru cine!

Anunţ

Posted on by
36

johannis-hollande2

Urmăriţi emisiunea:

Xpress- Sabin Orcan

11/Sep/2016

18:30-20:00

 

http://inregistrari.b1.ro/view-11_Sep-2016-x_press-108.html

Astăzi, duminică, 11 septembrie 2016, mă voi afla, între orele 18:30 şi 20:00, la B1 TV, în emisiunea lui Sabin Orcan, X-Press. Vom aborda, împreună, dimensiunea reală a modului în care suntem reprezentaţi în lume, la cel mai înalt nivel, de cei mai buni “securişti” dintre noi (în sens de oameni buni, care se ocupă de securitatea noastră, nu de ciraci ai epocii Ceauşescu, formataţi după vechile canoane ale Securităţii, nu, nu!)! Sigur, orice asemănare cu “valori naţionale”, de genul Klaus Iohannis sau Lazăr Comănescu, este pur întâmplătoare. După emisiune, acest anunţ va fi înlocuit, probabil, cu un text bazat pe documentele prezentate în emisiune, pe care îl voi scrie în zilele următoare. Starea de spirit necesară pentru vizionarea emisiunii cu pricina este o combinaţie bine proporţionată între râs isteric şi plâns contagios. Mândria de a fi român este obligatorie!

Summit-ul NATO de la Varşovia! Analiza de pe 10 iulie, imediat după eşec, video!

Posted on by
10

asa ma duc-johannis2

Am făcut primul evaluarea corectă a evenimentului, duminică, 10 iulie, pe B 1 TV, imediat după consumarea lui, în mijlocul unei extravaganţe de neimaginat, în materie de omagiu adus „conducătorului iubit”, pentru „măreţele realizări” de la Varşovia! Incredibil că România mai există, în noianul acesta de slugărnicie fetidă şi manipulare tipică Securităţii lui Ceauşescu! Faptul că, în momentele Summit-ului, toată presa română vorbea la superlativ de „ctitoriile lui Iohannis”, nu mai lasă loc niciunui suspin!

Doar Băsescu, posesor, el însuşi, de omagii similare, la vremea lui, a venit pe România TV (unde trimisul special de la Varşovia era o adevărată simfonie de elogii la adresa „Cârmaciului” în funcţie), aproape suprapunându-se cu finalul emisiunii noastre de pe B 1 TV, pentru a critica prestaţia lamentabilă a lui Iohannis! Abia după aceste reacţii, „brava” presă română a început să se trezească timid, pe ici şi acolo! Penibil! Voi reveni, probabil, şi cu o evaluare scrisă. Nu mă întrebaţi când!

http://inregistrari.b1.ro/view-10_Jul-2016-x_press-108.html

http://www.b1.ro/stiri/eveniment/daca-te-iei-dupa-iohannis-toate-virgulele-summit-ului-de-la-varsovia-le-am-pus-noi-valentin-stan-suntem-atat-de-penibili-incat-avem-impresia-ca-putem-sa-ne-echilibram-cu-altii-care-sunt-destepti-video-155338.html

“După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat!”

Posted on by
8

ciolos-mussolini

E drept, n-am reuşit să mă achit de obligaţiile liber asumate de a vă furniza, prin intermediul acestui blog, toate datele impotenţei politice şi instituţionale ale unui preşedinte zidit în penibil, amalgamat cu roadele indecenţei crase şi rapid înghiţit de prăpastia propriilor eşecuri. Românii au uitat, deja, că l-au ales ca să nu ajungă Ponta preşedinte! Tot ce îşi aduc aminte, când nu votează pentru primarii aruncaţi în penal de egocentrista Kövesi (desfiinţând, astfel, ideea că susţin DNA), este că Iohannis are case dovedite a fi achiziţionate prin fals, că doamna Carmen seamănă izbitor cu tovarăşa Elena (nu Udrea), iar guvernul Cioloş, adus de preşedinte sub sigla “tehnocraţi”, a semănat deja dezastrul la cote de neimaginat.

Prostia? O afacere între noi şi Dumnezeu!

Carenţele în materie de Judecată, a doua parte, ca importanţă, a Logicii, după Petru Ramus (secunda Petri), par a fi parcursul fatidic al unor politicieni români, născuţi în paradigma eternă a servirii propriilor interese în detrimentul binelui public. Dincolo de diatribe, fraze sforăitoare şi promisiuni factice! Ajungem la discuţia cu privire la calitatea intelectuală, cea atât de bine creionată de filosoful Immanuel Kant! Neamţul scria în nemuritoarea sa Critica Raţiunii Pure:

“Lipsa de judecată este, propriu-zis, ceea ce se numeşte prostie, şi o astfel de infirmitate nu poate fi remediată. Un cap obtuz sau mărginit, căruia nu-i lipseşte decât gradul convenabil de intelect şi de concepte proprii acestuia, poate ajunge foarte bine, prin instrucţie, chiar până la erudiţie. Dar, fiindcă, de obicei, în acest caz, lipseşte şi judecata (secunda Petri), nu este neobişnuit să întâlneşti bărbaţi foarte instruiţi, care, în folosirea ştiinţei lor, lasă să se întrevadă, deseori, această deficienţă iremediabilă”. (Immanuel Kant, Critica Raţiunii Pure, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p. 166).

Sigur, nu vreau să sugerez, prin citatul din Kant, că domnii Iohannis şi Cioloş ar fi “foarte instruiţi”. Departe de mine aşa ceva! Şi departe de ei că ar fi lăsat, fie şi o clipă, să se întrevadă o astfel de posibilitate. În ceea ce priveşte imensa, incomensurabila prostie de care vorbeşte Kant, deh, e o afacere personală între români şi Dumnezeu! În definitiv, nimeni nu poate reproşa românilor că votează aşa cum votează. Problema este ce fac românii, după ce se adevereşte că au învestit, prin vot, pe tâmpiţi, ticăloşi sau infractori. De regulă, îi mai votează o dată! Şi, până la momentul când îi mai votează o dată, dacă dispreţul celor pe care i-au votat îi loveşte în faţă, se mulţumesc să se învelească în noroiul şi aluviunile stihiilor care le-au spulberat casele şi să-şi caute alinarea în respiraţia de mucegai a moaştelor. Sau, dacă nu i-a lovit potopul, să râgâie în faţa televizorului, la meciurile răsuflate ale unei naţionale după chipul şi asemănarea lor, recent eliminate ruşinos de la Europenele de fotbal.

Între timp, de-alde Cioloş şi ai lui se lăfăiesc în vilele de protocol ale lui Ceauşescu, urmând călătoriei după cai verzi pe pereţi, prin Canada, unde, cică, s-a bătut pentru ridicarea vizelor impuse românilor care călătoresc pe cele meleaguri. Iohannis, turistul grotesc al destinaţiilor exotice, îşi face veacul prin Bulgaria vecină (mai puţin exotică), unde vorbeşte despre flote NATO la Marea Neagră, fără să-şi dea seama că e vorba de ele şi tăgăduind, apoi, că s-ar fi referit la aşa ceva. Asta, spre deliciul bulgarilor, care, din ce în ce mai fericiţi că sunt alţii mult mai proşti ca ei prin Balcani (sigur, mă refer la autorităţi, altfel am tot respectul pentru poporul bulgar), ne dau cu tifla, aşa cum a făcut premierul lor faţă de preşedintele nostru. Între timp, mii de români îşi duc destinul în palmă, după ce stihiile i-au lovit necruţător, fără ca Iohannis sau vreun membru al guvernului să fi arătat, în vreun fel, că ar putea să-i ajute (abia pe 21 iunie a convocat Cioloş oarece la guvern, în legătură cu potopul care înghiţea, de vreo două săptămâni, România).

Ah, am uitat! Ştiaţi că doamna Cristina Spătar (nu-mi cereţi să vă spun cine este această doamnă!) căuta soluţii la vrăjitoare ca să-şi salveze căsnicia, alături de un domn al cărui nume îmi scapă? Ei, asta a fost preocuparea numărul unu a românilor, timp de câteva zile, şi eu cred în televiziunile de ştiri care furnizau, în “neştire”, acest “breaking news”, fiindcă sunt televiziuni comerciale. Trăiesc din rating, aşa că ştiu ce “ştiri” consumă neamul lui Mihai Viteazul şi Zorro la un loc, vorba filosofului antilopelor gnu, marele gânditor Zgonea, coleg cu primul şi întruchiparea vie a celui de-al doilea (conform propriei evaluări)! Adică, român de-al nostru, până de curând în a treia funcţie ca importanţă ierarhică în stat. Să mai zică cineva că Securitatea lui Ceauşescu nu a învins în lupta cu vicisitudinile vremii! Mă scuzaţi, n-am zis nimic de domnul Coldea! Şi, nici nu vreau să zic că, în ţara asta, toţi tâmpiţii ajung în funcţii importante în stat, pentru simplul motiv că îl consider pe Zgonea un geniu! Este aidoma multor români, cam toţi cei care ne conduc! Genii, nu tâmpiţi! Fiindcă, atâta putem noi! Să găsim tot timpul genii care să ne conducă! De unde puteţi conchide că poporul e blagoslovit!

