Andrei Chiliman şi Diana Tuşa au fost excluşi din PNL, pe 27 mai 2013! Aş fi vrut să văd în asta un gest discreţionar al Crinuţului cel dominat de demonii răsfăţului în calendar, unde mai are foarte puţin până la ora adevărului! Am văzut, în schimb, o Diana Tuşa tristă şi uşor confuză (aproape plânsă, arăta, într-adevăr, ca un om politic pătruns de „convingeri ferme”, un „luptător”, ce mai!) şi un Andrei Chiliman care se tânguia „demn”, în conferinţa de presă, pe umărul PSD! Care PSD ar fi fost, conform primarului Chiliman, un partid beştelit neloial de Crin! De Crin, sireacu’, cel care, vezi Doamne, şi-a permis să-l critice pe aliatul din USL, prin stenogramele alea, pe care tot securiştii de serviciu ai FSN le scurg spre “bobor”, dinspre reuniunile oficiale ale PNL-ilor! Mi-am dat seama că aştept prea mult de la “aripa” Chiliman! Mă rog, sincer, aşteptam doar un dram de inteligenţă! Cât de stupid pot fi? Am renunţat şi m-am îndreptat, din nou, cu speranţă, spre binomul de aur Crinuţu’-Victoraş!
Dosarele politice şi onoarea „nereperată” a secuilor!
La Congresul UDMR, din 25 mai 2013, cei doi lideri de azbest ai jăraticului autohton s-au opărit cu apă rece, de la tribuna maghiarimii din ţară vrând, neapărat, să-i vadă naţiunea cât de nevolnici sunt! Aşa-zisele ironii au fost surprinse doar fragmentar de presa sensibilă la culori şi steaguri, dar nu şi la loviturile sub centură aplicate codat şi sistematic. Ba Ponta s-a “minunat”, înţelegător, de albastrul şi galbenul steagului secuiesc, ce amintea de culorile liberale încântându-se cu ideea că i-ar fi trebuit mai mult roşu, ba Crin s-a scuturat de roşu ca de Ucigă-l Toacă! Ba Victoraş nu a auzit integral traducerea din maghiară în căşti, ba Crinuţu’ a auzit tot, fiindcă, la dumnealui, casca duduia ca economia USL-istă! Ba Ponta, care întârziase, făcea aluzii, nici măcar subtile, la reputaţia de leneş a lui Crinuţu’, căruia presa, inevitabil, avea să-i atribuie întârzierea premierului, ba Crin îi atrăgea atenţia că nu e suficient să deplângi politizarea justiţiei! Spectacolul ieftin al disoluţiei USL se muta în inima Ţinutului Secuiesc!
Cel mai tare mi-a plăcut cum s-a lamentat Victoraşu’ aburindu-i pe secui, referitor la necazul confratelui lor în ale identităţii naţionale, Zsolt Nagy. Acest cetăţean român de etnie maghiară a fost ministru UDMR, într-o epocă în care UDMR nu mai guverna după gustul lui Traian Băsescu, aşa că a fost suspendat, prin iunie 2007! Asta din cauză că i s-a confecţionat un dosar penal pentru tot ce este mai rău pe lumea asta, trădări şi alte bazaconii! Nu-i vorbă, UDMR s-a împăcat, apoi, cu Traian Băsescu, om cu alese îndemânări în a-i prosti pe români! Aşa că ungurii au venit la grămadă, iar UDMR a guvernat mândră alături de PDL până s-a ales praful de tot! Chestie românească, în cele din urmă!
Păcat că onoarea bietului Zsolt Nagy n-a fost “reperată” de nimeni! Nici măcar de ungurii lui din UDMR, pentru care şi-a sacrificat omul cariera, reputaţia şi, poate, libertatea! Şi zicea Victoraş prostindu-i pe secui, după modelul colegului său de trupă, Traianel: “În 2010 eram în opoziţie. Am spus în faţa Congresului dumneavoastră că dosare politice, aşa cum au fost cele împotriva lui Zsolt Nagy, colegul dumneavoastră, sper să nu se mai întâmple în România”! (auzi file audio* 13ponta-dosare politice ca cel al lui zsolt nagy sa nu mai fie in romania25may). Foarte tare! Să mai zică cineva că noi, românii, nu livrăm speranţă pe bandă rulantă “obraznicilor” ăştia de secui! Acum, nu sunt sigur că Nagy ăsta e secui! Şi nici că toţi ungurii de la Miercurea Ciuc, de la Congresul UDMR, erau secui! Dar, cum mie îmi plac secuii, mai ales când îi fraiereşte Băsescu, şi, apoi, însuşi emulul său, Victoraş, să zicem că toţi ungurii din România sunt secui!