De aceea, astăzi nu voi scrie lucruri grave! Nu vă voi informa cât de nefericită ne este viaţa. Vă voi arăta doar cât de inteligenţi sunt cei care ne conduc! Cât de dedicaţi cauzei democraţiei. Ca să înţelegem mai bine cine suntem noi, cei conduşi de ei! Sigur, pe altă planetă, când te conduce un prost, nu se prea cheamă că tu eşti un geniu! Noroc că pe noi ne conduc geniile! Să-l luăm, bunăoară, pe Klaus Werner Iohannis! La izbucnirea scandalului cu privire la dezinfectanţii din spitale, diluaţi spre apă chioară de firma Hexi Pharma şi despre auto-ucisul fără faţă Condrea, SRI ne-a livrat o tolbă de minciuni arătând cum informaseră securiştii neamului pe toate cumetrele şi precupeţele din fruntea ţării despre dezastrul respectiv. Deşi puţea, de la o poştă, a minciună fetidă (putea fi şi adevărat), Klaus a sărit în apărarea găştii lui Coldea şi a anunţat solemn naţia, pe 19 mai 2016:

“Jurnalist: Faptul că SRI a trimis aceste informări este contestat de mulţi demnitari. Pe ce anume vă bazaţi când spuneţi că SRI şi-a făcut cu certitudine datoria şi practic firul s-a rupt în momentul când s-a ajuns la aceşti demnitari?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Fiindcă acesta (sic!) este experienţa mea că SRI îşi face treaba şi sunt anumite instituţii, care, în anumite momente, nu-şi fac treaba. Eu vorbesc din propria experienţă (subl. mea)”. (http://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratie-de-presa1463654832).

“Experienţa” lui Iohannis alias Omul Invizibil

Sigur, acestui izomorf politic, îndelung întârziat pe lângă gineceul doamnei Carmen, nu i-a explicat nimeni că, în democraţie, singurele instituţii, care pot depune mărturie că serviciile secrete nu mint, sunt comisiile specializate ale parlamentului, doar ele abilitate să controleze activitatea acestor servicii. Preşedintele este doar beneficiarul informaţiilor furnizate de serviciile secrete, nu şi controlorul acestor informaţii. Cum Comisia SRI din parlamentul României nu controlează nimic, iar Iohannis nici măcar nu face parte din ea, cade total varianta în care Iohannis ştie, din “proprie experienţă”, ca parlamentar în Comisia cu pricina, că SRI nu minte. Mai rămâne doar o singură variantă. Cineva, care ar spune că ştie din “proprie experienţă” că SRI nu minte, nu poate fi decât un lucrător SRI, căci doar experienţa unui astfel de lucrător îl poate face să ştie, fără de tăgadă, că informaţia furnizată de Serviciu este corectă. A vrut Iohannis să ne facă o destăinuire cu privire la adevăratul său loc de muncă? L-a luat gura pe dinainte? Este, cumva, în imposibilitatea de a înţelege la ce trebuie să se limiteze “propria experienţă” a unui preşedinte? Puteţi încerca un răspuns.

Oricum, experienţa domniei sale în nu ştiu care materie, posibil securistică, a fost destul de “acoperită” public, de vreme ce una dintre cele mai strălucite minţi ale ştiinţei politice americane îl consideră “invizibil”. Robert Kaplan remarca, într-un interviu pentru Hotnews, din 23 mai 2016, că Iohannis, “din nefericire, nu prea e văzut deloc!” Şi că “preşedintele nu a lăsat o impresie solidă, într-un fel sau altul. Este încă invizibil” (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21014853-robert-kaplan-intr-interviu-pentru-hotnews-despre-cum-este-perceput-klaus-iohannis-washington-pesedintele-nu-lasat-impresie-solida-intr-fel-sau-altul-este-inca-invizibil.htm).

OK, Klaus Werner Iohannis, omul “invizibil”, nu prea ştie care trebuie să fie experienţa unui preşedinte în funcţie şi se dă cu serviciile secrete împotriva altor “anumite instituţii, care, în anumite momente, nu-şi fac treaba”. Toate, cică, din democraţie!

Oricât de miraţi aţi fi, să ştiţi că se poate şi mai rău de atât, deşi e incredibil!

“Fidelitatea” Ministrului Educaţiei, care este, de fapt, Ministrul Justiţiei. Sau, mai scurt spus: “Care este”, punct!

 Uite, ce te faci cu Raluca Prună, un ministru în guvernul lui Iohannis, care nu ştie ce portofoliu deţine? Astfel, pe 30 mai 2016, într-un interviu pentru Europa FM, avea impresia că este ministrul educaţiei (ascultă file audio*):.

“Reporter: Ştiţi dacă mai urmează şi alte dosare importante de judecat în urma plângerilor, sesizărilor de neconstituţionalitate…

Prună: Nu, nu am cunoştinţă despre aşa ceva, însă sigur că şi aici, şi vorbesc ca jurist, nu neapărat ca ministru al educaţiei, faptul că în doi ani…al, pardon, al ministru…al, al justiţiei, îîî, deci, ca jurist vorbesc…”

 Sigur, mulţi dintre românii care citesc aceste rânduri vor fi înclinaţi, pe linia  fundamental reprezentativă pentru poporul român, despre care scriam mai sus, să creadă că madam Prună a greşit în exprimare. Nicio problemă! Mai ales că a greşit, în exprimare, constant, până pe 1 iunie 2016, când le-a spus elevilor şi studenţilor: “Cred că educaţia civică, mai ales cea non-formală, este extrem de importantă, pentru că toate valorile pe care o astfel de educaţie le promovează, cum ar fi responsabilitatea, fidelitatea, onoarea, civismul, nu sunt nişte concepte pe care le putem scrie într-o lege. Acestea sunt valori care se învaţă întâi acasă, apoi în şcoală (subl. mea) şi sunt valori fără de care nu ar fi posibilă o societate (…)”.

Personal, nu am auzit în viaţa mea că educaţia civică se referă la fidelitate şi onoare! Eu am auzit, din “experienţă personală”, că educaţia civică se referă la educaţie prin şi pentru democraţie, în sensul apărării drepturilor individuale si libertăţilor fundamentale, pe care se bazează orice societate democratică. E drept, am auzit şi despre fidelitate şi onoare, în raport cu societatea, dar nu la capitolul educaţie civică, ci în raport cu un anume jurământ:

“Eu, cetăţean al Republicii Socialiste România, intrând în rândurile forţelor armate, jur să fiu devotat poporului muncitor, patriei mele şi conducerii de stat a Republicii Socialiste România.” (vezi http://www.luju.ro/institutii/servicii-secrete/document-inedit-ura-din-juramantul-securistilor-jur-sa-urasc-din-adincul-fiintei-mele-pe-toti-dusmanii-patriei-si-ai-poporului-muncitor?pdf).

Aşa începea jurământul lucrătorilor de la Securitate, în România lui Ceauşescu. Că acestea sunt valori pe care Prună le-a “învăţat acasă” sau din “propria experienţă”, după modelul lui Iohannis, nu eu sunt cel chemat să se pronunţe, este suficient ce declară ea singură, ca jurist sau “ministru al educaţiei”, după cum îi place să se prezinte. Probabil, ca ministru al educaţiei, fiindcă “acestea sunt valori care se învaţă întâi acasă, apoi în şcoală (subl. mea)”.

Apoi, ce “frumos” sună Programul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, care subliniază, cu ardoare: “Partidul susţine codul moral al constructorului comunismului, care trebuie să includă următoarele principii: devotamentul (subl. mea) faţă de cauza comunismului (…)” (vezi George H. Knoles, Rixford K. Snyder, Readings in Western Civilization, Stanford University, New York, 1968, p. 556).

Teoria sacrificiului permanent şi doctrina statului călare pe cetăţean

Nici Cioloş, pupilul lui Iohannis, şeful cu acte al guvernului domnului preşedinte, nu stă mai prejos cu “propria experienţă”. Pe 9 iunie 2016, de Ziua Eroilor, domnul Cioloş a grăit, din “proprie experienţă”, următoarele:

“Îi cinstim astăzi pe eroii României de ieri şi de azi, pe toţi cei care au avut crezul că binele comun este deasupra binelui propriu, că libertăţile semenilor sunt mai importante decât libertatea individuală, că drepturile personale se circumscriu drepturilor fundamentale ale societăţii (subl. mea).” (vezi http://gov.ro/ro/stiri/mesajul-premierului-dacian-ciolo-pentru-ziua-eroilor-astazi-9-iunie&page=1).

Wow! Nici în cele mai negre coşmaruri ale unei “proprii experienţe” democratice, nu veţi întâlni conceptul de “drepturi ale societăţii”, care să circumscrie “drepturile individuale”. În fapt, nu veţi întâlni conceptul de “drepturi ale societăţii” de niciun fel! De ce? Simplu! Pentru că acest concept a fost “inventat”, sub licenţă, de Comunism! Care Comunism l-a “cumpărat” de la fascism! Adică vorbim de regimuri totalitare, care plantează concepte din “proprie experienţă” direct în gura “democratului” Cioloş! Uite ce frumos au colaborat Benito Mussolini şi Giovanni Gentile ca să-l înveţe pe Cioloş despre “drepturile societăţii”, care “circumscriu” libertatea individuală, în Doctrina Fascismului, din 1932:

“And if liberty is to be the attribute of living men and not of abstract dummies invented by individualistic liberalism, then Fascism stands for liberty, and for the only liberty worth having, the liberty of the State and of the individual within the State (subl. mea)”. (vezi http://www.worldfuturefund.org/wffmaster/Reading/Germany/mussolini.htm).

Adică:

“Şi, dacă libertatea trebuie să fie atributul oamenilor vii şi nu al unor momâi abstracte, inventate de liberalismul individualist, atunci Fascismul reprezintă libertatea şi numai acea libertate care merită trăită, libertatea Statului şi a individului în cadrul Statului (subl. mea)”.

Sau:

“We were the first to state, in the face of demo liberal individualism, that the individual exists only in so far as he is within the State and subjected to the requirements of the state (…) (subl. mea)”.

Adică:

“Noi am fost primii care am declarat, în faţa demo individualismului de tip liberal, că individul există numai în măsura în care este în Stat şi se supune comandamentelor Statului (…) (subl. mea)”.

“Superbă” este şi întâlnirea în doctrină sau, poate, doar în exprimare, a domnului Dacian Cioloş cu domnul Adolf Hitler. Vedeţi intervalul dintre minutele 2:52 şi 3:03:

https://www.youtube.com/watch?v=AnpTWKKWQ1o

“When you sacrifice for your community (subl. mea), then you can walk with your head held up high! Our belief in Germany is unshakeable! And our will is overwhelming!”

Adică:

“Atunci când te sacrifici pentru comunitatea ta (subl. mea), atunci poţi să mergi cu capul sus. Credinţa noastră în Germania este de neclintit. Şi voinţa noastră este copleşitoare”

Şi comuniştii ne-au tot învăţat că trebuie să ne sacrificăm pentru binele societăţii, aşa s-au întemeiat “generaţiile de sacrificiu”! Personal, am făcut parte din una! Că o fi Mussolini, Hitler, Ceauşescu, sau idolul tinerilor frumoşi şi liberi, Cioloş, pe mine, unul, vă rog să nu contaţi! Eu nu mă mai sacrific! Vă las pe voi!

“Ca în statele europene democratice”, cu securistul la chioşcul de ziare

Sigur, presa română nu s-a ocupat deloc de aceste panseuri “geniale” ale băiatului cu agricultura, Cioloş, cum nu a văzut nici “experienţa” lui Iohannis şi nici “civismul” lui Prună. Evident, asta nu din cauză că Maior (băiatul de la SRI, care e acum ambasador în SUA, ca răsplată că e de la SRI, că altă motivare n-am primit de la securişti) ar avea dreptate în materie de cum controlează SRI presa! Şi, evident, nici din cauză că ăştia trei, Cioloş, Iohannis, Prună, ar fi colegi cu colegii lor din presă (ascultă file audio*):

25 ianuarie 2015

“Reporter: Îîî, cum staţi cu ofiţerii acoperiţi din presă?

George Maior: Îî, cum stau toate statele, îî, democratice…

Reporter: Adică, bine…

George Maior: Cum stau toate statele democratice europene. Ofiţerul acoperit este o latură specială, o armă specială a oricărui serviciu de informaţii. Sarcina lui este ca, folosind această, îîî, situaţie, această calitate, să aducă informaţii de securitate naţională, îî, pentru stat (subl. mea), şi cu asta basta (subl. mea)!”

Reporter: Şi vom afla vreodată?

George Maior: Păi, asta e ideea, că nu, hîîî!”

Observaţi că “informaţia de securitate naţională” este “pentru stat”? Nu pentru cetăţeni şi promovarea libertăţilor constituţionale, nu pentru apărarea indivizilor prin pavăza statului democratic! Nu, “pentru stat” şi atât! Păi, citiţi materialul precedent de pe acest blog, Securişti şi Comunişti (…), coroboraţi cu afirmaţia lui Maior de aici şi veţi înţelege cine i-a făcut lui Iohannis Strategia de Apărare Naţională! Vedeţi ce simplu e? Totul este să citim! Dar şi să vorbim între noi! Şi “cu asta basta”, cum ar zice poetul securist al neamului! Ba, nu! Încă nu! Cum era cu “fidelitatea” lui Prună? Dar, cu “drepturile personale se circumscriu drepturilor fundamentale ale societăţii” a lui Cioloş (fraza)? Cum se potrivesc astea cu “să aducă informaţii de securitate naţională, îî, pentru stat” a lui Maior? Ei, abia acum şi cu asta basta!

Aşa ştie Maior, că, în “statele democratice europene”, şefii serviciilor secrete se laudă public cu ofiţerii lor acoperiţi din presa liberă!!! Presupun că de-aia l-a trimis Iohannis în America! Să-i înveţe şi pe americani cum e cu Securitatea la europeni, prin New York Times sau Washington Post! Bun băiat! Iohannis, nu Maior! Şi Cioloş! Şi…era să zic Prună! Nu, Prună nu e bun băiat! Dar e “fidelă”, ca să nu zic “fidea”. Vorba lui Conu’ Iancu, din “D’ale carnavalului”: “(…) i-am fost întotdeauna fidea”. Evident, civismului! Purtatul diagonalei pe sub cămaşă nu mai e de actualitate, pe canicula de afară!

Apropo, oameni buni! Luaţi-o pe asta de la mine! Ce Nostradamus?  Conu’ Iancu să trăiască! Ia, ziceţi aici! Câţi ani au trecut de la Marea “Revoluţie” din Decembrie 1989? Vreo 27, nu-i aşa? Adică, aproape 30! Au ocupat, cumva, ruşii, Crimeea? Păi, au cam ocupat-o, acum doi ani! Zău? Atunci luaţi-o pe asta de la mine:

“Caţavencu : Fraţilor! După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram, acuma câtva timp, înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!” (Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, 1884). “Curat constituţional”, coane Klaus! Tare?

Mai ştiţi cum a venit domnul Cioloş să ne spună ce mult a făcut el pentru poporul român? Cum s-a bătut el, pe vremea când era Comisar european, ca să ne înfruptăm şi noi, mai cu sârg, din mălaiul fondurilor europene pentru agricultură! Cum a pus el stavilă hrăpăreţilor francezi şi germani, care înghiţeau tot şi ne lăsau flămânzi şi mioritici! Eeeee, aţi uitat, nu-i aşa? Ia uite ce frumos spunea, pe 22 noiembrie 2015 (ascultă file audio*):

“Cioloş: (…) Inclusiv ideea că, de fapt, nu am lucrat pentru România, acolo, ci pentru alţii, eu ştiu, pentru Franţa sau pentru Germania. Atâta timp cât nu ştiu câtă lume ştie că, de fapt, pentru prima dată de când există Politica Agricolă Comună, Franţa, Germania şi celelalte ţări occidentale, începând din 2014, pierd bani pe politica agricolă comună, altfel spus, bugetul alocat li se reduce de la un an la altul, şi, pe de altă parte, România şi alte ţări din Europa de Est câştigă bani, deci alocarea bugetară creşte. Sigur că există această diferenţă de subvenţii, încă, dar ceea ce am putut să fac este să încep să schimb tendinţa. Ei, aceste lucruri, din păcate, nu se spun sau se ascund”.

Pe bune, nici Cioloş nu minte, exact ca SRI!

Aşa este, domnule Cioloş, poate, se ascund. Dar nu de către băieţii cu Dunărea Albastră în priviri, ai domnului Maior. Exact cum dumneavoastră ascundeţi (sau mai grav, nu ştiţi?) că ANNEX I, PERCENTAGES OF THE GUARANTEE THRESHOLD PER MEMBER STATE OR SPECIFIC REGION FOR THE RECOGNITION OF PRODUCER GROUPS, din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, prevede foarte clar că alocările bugetare pentru România urmau să crească în mod constant, cu 5%  până la 10%,  începând cu 2008 până în 2016, când s-ar fi ajuns la nivelul subvenţiei la care România era îndreptăţită prin tratatele constitutive (vezi pp. 87-88, https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/273249/6657.pdf).

 

159-tratat aderare-cote crescute

Adică, România câştiga bani, prin Tratat, încă din 2008, nu abia din 2014, când v-aţi pus această creştere în contul personal, ca o contribuţie exclusivă a Comisarului pentru Agricultură Cioloş la bunăstarea patriei. Înţeleg că v-aţi sacrificat, nu-i aşa? Minciuna sau Ignoranţa este sacrificiul  dumneavoastră?

Acum, ori Comisarul Cioloş minte, de vreme ce Tratatul de aderare spune altceva decât susţine el, ori are dreptate, dar, atunci, înseamnă că nu s-a respectat Tratatul de aderare, în ceea ce priveşte România, iar asta s-a întâmplat în chiar mandatul Comisarului comunitar pentru Agricultură Cioloş (2010-2014). Nici nu ştii cum e mai grav!

Sau, poate e altceva! Uite, Cioloş a făcut o vizită la Paris, în ianuarie 2016, prilej cu care a ţinut o conferinţă la Sciences Po, l’École des affaires internationales de Sciences Po. Ei, ditamai fost Comisarul pe Agricultură a lăsat impresia că nu ştie câte ţări sunt membre ale Uniunii Europene. Nefiind sigur de număr, avansa aproximaţii de tipul “Europa de azi e o Europă din 28-29” sau din “27-28”. Vezi intervalul dintre minutele 31:12 şi 31:54.

OK, m-am gândit că, poate, se referea la dezvoltarea Europei instituţionalizate, de aceea vorbea în grupe de cifre, nu putea să nu ştie Comisarul pe Agricultură că sunt 28 de ţări membre în Uniunea Europeană, mi-am zis eu, conciliatorist. Căci, în chiar mandatul său, în 2013, Croaţia devenise al 28-lea stat membru UE. Numai că domnul Cioloş a revenit la Paris în iunie, prilej cu care a dat un interviu doamnei Arlette Chabot, pe 9 iunie 2016, pentru LCI – MYTF1. Da data asta, lucrurile au fost perfect clare . Iată extrasul din transcriptul oficial, pus pe site-ul guvernului român:

“Deci, există mai multe Europe şi mie asta nu-mi pune probleme, este normal, suntem 27 de ţări (subl. mea), dar trebuie să găsim calea de a trăi împreună, chiar dacă avem acest multiculturalism şi perspective diferite de a privi lucrurile.” (http://gov.ro/ro/stiri/interviul-premierului-dacian-ciolos-acordat-postului-francez-lci-mytf1&page=1).

Wow! Pentru aşa prestaţie, Marele Comisar, că o fi el Miclovan, Roman sau Cioloş, ar fi picat cu brio examenul la cursul meu de Istoria Integrării Euro-Atlantice. Aşadar, în ianuarie, era exact ca acum, în iunie şi acum era exact ca cel din ianuarie. Superb! Pentru conformitate, vezi intervalul dintre minutele 9:24 şi 10:01 (“on est vingt-sept”)

http://lci.tf1.fr/videos/la-matinale-lci/l-invite-d-arlette-chabot-dacian-ciolos-8749701.html?xtmc=ciolos&xtcr=1

Totul este bine! Nu s-a întâmplat nimic! Dormiţi liniştiţi!