Crinuţu’ şi procurorii lui Victoraş Cel Procuror!
A, să nu uit! La gargara zaharisită cu privire la bietul Zsolt şi dosarul lui politic, unde Victoraş storcea cherosenul din ochi de milă şi restrişte sperând cu evlavie că aşa ceva nu se va mai întâmpla în Ţara Maicii Domnului, Crinuţu’, colegul său de nacelă, i-a pus pământ de flori în prestanţă! L-a admonestat ca pe ultimul FSN-ist, ceea ce Victoraş nu a fost niciodată (nu a fost ultimul, evident) el având loc în fotoliul de orchestră al fesenismului încă de pe vremea când umbla cu Che Guevara în cuget şi simţiri! Uite, ce i-a zis răul ăla de Crinuţ: “Eu cred că oricâtă bunăvoinţă ar avea cineva care spune <<nu mai vreau să auzim sau nu mai vreau să vedem dosare politice>>, nu se poate rezolva doar cu bunăvoinţă sau cu bună intenţie, a unui preşedinte, a unui prim-ministru, a unui procuror general sau a altcuiva (…)”! (auzi file audio* 13crin-udmr-judecatorul in centru-atac la ponta25may).
Wow! Chiar aşa? Păi, bine, Crinuţule, se poate să atragi chiar tu atenţia secuilor asupra aburelii de Dâmboviţa, pe parbrizul de Harghita-Covasna? Ce-or să spună “colegii tăi academicienii”? Şi, dacă ai fi făcut doar atât! Dar ai răsucit adânc pumnalul răzbunării PNL-iste, pentru gluma nevinovată a ghiduşului Victoraş, care a pus-o pe simpatica doamnă Kövesi şefă la anticorupţie, just for fun! Evident, partea asta nu a fost observată de presa de trei parale din România, care, spre deosebire de Opera de Trei Parale, nu este de Brecht! Căci, Crinuţu’ a continuat cu profeticele cuvinte: “Eu cred că trebuie să ne ferim de toate aceste riscuri printr-o reechilibrare a sistemului judiciar, în aşa fel încât să fie foarte clar că, în centrul acestuia, stă instituţia judecătorului şi că puterea judecătorească, în stat, nu lasă loc la confuzii!” (auzi file audio* 13crin-udmr-judecatorul in centru-atac la ponta25may). Teză pe care a repetat-o şi la Bucureşti, după Congres!
Şi, ce dacă? – vor zice les connaisseurs! Nu v-aţi prins, nu-i aşa? Hai, să vă ajut! Joi, 16 mai 2013? Vă sună vreun clopoţel? Ceremonia de instalare a noilor şefi la Parchete? Discursul lui Victoraş, îmblânzitorul de secui? Ia, uitaţi aici: “atât timp cât sunt prim-ministru şi lider al unui grup politic important în Parlament, orice modificare a statutului procurorilor se va face în sensul întăririi statutului de magistrat, al independenţei procurorilor, şi nu în sens invers. Există tot felul de intenţii, de idei pe care le cunoaşteţi, dar în ceea ce mă priveşte, mi-am exprimat foarte clar punctul de vedere şi cred nu doar că procurorii trebuie să rămână magistraţi, ci mai degrabă cred că trebuie să lămurim, dacă se poate, chiar şi acea idee de autoritate a ministrului Justiţiei (…)”! (vezi http://www.gov.ro/premierul-victor-ponta-am-incredere-ca-veti-aplica-legea-ca-si-pana-acum-indiferent-de-cine-este-cel-vizat__l1a120010.html).