Acesta este omul care, cică, a prestat pentru România în postul de Comisar european, un personaj care nici măcar nu ştie numărul statelor membre UE. În esenţă, asta este România şi acesta e poporul ei! Cu guvernanţi de teapa unui Iohannis, unui Cioloş şi unei Prună! Cu “fidelităţi” suspecte, cu “experienţe” stranii şi “drepturi personale circumscrise drepturilor societăţii” scandaloase. Şi, evident, cu expertize de Comisar European care ştie că sunt 27 de ţări membre UE în loc de 28 şi cu “ofiţeri acoperiţi în presă” şi “cu asta basta” securistică la vârful ţării şi la ambasada României din SUA!

Aţi observat că n-am zis nimic de domnul Coldea sau de doamna Kövesi, exact cum nu zice presa lui Maior nimic serios despre…hm…cum să le zic eu ăstora? A, experimentaţii! Pssss! Procurorii ne “aude”!

Practic, cam tot ce mai putem face este să strigăm cu băieţii de mai jos: “All is well”! Şi să vă convingeţi apropiaţii să nu se spânzure, încă, fiindcă, ghici ce? Se mai întâmplă chiar şi acolo unde All is well! Enjoy!

https://www.youtube.com/watch?v=S-LltgOtFSg

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Securişti şi Comunişti! Ghici Ciupercă ce-i… Iohannis! Un Demoooocrat Conviiiins!

Posted on by
154

johannis-ceausescu 3

Ştiu, am promis să vă spun cum performează Klaus Iohannis, ce a făcut la Paris sau la Berlin, atunci când a mers, spre nefericirea noastră, să spună lumii libere unde zace esenţa egocentrismului găunos şi a fermentului de disoluţie a minimei decenţe! Sigur, însoţit de Carmen Iohannis, această vestală a superbităţii vetuste, multiplicată la nesfârşit de tivul unei fuste situate la mii de ani lumină de linia genunchilor, liman şi galaxie îndepărtate, unde se odihnesc rămăşitele ultimului indice de inteligenţă mioritic şi privirile opace ale Noului Lider în Absolut…ism! Marele Tăcut Klaus! Deh, sunt milioane de români care încă suspină, transportaţi, după această pereche de “vis” Klaus-Carmen. Eu zic aşa: Să le fie de bine!

Eu însumi am votat cu Klaus, dar am scris pe acest blog, înainte de turul doi, că urmează dezastrul! E drept, Tornada Tăcută ar fi trebuit să producă mai puţine daune decât impetuosul nostru Victor Viorel! Daune? A produs deja un cataclism! Paris, Berlin? Toate la timpul lor, s-au întâmplat lucruri foarte grave şi vor fi prezentate în textele care urmează! Este, cum am anticipat aici, atât de dramatic, aplicat şi fără ieşire, încât, privind la acest munte de incompetenţă crasă, Klaus Werner Iohannis şi la gaşca lui de impostori penibili, îmi vin, invariabil, în minte, versurile unui vrăjitor al sensurilor, Ion Minulescu:

“Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…”

Iohannis? Un român de-al nostru…

Nu, Klaus nu este ce pare a fi şi nu este ce vrea să ne facă să credem că este! Dacă ar fi bun creştin, nu ştiu, deşi m-aş juca un pic cu termenul de “creştin”, în ceea ce-l priveşte, pierzând intenţionat o literă! Vi se pare un democrat? Bun, mai corectă este întrebarea: credeţi că poporul român are nevoie de un democrat în fruntea sa? Adică, felul de a fi al românilor indică radiografia unei societăţii democratice, cu şefi de partid (PNL), ca Gorghiu, năimiţi pe formula “pohta ce-am pohtit”, tocmai de cel care zicea că luptă pentru democraţie, însuşi Iohannis? Bineînţeles, nu despre doamna Gorghiu, cu această cacofonie personalizată a societăţii de tranziţie (ascultă file audio*), vom povesti în materialul de faţă.

Dar, trebuie să ne asumăm că suntem un popor descris mai bine în scrierile secolului al XVIII-lea, decât în proiectele de legi ale Noului Mileniu.

Mă fascinează diagnosticul găsit de Jean-Jacques evident Rousseau popoarelor de un anume gabarit istoric (limitat spre auto-anulare), condamnate să-şi epuizeze energia telurică a semnificaţiilor identitare în insignifiant, anost şi tern! În prejudecată stupidă şi stereotip amorf, învelite cu zeamă de moaşte şi coapte la jarul habotnicismului tutelar ortodox, în spoiala trădărilor convenabile şi a abandonului fetişizant şi fatalist, ca o boală congenitală.

Wow! Aproape că am definit poporul român cu nemţii lui cu tot şi ce-o mai fi pe acolo! Dar tot Jean-Jacques absolut Rousseau spune, mai bine, în Contractul Social: “Odată ce obiceiurile sunt stabilite şi prejudecăţile înrădăcinate, este primejdios şi zadarnic să vrei să reformezi; poporul nu poate suferi nici să te atingi de relele lui pentru a le distruge, asemenea indivizilor stupizi şi lipsiţi de curaj, care se înfioară la vederea medicului”. (Jean-Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957, p. 146).

Sigur, românii sunt prea săraci şi prea călcaţi în picioare ca să-şi permită un Chanson de Roland al modernităţii, în biografia lor naţională! Dar, dacă sunt prea săraci, de la Burebista încoace, ar trebui să ştie, măcar, ceea ce ştiau Siger de Brabant şi Boetius din Dacia, încă la 1277: “Quod pauper bonis fortunae non potest bene agere in moralibus” (“că cel sărac în bunuri materiale nu poate acţiona bine în domeniul moralei”)! (Despre eternitatea lumii, Bucureşti, Editura IRI, 2007, p. 223).

Vedeţi? Ce paradox! Ai putea crede că românii fură de sting, nu pentru că destinul le-a hărăzit karma de hoţ, ci doar pentru a-şi face culoar spre Maxima Moralia! Eliberându-se, prin furt, de sărăcie! Deh, tot ce-au putut produce a fost o Minima Moralia şi aia un titlu folosit de altul, Adorno, înaintea celui care l-a consacrat, patetic, pe malul Dâmboviţei! Sper că aţi observat că nu am spus încă nimic despre prostie şi proşti! Uf! Ştiţi ce greu este?

Pe 22 iunie 2015, Klaus Iohannis a prezentat parlamentului României Strategia Naţională de Apărare a ţării. Înţelenită în intrigi mărunte, amalgamată în gesturi de o heraldică frivolă şi îndoielnică, această futilă şi anecdotică înşiruire de aberaţii şi incongruenţe logice a fost votată, la limită, de un parlament slugarnic şi eminamente românesc în deprinderi şi apucături. Iohannis ne-a anunţat că această mizerie euristică a fost redactată la cel mai înalt nivel de competenţe, de către ciracii săi cei mai calificaţi: “(…) procesul elaborării şi definitivării Strategiei a inclus consultarea cu specialişti şi cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, ai societăţii civile, mediului academic şi partidelor politice.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi).

Şi a anunţat, atunci: “Peste câteva zile voi participa la Consiliul European, unde voi promova angajarea fermă a României în procesul de elaborare a noii Strategii Europene de Securitate. Avem oportunitatea de a merge la aceste discuţii cu un document propriu, nou şi comun asumat de întreagă clasă politică”. (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi). Ei bine, a participat la acel Consiliu European! Şi mi se pare corect să vă arăt cu ce s-a dus în faţa Europei, pentru a se angaja ferm “în procesul de elaborare a noii Strategii Europene de Securitate”!

Nicolae Ceauşescu, marele nostru contemporan

Acum, să lămurim un lucru! Strategia Naţională de Apărare şi Strategia Naţională de Securitate nu au o valoare majoră în România. Sunt simple enunţuri principiale de doctrină pentru apărare şi proiecţie a mediului de securitate în sfera ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii ŢĂRII. Nicio legătură cu cetăţeanul, în jurul căruia sunt construite aceste elaborări, în democraţiile funcţionale şi în societăţile care imită democraţia sau ambiţionează să o sintetizeze “original”.

Chiar dacă  Strategia Naţională de Securitate şi Strategia Naţională de Apărare sunt documente separate, cu o compartimentare specifică, ele se suprapun conceptual, în mod esenţial, dezvoltând o doctrină unitară cu privire la obiective şi factori de risc, în proiecţiile de securitate şi apărare la nivel naţional şi global. Să ne explicăm! În comunism, sub bunul nostru “colaborator”, Nicolae Ceauşescu, statul trebuia apărat şi atât! Statul, ca noţiune abstractă, ai putea spune că trebuia protejat, deşi nu prea înţelegeai ce este acel stat! Lucrurile deveneau mai clare, când noţiunea de stat se concretiza extrem de palpabil, sub Ceauşescu. Statul era ceea ce apărai împotriva propriilor cetăţeni. Este definiţia eternă a oricărei dictaturi!

Comunismul a reinventat conceptul de “suveranitate” a statului, concept fără niciun conţinut în afara drepturilor cetăţeanului. Comunismul trebuia să apere şi el ceva! Nu putea apăra pe cetăţeanul supus oprimării chiar de către dictatură! Aşa că şi-a construit un subiect de apărat! “Suveranitatea” statului, adică puterea dictatorului asupra libertăţii individuale, căci asta era statul la comunişti. E simplu!