Păi, întărirea statutului de magistrat pentru procurori îi pune pe picior de egalitate cu judecătorii. Ca în comunism, de unde îşi trage seva emulul lui Che Guevara! Or, ce zice Nefericitul Încă Aspirant la Fotoliul de Prezident, Crinuţ Întâiul? Zice: NU! Adică: “reechilibrare a sistemului judiciar în aşa fel încât să fie foarte clar că, în centrul acestuia, stă instituţia judecătorului”! Or, aiasta nu se poate, dacă procurorul este magistrat, ca şi judecătorul! Sigur, nu am pretenţia ca teleastul PNL-ist Crinuţu’ să ştie sigur ce a spus! Dar, a spus! Porumbelul e departe! Aferim, bre!
Drapel să fie, dar secuiesc!
Revenind la aburelile lui Victoraş pentru descreţitul frunţilor secuilor, mi-a plăcut cum le-a promis el că va face legislaţie împreună cu ei, ca să poată să-şi arboreze drapelul şi simbolurile în voie! Asta, pentru că nu se exprimase foarte clar (după propria evaluare), în discursul din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, din 24 aprilie 2013, când se referise la acelaşi lucru! Şi, le zise Victoraş secuilor înlăcrimaţi de duioşie că golul imens, lăsat în sufletul lor de Marinarul Neamului Românesco-Secuiesc, era umplut, acum, pe deplin, de Procurorul Tuturor Românilor Chiar Şi Secui: “Problema steagurilor – am rezolvat toate problemele, mai rămâne cea a steagului. Am spus în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, probabil că am fost atât de vag, încât n-a înţeles nimeni ce voiam să spun, pentru că, imediat, ar fi ieşit un scandal (…)”. (auzi file audio* 13ponta-nu s-a inteles ce a zis la pace on simboluri minoritate25apr).
Adică, ce scandal, Monsieur? Nu eşti matale prietenul secuilor? Sigur, sigur, ai fost vag în Adunarea aia, la Strasbourg, că ieşea scandal! Care scandal? Hai, că secuii te iubesc oricum, lor le place să-i minţi duios, ca Băsescu! Noroc că ai înlăturat caracterul vag al minciunilor, pardon, bezelelor trimise către secui! Uite, cum a continuat, la Miercurea Ciuc, Victoraşul: “Cred că împreună cu dumneavoastră, putem adopta acea legislaţie, la cel mai înalt standard european, care, pe de-o parte, să recunoască importanţa simbolurilor naţionale, steagul României, steagul Uniunii Europene, în acelaşi timp să recunoască şi să respecte însemnele locale, indiferent cum sunt acestea, chiar dacă e vorba de galben cu albastru, aş fi preferat să fie roşu steagul dumneavoastră (asta e glumă, măi, secuilor, ha, ha, ha-n.n.), dar putem să-l acceptăm chiar şi în această formulă, important este, important este (e repetiţia lui Victoraş-n.n.) să stabilim din nou, împreună, care este acea soluţie, care respectă, cât mai mult, toate sensibilităţile naţionale, locale ale minorităţii (…)” (auzi file audio* 13ponta-gasim o solutie impreuna on simboluri minoritate25apr).
Vedeţi? Exprimare foarte clară! Să găsim soluţia! Care soluţie? E, aiasta, măi, secuilor, nu v-o spun! E drept că, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde zicea el că nu a fost clar, a zis cam aşa despre soluţia aia: “Instituţiile administraţiei centrale vor avea, bineînţeles, simboluri naţionale şi ale Uniunii Europene, dar toate instituţiile locale trebuie să aibă dreptul să-şi adopte propriile simboluri, atâta vreme cât nu sunt împotriva standardelor europene!” (vezi http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/Records/2013/E/1304241530E.htm). Pentru conformitate, iată: “The central administrative institutions will have, of course, the national and European Union symbols, but all the local institutions should have the right to adopt their own symbols as long as they are not against European standards.”
Aşadar, “toate instituţiile locale trebuie să aibă dreptul să-şi adopte propriile simboluri”! Adică şi instituţiile locale din Harghita şi Covasna! Păi, asta e mult mai clar decât “important este să stabilim din nou, împreună, care este acea soluţie care respectă, cât mai mult, toate sensibilităţile naţionale, locale ale minorităţii”! Soluţia pe care nu ne-o dă la Miercurea Ciuc, ne-o dăduse la Strasbourg: “trebuie să aibă dreptul să-şi adopte propriile simboluri”! Unde a fost mai clar? Păi, la Strasbourg! La Miercurea Ciuc nu a fost deloc! Ştiţi de ce? Fiindcă Miercurea Ciuc e în România şi a vorbit aici româneşte! Şi, cum românii sunt împinşi să-i urască pe secui, fiindcă ne “fură” ăia Ardealul în fiecare zi şi, fiindcă Victoraş însuşi a inventat o problemă cu steagurile secuieşti, pentru a mai răscoli un pic mizeria naţionalist-cretinoidă (ca să abată atenţia proştilor de la dezastrul guvernării USL-iste), nu putea să spună ce a zis la Strasbourg! Că se strepezea naţionalismul românesc!