În Carta ONU, există adjectivul “suveran”, dar lipseşte termenul de “suveranitate” a statului, o ciudăţenie pentru limbajul juridic al vremii. Sub regimul comunist mondial, “suveranitatea” statelor se va impune în spaţiul juridic, prin militantismul noilor ţări “eliberate” de “imperialismul” american sau european, găsindu-şi locul în instrumentele de drept internaţional. Nu o vom găsi, însă, în documente de tipul Strategiei de Apărare sau Securitate, într-o ţară ca America, unde Strategiile cu pricina se referă la “suveranitate” doar atunci când este vorba de alte ţări (Irak sau Afganistan), niciodată de Statele Unite. Căci, SUA se reclamă, în orice strategie de securitate, de la nevoia de a apăra pe cetăţeanul american, ca fundament al statului, ca valoare supremă a fiinţării de stat!

Pentru pedanţi şi falşi cunoscători în ale “suveranităţii”, trebuie precizat că nu mă interesează istoria conceptului ca atare, de la accepţiunea westphalică, trecând prin dihotomia “internă/externă” şi poposind în lucrările lui Jean Bodin, Thomas Hobbes sau ale bunului nostru sfătuitor, Jean-Jacques Rousseau! Mă interesează, exclusiv, valoarea de întrebuinţare a acestui concept în epoca modernă, când apare codificat în instrumente de drept internaţional, ca instrument politic desprins total de lumea drepturilor omului şi folosit, pe plan intern, de statele comuniste, chiar împotriva drepturilor, ca atare.

Pentru americani, nu există “suveranitatea” statului, ca valoare conceptuală, de sine stătătoare, există “felul de viaţă american”, definit prin cetăţean, cel care trebuie apărat, statul existând şi fiind apărat doar prin protejarea individului şi a libertăţilor sale fundamentale.

Francezii, care, spre deosebire de americani, lucrează intens cu acest concept, “suveranitate”, îl plasează în documente de tipul celui descris mai sus, dar ca o derivaţie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. Uniunea Europeană nu cunoaşte, nici ea, termenul abstract de “suveranitate”, axându-se, în Agenda sa de Securitate, pe cetăţean şi drepturile lui, ca obiective şi principii esenţiale ale apărării spaţiului comunitar. Până şi ruşii, în documentele lor similare, nu apără, în primul rând, statul şi “suveranitatea” sa, ci pe cetăţean şi drepturile sale fundamentale.

Moştenirea “suveranităţii” statului, ca principal obiectiv de apărat în România, ne vine pe filiera comunismului desăvârşit, în varianta “democratică mai superioară” a lui Nicolae Ceauşescu Integral.

Cetăţeanul însuşi este contrapus conceptului de suveranitate şi integritate a statului şi, de aceea, Ceauşescu se referea întotdeauna la apărarea “suveranităţii” statului, a independenţei şi integrităţii sale teritoriale, niciodată la cetăţean (ascultă file audio*):

(urale) “(…) pentru triumful socialismului şi comunismului în România, pentru întărirea continuă a independenţei şi suveranităţii patriei noastre, pentru o politică de pace, progres social şi colaborare în întreaga lume” (urale).

În plină reprimare a revoltelor de la Timişoara, în decembrie 1989, Ceauşescu se adresa poporului român prin intermediul televiziunii naţionale informându-l că armata română a avut prea multă răbdare cu protestatarii din oraşul erou. Armata apăra “suveranitatea” statului împotriva propriilor cetăţeni! (ascultă file audio*).

“Doresc să declar, cu toată răspunderea, că unităţile armatei noastre, care au misiunea apărării independenţei şi suveranităţii patriei, a cuceririlor revoluţionare, au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare”.

America, Europa, Franţa şi doctrina democraţiei “mai inferioare”

Chiar şi atunci, sub comunism, era un nonsens să vorbeşti despre apărarea statului, a “suveranităţii” de stat, prin înfrângerea cetăţenilor săi, sau despre valoarea supremă, “suveranitatea” statului, ignorând total libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. Dar, vă întreb, cum este ca astăzi, în documentul lui Iohannis, să avem exact aceeaşi filosofie ceauşisto-securistă a “suveranităţii” de stat, în contradicţie totală cu doctrina drepturilor omului practicată de americani, francezi, întregul sistem comunitar, cu toate ţările sale, Canada şi chiar Rusia lui Putin? Cum e posibil ca un parlament, în România Noului Mileniu, să voteze o asemenea mizerie securisto-ceauşistă, de cea mai joasă speţă, la cererea lui Iohannis? Cine au fost “specialiştii şi reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, ai societăţii civile, mediului academic” cu care s-a consultat preşedintele ţării, în elaborarea Tâmpeniei Secolului? Căci, veţi vedea imediat, textul  e “Ceauşescu” absolut, de la cap la coadă! Hai să trecem în revistă documentele menţionate!

Mai întâi, să poposim în Statele Unite şi să vizualizăm rapid un scurt extras din Strategia Naţională de Securitate 2015 a Americii, p. 8 (https://www.whitehouse.gov/sites/default/files/docs/2015_national_security_strategy.pdf).

1-us national security strategy-amenintare cetatean

“SUA vor folosi forţa militară, unilateral dacă este necesar, când interesele noastre de durată o cer; când oamenii noştri sunt ameninţaţi; când felul nostru de trai este în cumpănă; şi când securitatea aliaţilor noştri este în pericol”.

Ce poate fi mărturie mai vibrantă a angajamentului pentru cetăţean, pentru valorile democratice, pe care este clădit destinul individului uman, într-o societate în care drepturile sale definesc statul şi nu invers?

Agenda de Securitate a Uniunii Europene este la fel de relevantă, p. 3 (http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-library/documents/basic-documents/docs/eu_agenda_on_security_en.pdf).

5-eu-primul principiu-drepturile omului

La subcapitolul: Să lucrăm mai bine împreună pentru securitate, documentul european anunţă “cinci principii cheie”, dintre care, primul sună aşa: “Mai întâi, avem nevoie să asigurăm deplina îndeplinire a drepturilor fundamentale”! Nicio vorbă despre “suveranitatea” naţională! Asta este securitatea UE! În primul rând, drepturile omului. Aşa cum scrie în Titlul V al tratatului de la Maastricht, unde este definită Politica Externă şi de Securitate Comună a UE (PESC).

Francezii nu fac excepţie, deşi, spre deosebire de America şi de doctrina comunitară de securitate, vorbesc şi scriu abundent despre “suveranitatea” statului în Cartea Albă cu privire la Apărarea şi Securitatea Naţională, p. 19! Dar, care “suveranitate”? A cui? Cea a lui Ceauşescu? (http://www.livreblancdefenseetsecurite.gouv.fr/pdf/le_livre_blanc_de_la_defense_2013.pdf).

2-livre blanc-france-stat de drept defineste suveranitatea

“Suveranitatea”, la francezi, derivă din “respectul” faţă de statul de drept!

3-livre blanc-france-Declaration des droits de l Homme-suveranitate

Mai mult, “Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului subliniază că menţinerea suveranităţii naţionale este o responsabilitate esenţială a puterii politice”. Practic, “suveranitatea” de stat este un subprodus al monumentalei Declaraţii, care a pus cetăţeanul, în civilizaţia modernă europeană, la începutul şi sfârşitul lumii!

Între Vest şi România, Putin “vrea” democraţia

Oricât ar fi de paradoxal, Rusia lui Putin este foarte tare înscrisă, conceptual, pe această linie a democraţiilor occidentale. Adică, la nivel de documente, aşa cum apare cu evidenţă din Strategia Naţională de Securitate a Rusiei până în 2020. Sigur, modul în care respectă Putin drepturile omului, în varianta occidentală, nu prezintă nicio taină pentru noi, dar e spectaculos că, pe hârtie, filosofia este exact aceeaşi. (http://rustrans.wikidot.com/russia-s-national-security-strategy-to-2020).

8-russia-national security strategy-titlu

Principalele Direcţii ale Politicii Naţionale de Securitate a Rusiei se traduc în Priorităţi Naţionale Strategice.

9-russia-national security strategy-drepturile omului first-suveranitate dupa

Iar Priorităţile Naţionale Strategice sunt înţelese prin a “crea condiţii sigure pentru realizarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor ruşi, dezvoltarea stabilă a ţării şi prezervarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii statului”. După cum se vede, întâi sunt drepturile cetăţenilor şi, abia apoi, “suveranitatea” naţională.

10-russia-national security strategy-protectia individului-suveranitate dupa

La fel, când vine vorba despre “conceptul” de “securitate naţională”, care se defineşte, în primul rând, prin “protejarea individului”, prin “calitatea vieţii cetăţenilor”, “suveranitatea” şi integritatea teritorială se plasează, din nou, pe ultimul loc, derivând din primele.

11-russia-national security strategy-amenintari-individul-suveranitate dupa

Şi mai relevant este conceptul rusesc de “ameninţare la adresa securităţii naţionale”, vom vedea, total diferit de cel din gândirea lui Iohannis! În accepţiunea rusească, acest concept presupune “posibilitatea directă sau indirectă de a afecta drepturile şi libertăţile constituţionale”, “suveranitatea” şi integritatea teritorială venind după aceea.

13-russia-national security strategy-interese-individul-suveranitate dupa

Este de reţinut ordinea de precădere, în doctrina rusească, atunci când se definesc interesele naţionale ale Federaţiei Ruse: “individul, societatea, statul”.

Iohannis, un om pentru eternitate…a lui Ceauşescu

Strategia Naţională de Apărare a României emisă de Iohannis este un coşmar, comparată cu doctrina ceauşisto-securistă şi cu documentele prezentate, deja, din spaţiul democratic NATO-UE, ca şi din Federaţia Rusă. Încă de la început, ce poate fi mai traumatizant, decât să aşezi ordinea de precădere rusească, în materie de preocupare cu privire la securitate, “individul, societatea, statul”, lângă următoarea frază, din discursul rostit de Iohannis, la livrarea Strategiei Naţionale de Apărare a României către parlament?

“Este o declaraţie pe care România o face. Ea îşi propune să răspundă unor nevoi şi aşteptări şi priveşte deopotrivă statul, societatea şi cetăţeanul”. (http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=15822&_PRID=lazi).

Ordinea este inversată perfect, parcă Iohannis s-ar fi vorbit cu Putin cum să arate România mai prost! Şi, avem pretenţia, cu un asemenea preşedinte, să le dăm lecţii de democraţie ruşilor! Gândiţi-vă că Iohannis se plimbă cu Strategia lui prin Europa comunitară şi, probabil, se laudă cu ea! Nu ştiu dacă Putin îi dă atâta importanţă, încât să râdă de el, în timp ce Hollande strâmbă din nas! Dar, să vedem prestaţia lui Iohannis!

14-strategia nationala de aparare romania-titlu

Este incredibil că Ceauşescu este atât de viu, în reflexele comunistoide ale acestui domn, indiferent dacă a fost sau nu membru de partid!

15-strategia nationala de aparare romania-interese securitate-individ

Exact ca pe vremea Marelui Cârmaci, interesele naţionale de securitate se traduc, după cum se vede, prin “suveranitatea” statului, în primul rând. “Drepturile omului” vin abia pe locul al patrulea. Ceauşescu redivivus!

16-strategia nationala de aparare romania-amenintari-nu individ

Spre deosebire de americani şi ruşi, la care ameninţările vizează, în primul rând, pe cetăţean, în Strategia lui Iohannis, la subcapitolele Ameninţări, Riscuri, Vulnerabilităţi, nu există deloc referire la drepturile omului!

17-strategia nationala de aparare romania-obiective-individ loc doi

Iată, imediat mai sus! La Obiective Naţionale de Securitate, “suveranitatea” tronează înaintea “drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.

Acesta este “democratul” Klaus Iohannis! Înţeleg, de la dumneavoastră, că nu a lucrat pentru Securitate! Oare? Şi nici membru PCR n-ar fi fost! Că la băut cu Ceauşescu, precis nu a mers! Deşi vrea să ne convingă că gândeşte occidental, “democraţia” promovată de domnia sa pare cu “mult mai superioară” decât a americanilor, a francezilor şi a Uniunii Europene! I-a “tăiat” până şi pe ruşi, cu tot trecutul lor stalinist şi congenitala tulpină ţaristă în comportament.

Iohannis practică un balet pe cu totul altă muzică decât libretul democratic original. E drept, mişcările par aceleaşi, perfect adaptate la muzică! Doar că nu e muzica din libret! Ce nu înţelegeţi? Cu zâmbetul spre Washington şi cu Securitatea în suflet! Trăiască Suveranitatea Statului! Da, se poate, chiar la interval atât de mare în timp! Zău, şi Rita Hayworth a dansat pe Stayin’ Alive de Bee Gees! E drept, Rita călătorea în viitor, pe muzica celor de la Bee Gees! Iohannis merge în trecut, pe refrenele dogite ale lui Ceauşescu! “Prietenii ştiu de ce”! Eu n-am zis nimic de Coldea, vă rog frumos! Coldea e băiat tânăr, sensibil, necontaminat de Securitatea lui Ceauşescu, terminaţi cu prostiile! Şi obişnuiţi-vă cu ideea că Ceauşescu a murit! Dacă mai puteţi! Cum? Trăiască Băsescu? OK! Aşa mai merge! Ceauşescu Is Stayin’ Alive!

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!

Ţara Proştilor şi a Procurorilor! Pardon, eu n-am zis nimic de SRI!

Posted on by
122

coldea-kovesi

Frenezia adunatului cu japca în spatele zăbrelelor, cu sau fără probe solide, pentru un denunţ sau o interceptare, doar pentru că prostimea jubilează la mascarada procurorilor, e un dat cotidian reprezentativ pentru o ţară primitivă şi stupidă. Cu un popor abulic, marcat de afazie la vârful puterii, fără fibră democratică, izomorf în conştiinţă şi gregar în manifestare. Într-un fel, o abominaţie a firii, pervertită în serbare câmpenească, tip Sâmbra Oilor, în care tembelii zbiară din toţi bojocii “Noi suntem români/Noi suntem aici pe veci stăpâni”, fără să sesizeze că singura stăpânire, care le este permisă, este aceea de a se lăsa furaţi! Şi conduşi ca oile! Şi de a-i omagia, până la epuizare, pe şmecherii care le dau iluzia că îi bagă la răcoare pe ăia care au furat, manipulând denunţurile altor suspecţi în cătuşe! Fără să recupereze mare lucru din furt, evident! Şi fără să se atingă de marii vinovaţi, cu certitudine!

În rest, zăngănit de cătuşe la vedere, arestări preventive în cascadă şi toată recuzita penibilă a actului de “justiţie” aglutinat în spectacol, specific manipulărilor liniare şi revolute, pe care nimeni nu le mai practică, nici măcar în regimurile totalitare. Fiindcă până şi acolo, proştii au încetat să mai alcătuiască majoritatea absolută a populaţiei! Nu mă voi ocupa de conţinutul dosarelor din vitrină, în acest text. Clienţii procurorilor sunt din ce în ce mai numeroşi, ultimele achiziţii numărându-i pe Darius Vâlcov, Marian Vanghelie şi Dan Şova. “Trofeul Calităţii” este, indubitabil, Elena Udrea!

Poporul e fericit! Se zgâieşte neghiob, cu faţa lipită de ecranul televizorului, la circul arestărilor pe bandă, cu sau fără probe, şi-şi împărtăşeşte hulpav din “triumful” procurorilor, ca şi cum le-ar fi slobozit o nouă porţie de mahorcă gratis, pe care s-o mestece tâmp şi satisfăcut că s-a făcut dreptate! Nişte jertfe ritualice, de tip Udrea, îl încântă într-atât, încât aproape nu mai observă că pe Băsescu nu-l cheamă nimeni la procuratură, deşi sunt grămezi de denunţuri cu privire la banii negri care au mers în campania sa electorală din 2009. Va fi chemat la procurori doar în legătură cu litigiul de aşa-zis şantaj, în care se confruntă cu Gabriela Firea! Brrrr! Îmi tremură genunchii!

Mai greşesc şi americanii! Tocmai în New York Times

Din când în când, prin corul inept de panegirice şi ditirambi la adresa trupei despletite a lui Kövesi, vărsate cu ghiotura prin presa internă sau externă, sub oblăduirea unor ambasade mai mult sau mai puţin interesate să stimuleze “furia” “justiţiară” în Ţara Proştilor, apar note disonante. Cum ar fi articolul din New York Times, “Romania’s Anti-Corruption Mania” (Mania Anti-Corupţie a României), din 4 martie 2015, sub semnătura lui Patrick Basham, cel care cataloghează atmosfera de beţie justiţiară din Bucureşti drept “domnie legală a terorii” (legal reign of terror). (http://www.nytimes.com/2015/03/05/opinion/romanias-anti-corruption-mania.html?_r=0).

Marele Conducător Klaus Iohannis se consideră că a câştigat alegerile pe o “platformă populistă-anticorupţie” (populist, anti-corruption platform). Mai mult, cică bătălia anticorupţie, dusă de “bravii” procurori ai lui Kövesi, “a fost o unealtă politică”, “pentru domnul Băsescu”, “pentru a-şi ataca opozanţii, la fel de bine o modalitate de a-i linişti pe criticii americani şi europeni ai sistemului politic din România” (for Mr. Băsescu, it was a useful political tool to attack opponents, as well as a way to appease American and European critics of Romania’s governance).

Articolul vorbeşte despre “ridicarea statului procurorilor” (the rise of the prosecutorial state). În ceea ce-i priveşte pe proşti (termenul de “proşti” îmi aparţine), articolul precizează foarte pertinent: “Oricine din politică şi afaceri este presupus vinovat de ceva. Majoritatea românilor recunosc că nu-i prea interesează neajunsurile procedurilor judiciare sau dacă probele procurorilor sunt atât de subţiri că devin rizibile, ori că aceştia îi tutelează pe judecători” (Everyone in politics and business is presumed guilty of something. Most Romanians admit that they care little about shortcomings of due process, whether it’s laughably thin evidence or prosecutors’ tutoring of judges in verdicts).

În ţara proştilor (deşi, termenul de “idiot” mi se pare mult mai adecvat), New York Times indică tactica “genială” a năimiţilor procurori ai lui Kövesi: “Este lucru obişnuit ca suspecţii să fie presaţi să livreze nume (adică, denunţuri-nota mea), pentru a obţine indulgenţă. Se practică, de asemenea, şi arestarea membrilor familiei, ca argument suplimentar pentru procurori. O anume măsură Orwelliană este folosirea ‘arestului preventiv’”. (It’s commonplace for suspects to be pressured to name names in exchange for possible leniency. It’s also routine for family members to be arrested as additional leverage for the prosecutors. One particularly Orwellian measure is the use of “preventive arrests”…).

Nu pot să cred! Cum, scrie aşa ceva în New York Times? De parcă asta ar fi tot! Luaţi de aici: “Campania anti-corupţie din România a trecut în metastaza unei cruciade neliberale. Pofta neostoită a publicului (a se citi “a proştilor”-nota mea) pentru justiţie a reuşit doar să amplifice pericolul la adresa viitorului democratic al ţării.” (Romania’s anti-corruption campaign has rapidly metastasized into an illiberal crusade. The public’s insatiable appetite for justice only exacerbates the threat to the country’s democratic future).

Cum lesne ne putem imagina, presa băsisto-macovisto-kövesistă a sărit ca arsă. Ba că articolul a fost cumpărat, ba că autorul este un derbedeu, ba că bla şi bla şi bla! Nici nu mă obosesc să dau citate sau să-i numesc pe penibilii ăştia. Fie şi pentru simplul motiv că au tot dreptul din lume să considere că New York Times bate câmpii! Care New York Times a publicat adevărate articole lirice despre inegalabila doamnă Kövesi şi lupta ei anticorupţie. Alea erau bune, evident, fiindcă o lăudau!