Hai, să vă spun un secret! Nu e nevoie de nicio soluţie! În baza legilor româneşti şi internaţionale, secuii au tot dreptul din lume să arboreze steagul secuiesc pe clădirile administraţiei locale din zonele unde sunt majoritari. Şi nici nu mă mai ostenesc să vă dau extrasele din legile româneşti şi hotărârile judecătoreşti care confirmă asta! Am şi eu nervii mei! Dar, dacă nu mă credeţi, luaţi trenul sau volanul în mână şi mergeţi la Sfântu Gheorghe, în anul 4538! Veţi găsi steagul secuiesc arborat pe Primărie ca şi acum! Şi nimic despre Victoraş în manualul de istorie, cu excepţia următoarei fraze: “Şi fu Victoraş Che Guevaraş un păstor atât de bun pentru secui, că îi sorbiră ăştia cuvintele din gură ca lui Ţichindeal Gură de Aur, în anul de graţie 2013, când fu mare Congres mare la UDMR”!
Băsescu cel Rău! Da’, Rău!
Şi cam atât despre secui! Care secui, ocupaţi în istorie cu mânuirea armelor pentru apărarea pământurilor unde se găsesc şi astăzi (deşi, Victoraş a declarat, cu alt prilej, că n-ar mai fi pe acolo), nu au de unde să ştie că un băiat, pe numele lui Leon Trotsky, a scris, prin 1937, un eseu numit Stalinism şi Bolşevism. Leon ăsta fusese prin tinereţe coleg de doctrină cu Victoraş al nostru, dar se schimbă la bătrâneţe, de unde i se trase şi sfârşitul, bietul de el. Aşa că era foarte elogios la adresa unui oarecare Willi Schlamm şi ăla tot fost comunist! Austriac! Îngrozitor, cum renunţă, domne’, oamenii la comunism! Schlamm ăsta scrisese o cărticică cu titlul scandalos pentru ochii lui Victoraş, Dictatura Minciunii! Cam aşa caracteriza Schlamm regimul bolşevic! Nefericitul austriac nu a avut şansa să meargă la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, să-l asculte pe Maestrul Victoraş promiţând soluţie miraculoasă secuilor şi românilor, deopotrivă! Nu-i bai, secuii l-au aplaudat oricum! Dar, hai să trecem la lucruri serioase!
În postarea mea din 20 mai 2013, Scrisoare Deschisă către Câţi Au Mai Rămas în PNL, precizam că “nimeni nu a făcut corelarea între ultimatumul lui Ponta adresat liberalilor şi concesia majoră făcută de Băsescu lui Victoraş, atunci când a anunţat, pe 15 mai 2013, în conferinţă de presă că: <<Am decis ca, pe 22 mai, la Consiliu să participe primul-ministru în baza unui mandat pe care îl voi aproba până la plecare>>.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14318&_PRID=lazi).
Ultimatumul se referea la solicitarea adresată liberalilor de a-l da afară pe Sorin Roşca Stănescu! Aveam în vedere sfârşitul USL şi târgul Traianel-Victoraş pentru a controla România peste capul liberalilor! Mă refeream la sfârşitul PNL! Consiliul European a fost pe 22 mai 2013! Adică, la două zile după postarea mea! Nu că aş avea nevoie să fac demonstraţii cu privire la cât de bine citesc viitorul! M-am săturat să tot am dreptate! Dar, să consemnăm pentru posteritate! 10 februarie 2013! Traian Băsescu ţine o conferinţă de presă, după Consiliul European care a stabilit exerciţiul bugetar comunitar pentru 2014-2020! Şi ne explică ce este aia “n + 3”! Hai să vedem:
“(…) Concluziile Consiliului au câteva prevederi legate de poziţia extrem de fermă a României în Consiliu, şi acum, şi în noiembrie. Cea mai importantă este aceea de la paragraful 87 punctul 2 care se referă la faptul că este însărcinată, este invitată Comisia Europeană să facă demersurile necesare pentru modificarea Regulamentului 1082 din 2006 cu privire la numărul de ani în care se cheltuiesc banii alocaţi statelor pentru a se ajunge la n+3 în loc de n+2. Asta înseamnă că România a obţinut decizia Consiliului European ca domnul preşedinte Barroso cu Comisia Europeană să declanşeze procedura de modificare a Regulamentului în aşa fel încât noi să pierdem banii nu din 2015, ci de la sfârşitul anului 2016. Altfel spus, am cerut un an în plus pentru exerciţiul bugetar.” (vezi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14159&_PRID=lazi).