Învăţăturile lui Udrea către Ţara lui Coldea

Acum, cât de idiot să fii ca să crezi că există justiţie în România sub Kövesi, de vreme ce, pe când aceeaşi Kövesi era şefa tuturor procurorilor din România, doamna Udrea, cea aruncată la WC turcesc, în 2015 (după propria exprimare), o sfida în faţă, refuzând să se prezinte la audierile unde era convocată de procurori? Se întâmpla în 2009! Şi, de atunci, până în 2015, lui Udrea nu i s-a clintit un fir de păr din cap! Şi Kövesi era procuror general al României! Dar, oare, ce s-o fi întâmplat, ce este diferit, faţă de perioada 2009-2015, în perioada începând cu 2015? Nu cumva, faptul că nu mai este Băsescu preşedinte? Cum, a refuzat Udrea să meargă la procurori? Luaţi de aici:

“Haideţi să ne punem în situaţia unui simplu cetăţean, căruia un membru al parchetului, un procuror, care are dreptul să facă dosare penale, asta-i meseria lui, încearcă, cu orice preţ, să-i creeze, să-i fabrice un dosar penal şi cetăţeanul află! Ce face acel cetăţean? Se mai prezintă în faţa procurorului? Nu! Face o plângere şi se adresează celor care sunt în măsură să-i apere drepturile. Asta am făcut şi eu, am formulat plângere penală împotriva tuturor celor care au participat la discuţie şi ca orice cetăţean cer (…)” (ascultă file audio* 9udrea-a3-1exemplul cu procurorul-nu ma mai duc19aug) (vezi şi http://psnews.ro/audio-elena-udrea-dezvaluiri-din-2009-lectiile-fostului-ministru-despre-cum-sa-scapi-de-un-procuror-care-te-ancheteaza/).

Poftim? Dar, Udrea spune şi acum că este nevinovată! De ce nu a refuzat şi acum să meargă în faţa procurorului şi nu i-a făcut plângere conform învăţăturilor sale către cetăţeni, din anul 2009?  Păi, fiindcă au înşfăcat-o ăia, i-au luat sutienul (ascultă file audio* 15udrea-parlament-7arestata-sutien-dus-8doua detinute-10dna reformeaza clasa politica23feb) şi au aruncat-o la beci cu WC turcesc (după propria litanie, din Parlament, la 23 februarie 2015):

“Am fost dusă în arestul poliţiei capitalei, verificată la sânge şi dezbrăcată. Mi-au luat sutienul şi am fost dusă într-o cameră cu dimensiunea de trei pe trei metri, în care erau patru paturi, câte două suprapuse. Apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc.”

Conform principiului: “Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu noi, atunci cine?” Păi, tot voi, procurorilor, dar de ce abia acum şi nu în 2009? Fiindcă slugile lui Băsescu nu pot lovi în oamenii de încredere ai lui Băsescu, atunci când Băsescu e preşedinte? Hm! Ce întrebare stupidă, nu-i aşa?

Aceeaşi Udrea a adus acuzaţii grave şefului SRI, Coldea. Dar şi şefei DNA, Kövesi. Acum! Deputat fiind! Cum că ei controlează ocult România! În interviul de pe Hotnews, în 30 ianuarie 2015:

“(…) constatând toate acestea, se află un om care deţine în acest moment toate aceste secrete, pentru că le are de la mii de oameni, de ofiţeri care le adună. Este şeful actual al Serviciului Român de Informaţii, este dl Florin Coldea. Deci dl Coldea este cel care, în acest moment, deţine această putere, pentru că pe de o parte deţine toate secretele, este depozitarul tuturor secretelor tuturor, pe de altă parte are o foarte bună relaţie cu dna Kövesi.” (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19243479-elena-udrea-anunta-depus-dna-denunt-impotriva-sefului-sri-florian-coldea-coldea-cerut-lui-dorin-cocos-dea-500-000-euro-lui-sebastian-ghita-pentru-rtv.htm).

Aţi auzit despre vreo reacţie a “statului de drept” la aceste acuzaţii grave ale unui deputat român? Că, slavă Domnului, denunţurile tuturor derbedeilor şi hoţilor mărunţi, în detenţie deja, sunt imediat folosite de DNA, pentru a agăţa numele mari din politica şi economia României! Dovediţi sau nedovediţi ca hoţi! Denunţul lui Udrea de ce nu este bun? Căci, este vorba şi de un denunţ, care a apărut în spaţiul public şi care conţine acuzaţii concrete de o gravitate excepţională la adresa lui Coldea (vezi http://www.luju.ro/static/files/2015/februarie/15/denunt_udrea_coldea.pdf).

Culmea, parte din acuzaţii fac referire la Traian Băsescu, pe care nimeni nu l-a convocat să îl întrebe măcar dacă ce zice Udrea e adevărat!

Sigur, SRI-ul s-a auto-anchetat! Aşa-zisa comisie din parlamentul României, care, cică, se ocupă de controlul serviciului, condusă, penibil şi slugarnic, faţă de Securitatea de “tip nou”, de un oarecare Georgian Pop, s-a convocat pentru a executa, întocmai şi la timp, reflecţiile lui Coldea! Şi gata! Pa! A ieşit Coldea de la comisie şi şi-a trimis înapoi un subordonat, să le spună parlamentarilor cum e cu adevărul! Sigur, ca să facă asta, genialul, excepţionalul, profesionistul şef interimar al SRI, aliatul americanilor, super-Bond-ul planetelor româneşti, salvatorul securităţii naţionale şi al dropiei cu cap de zimbru, nu a fost în stare să bălmăjească nici măcar două cuvinte liber!

A citit, ca ultimul repetent, de pe o foaie, câteva fraze de absolvent de curs primar, înghiţind în sec şi poticnindu-se pe alocuri, ca să spună cum SRI s-a auto-anchetat şi a descoperit că eclipsa solară e la locul ei şi nu a furat-o nimeni, el fiind soarele neprihănit al românismului tutelar. Inutil să vă spun că, în nicio ţară din lume, nu există o procedură prin care comisia de control al serviciilor secrete, din parlament, să-şi bazeze propria anchetă pe auto-controlul Serviciilor, pe care le supraveghează! Numai într-o ţară a proştilor, Parlamentul poate accepta aşa-ceva! Asta spune clar şi cine se află, de fapt, sub controlul cui!

Transparentă ca cristalul, duios Codruţa trecea…

Dar, să revenim la imparţiala şi dedicata Kövesi, idolul românilor în sondajele de opinie. Doamna despre care mult hulita Udrea spunea, în interviul de pe Hotnews, că fusese adusă de la Bruxelles, pentru şefia DNA, la propunerea lui Coldea: “Am spus că propunerea ca dânsa să se întoarcă de la Bruxelles a venit de la dl Coldea.” (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19243479-elena-udrea-anunta-depus-dna-denunt-impotriva-sefului-sri-florian-coldea-coldea-cerut-lui-dorin-cocos-dea-500-000-euro-lui-sebastian-ghita-pentru-rtv.htm).

Pe 11 iulie 2012, doamna Kövesi, colaboratoarea apropiată a lui Coldea (de la Udrea citire), ne învăţa importanţa criteriilor transparente în numirea şefilor procurorilor, ea fiind exact în acea poziţie de şef:

“Cred că este important pentru toţi procurorii din România, care, în ultimii şase ani, au depus un efort constant şi continuu, pentru a transforma instituţia ministerului public într-o instituţie activă şi profesionistă, să aibă parte de un procuror general şi de un procuror-şef al DNA ales (sic!) pe criterii de transparenţă. Cred că sunt cea mai în măsură să vorbesc despre acest lucru, în primul rând, pentru că mandatul meu de procuror general va expira în scurt timp. Nu mai am dreptul să ocup această funcţie, am condus această instituţie şase ani şi cred că sunt în măsură să fac acest comentariu”(ascultă file audio* 12kovesi-012criteriile sunt totul11jul).

Bun, dincolo de nepotrivirea substantivului cu adjectivul, “infracţiune” minoră faţă de tâmpeniile de sens şi gramatică pe care le citesc în comunicatele DNA, doamna Kövesi are mândria să ne vorbească de “criterii de transparenţă” în alegerea şefilor procurorilor! Cum vă explicaţi, atunci, că această colaboratoare a lui Coldea (indicată, ca atare, de Udrea), livra popoarelor următoarea evaluare, cu privire la criteriile propriei numiri în fruntea parchetului general, la 9 ianuarie 2007?

“Nu cunosc motivele exacte pentru care am fost aleasă sau ce criterii s-au avut în vedere, însă, cred că tinereţea nu este un handicap în această funcţie”! (transcriere RADOR, BBC: “Interviul zilei”-invitat: procurorul general al României, Laura Codruţa Kövesi-partea I; BBC-9 ianuarie, ora 18:30-realizator Mircea Zamfir).

Acum, cu siguranţă, nu tinereţea părea să fie handicapul doamnei Kövesi, asta este clar! În ceea ce priveşte criteriile pentru alegerea procurorului general, se pare că distinsa doamnă nu le prea ştia, deşi tocmai fusese aleasă în onoranta funcţie. Sigur, a aflat ceva despre ele mai târziu, prin 2012, abia când pleca din funcţie. Din câte ştiu eu, alegerea pe o anume poziţie ierarhică, fără criterii cunoscute public, câteodată necunoscute chiar şi celui ales, se practică în serviciile secrete. Evident, Ministerul Public din România nu este o anexă a SRI! Evident, Udrea minte când vorbeşte de relaţia ocultă Kövesi-Coldea! Categoric, comisia de control al SRI din Parlament controlează la sânge serviciul! Sau îi zice comisia de control a SRI?

Un bilanţ pentru eternitate! Regula de trei simplă la “peste” pătrat

Păi, nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm de rezultatele muncii DNA, expuse cu acribie de doamna Kövesi, cea care nu are nicio legătură ocultă cu SRI, la bilanţul din 24 februarie 2015. Să ne concentrăm pe următoarea evaluare:

“Peste 1100 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în anul 2014, iar numărul persoanelor juridice trimise în judecată s-a dublat. În anul 2014 a fost urmărită exercitarea eficientă a competenţelor procurorului în faza de judecată. Activitatea judiciară a fost desfăşurată de 28 de procurori care au participat în şedinţele de judecată la peste 10.200 cauze penale.

Peste 1130 inculpaţi au fost condamnaţi definitiv, soluţiile pronunţate de instanţe confirmând caracterul obiectiv şi profesionist al cauzelor instrumentate de DNA. Pe de altă parte, procentul de achitări s-a menţinut ca şi în anii anteriori la 9 %, sub media europeană, dar trebuie continuată preocuparea pentru creşterea standardelor de calitate.” (vezi http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=5982).

Tare, nu? Ce ne spune onorabila? Că a trimis “peste 1100 de inculpaţi” “în judecată în anul 2014”! Şi că “peste 1130 inculpaţi au fost condamnaţi definitiv”! Acum, deşi “peste 1100” poate fi orice număr de la 1100 la plus infinit, ar fi o aberaţie, chiar şi “peste” “posibilităţile” doamnei Kövesi, de a ne informa că, din “peste 1100 inculpaţi”, ar fi fost condamnaţi definitiv “peste 1130”, în 2014!  Aşadar, ca să o salvăm, să presupunem că acei 1130 de condamnaţi definitiv provin din dosare care nu au fost trimise în judecată numai în 2014, ci şi în anii anteriori!

Dar, dacă este aşa, cum putea calcula Kövesi procentul de 9% achitări, dintr-un număr total de cazuri pe care nu îl cunoaştem, ştiind doar aproximativ numărul de condamnări definitive? Căci, 9% este o cifră exactă, referitoare strict la anul 2014 (se face precizarea la “anii anteriori” în text, raportat la 9%, de unde rezultă că anul vizat pentru 9% este 2014), iar numărul de condamnări, “peste 1130” nu mai este o cifră exactă, ci una aproximativă, cu “peste” înainte! Iar numărul total de dosare nu îl ştim şi nici perioada de timp pentru care s-a calculat numărul de achitări.

Pe scurt şi mai simplu, dumneavoastră puteţi calcula un procent, prin regula de trei simplă, folosind cifre cu “peste” înainte, în aşa fel încât să vă iasă un 9% întreg şi frumos ca însăşi DNA? Cum ziceţi?

Aşa, de pildă: Dacă “nu se ştie câte dosare s-au trimis în judecată, în nu se ştie cât timp”, reprezintă 100%, atunci “peste 1130 inculpaţi condamnaţi definitiv” reprezintă X”. Aşadar  X este egal cu “peste 1130” înmulţit cu 100 şi împărţit la “nu se ştie câte dosare s-au trimis în judecată, în nu se ştie cât timp”, adică egal exact cu cifra faţă de care putem calcula “9% achitări”, adică fix “sub media europeană”!!!

Dumneavoastră realizaţi că nimeni din presă sau societatea civilă, în Ţara Proştilor, nu a reacţionat la această mizerie de bilanţ? La această manipulare ordinară! Pe care o vom regăsi, fără tăgadă, şi în rapoartele MCV!

Foaie verde ametist, m-a făcut mama jurist!

Ajunşi aici, aş vrea să fac o precizare. Am considerat, întotdeauna, că judecătorii din România trebuie protejaţi şi susţinuţi! Chiar dacă există printre ei judecători corupţi! Chiar dacă unele soluţii date de instanţă sunt motivate politic. Adevărul este că, într-o societate cât de cât normală, o soluţie greşită dată de un judecător, în instanţă, nu poate fi îndreptată decât tot de o soluţie dată în instanţă, de un judecător. Altfel, e haos!

Am comentat soluţii date de judecători, cu care nu eram de acord, dar, niciodată, nu am respins o soluţie dată de instanţă. Am considerat că soluţia trebuie, întotdeauna, respectată. Dar eu sunt un simplu cetăţean. Nu sunt om politic ales sau numit în funcţie de demnitate publică, nu sunt funcţionar public şi nici nu sunt parte a sistemului judiciar. Căci, dacă aş fi aşa ceva, simplul fapt de a comenta negativ o soluţie dată de instanţă m-ar pune în afara statului de drept.

Nicio problemă, Kövesi poate! Procurorii domniei sale, împreună cu mascaţii, l-au adunat dintr-un spaţiu public pe mult controversatul primar al Constanţei, Radu Mazăre. Cu cătuşe la mâini, by the book. Reţinut şi propus judecătorului pentru arest preventiv! Ghici ce! Judecătorul a respins arestul preventiv! Cum explică Kövesi, poticnindu-se în vorbe, pe 1 iunie 2014, la B1TV, soluţia dată de judecător:

“A motivat (judecătorul-nota mea) îîî… îîî… hotărârea deeee…privind cercetarea arestării preventive, ca să folosesc termenul prevăzut în codul de procedură îîî… penală, prin aceea că nu există suficiente probe. Dar, în acelaşi timp, există suficiente probe pentru controlul judiciar. Deci, practic, era o contradicţie de natură procedurală, interpretare diferită. Nu poţi să ai probe pentru o măsură preventivă, dar să nu ai probe pentru altă măsură preventivă”. (ascultă file audio* 14kovesi-1234nu poti avea probe pt o masura preventiva si nu pentru alta1jun).

Adică, dacă ai probe pentru control judiciar, no problemo, merge şi arestarea preventivă!!!

Codul de Procedură Penală specifică la articolele 202 şi 203:

“ART. 202

    Scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive

(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

(2) Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menţinută dacă există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.

(3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

(4) Măsurile preventive sunt:

a) reţinerea;

b) controlul judiciar;

c) controlul judiciar pe cauţiune;

d) arestul la domiciliu;

e) arestarea preventivă.”

“ART. 203

    Organul judiciar competent şi actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive

(1) Măsura preventivă prevăzută la 202 alin. (4) lit. a) poate fi luată faţă de suspect sau inculpat de către organul de cercetare penală sau de către procuror, numai în cursul urmăririi penale.

(2) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) şi c) pot fi luate faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror şi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii, de către instanţa de judecată.

(3) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. d) şi e) pot fi luate faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecăţii, de către instanţa de judecată.”

Aşadar, măsurile preventive se stabilesc de către judecător şi parţial de procuror, art. 203 (2). În cazul “arestării preventive”, numai de judecător, art. 203 (3)! Dar, alegerea măsurii preventive depinde de nevoia de a fi “proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”. Numai un analfabet juridic poate emite următoarea tâmpenie: “Nu poţi să ai probe pentru o măsură preventivă, dar să nu ai probe pentru altă măsură preventivă”.

Căci, dacă poţi spune, extrapolând, că probele pentru arestare preventivă pot acoperi, întotdeauna, şi o măsură de control judiciar, ei bine, reciproca nu e valabilă! Dacă există, proporţional vorbind, indicii pentru control judiciar, văzut ca suficient, de ce aş da arestare preventivă? Doar fiindcă mă cheamă Kövesi?

Aşa grăit-a Vladimir!

Asta este regina Justiţiei din România! Nu şi a Dreptăţii! Ea vorbeşte despre interpretarea diferită a judecătorului, pe care o desfiinţează. Sigur, şi eu îi pot spune, asemenea părintelui libertăţii americane, Patrick Henry, în celebrul său discurs din 23 martie 1775, rămas în istorie sub numele de “Dă-mi Libertate sau dă-mi Moarte” (Give Me Liberty or Give Me Death):

“Dar, oameni diferiţi văd, adesea, acelaşi subiect în lumini diferite; şi, de aceea, sper că nu se va considera lipsă de respect faţă de acei domni, dacă, exprimând opinii opuse celor expuse de ei, după cum o fac, voi vorbi deschis conform sentimentelor mele, liber şi fără reţinere” (But different men often see the same subject in different lights; and, therefore, I hope it will not be thought disrespectful to those gentlemen if, entertaining as I do opinions of a character very opposite to theirs, I shall speak forth my sentiments freely and without reserve.)

Mă tem, însă, că doamna Kövesi s-ar putea să nu-l înţeleagă bine pe Patrick Henry, evident, nu din cauza handicapului tinereţii! Aşa că am să încerc cu Titu Maiorescu (“Critice”, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, p. 186):

“Pe noi, românii, ne-a scos soarta fără de veste din întunericul Turciei şi ne-a pus în faţa Europei. Odată cu gurile Dunării, ni s-au deschis şi porţile Carpaţilor şi prin ele au intrat formele civilizaţiei din Franţa şi din Germania şi au învălit viaţa publică a poporului nostru. Din acest moment, am pierdut folosul stării de barbari, fără a ne bucura, încă, de binefacerea stării civilizate”.

Cam pe aici se află doamna Kövesi, în starea descrisă de Maiorescu! Adică, undeva între barbari şi Codul de Procedură Penală, varianta pentru analfabeţi juridic. În ceea ce vă priveşte pe voi, dragii mei, ei bine, cu voi este altă poveste! Starea voastră (a se citi “a noastră”) este cel mai bine descrisă nu de Patrick Henry, nici de Titu Maiorescu! Cel mai bine este descrisă de Vladimir Putin, care a pus punctul pe “i” stârnind dezaprobarea Angelei Merkel, în ceea ce vă priveşte. Ştiu, însă, că voi veţi fi de acord cu Vladimir! Enjoy!

https://www.youtube.com/watch?v=8wZshT7_ah8

*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!