Aţi înţeles? Nu vă mai explic! E clar! “N+3”! Adică, în loc de o marjă de 2 ani pentru absorbţia fondurilor europene, este posibil să obţinem 3 ani! Hai, să vedem ce declara Victoraş, în aceeaşi zi, 10 februarie 2013, la România TV, despre acelaşi lucru, “n+3” şi despre Traian Băsescu: “Erau şi obiective tehnice. De la faptul că se taie din cele 48 de miliarde, atunci trebuia să obţinem nişte lucruri, care ţineau, în primul şi în primul rând, de n+3 pentru actualul exerciţiu, să se prelungească cu trei ani, să recuperăm exact prostiile făcute în 2010 şi 2011. Se punea problema de avansuri, se punea problema de cofinanţare la Dezvoltare rurală, se punea problema să obţinem, cum au obţinut alte ţări – joi noaptea au obţinut – în plus pentru Agricultură sau pentru… Erau punctele noastre, pe care le-a avut şi dl. Corlăţean la Consiliul Afaceri Generale, pe care le-am avut şi eu, le-a avut şi preşedintele, când a plecat. Că nu credeţi că fiecare s-a dus cu punctele lui, apropo de coabitare. Am avut nişte puncte comune, toţi trei şi pe toate vocile, când ne-am dus, am vorbit acelaşi lucru. Nu s-a obţinut. Îmi pare foarte rău. Nu pot să spun că, dacă eram eu sau Corlăţean, nu ştiu, îl făceam 10 din 10. Dar când ai făcut zero din zece, să vii acasă, să spui că ai făcut tot, nu merge. Nu merge.” (vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-edi-ie-speciala-romania-tv-prima-parte__l1a119446.html).
Băsescu cel Bun! Da’, Bun!
Adică, ce “n+3”? Băsescu nu a obţinut nimic! “Nu s-a obţinut”! A obţinut 0 din 10! “Când ai făcut zero din zece, să vii acasă, să spui că ai făcut tot, nu merge!” Aşadar, dezastru! La câteva luni de la această evaluare, deosebit de aspră faţă de prestaţia părintelui naţiunii, Traian cel Mare, pe 22 mai 2013, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după numirea lui Kövesi la DNA şi desemnarea lui ca înlocuitor al lui Băsescu la Consiliul European din 22 mai, la care a participat, Victoraş face noi aprecieri! Aprecieri referitoare la contribuţia aceluiaşi Băsescu la bugetul comunitar, cu precădere legate de “n+3”:
“Este o decizie extrem de importantă, pentru obţinerea acestui lucru cred că s-a colaborat foarte bine şi România a avut o poziţie unitară, începând cu preşedintele ţării, la discuţia despre mecanismul financiar multi-anual, ministrul de externe, reprezentanţii noştri aici la Comisie; a fost un efort, repet, unitar, toţi reprezentanţii României de la preşedinte până la ambasador au spus acelaşi lucru, cât de important este “N plus trei” pentru noi şi, dacă această iniţiativă a Comisiei îndeplineşte toate procedurile pentru a fi adoptată, pentru România va reprezenta un avantaj de câteva miliarde de euro bune din exerciţiul 2007-2013, pe care reuşim să le accesăm. Astea au fost discuţiile cele mai importante. Dacă am uitat eu ceva, dacă vă interesează pe dvs ceva în mod special.” (vezi http://www.gov.ro/primul-ministru-victor-ponta-a-participat-azi-la-summitul-ue-de-la-bruxelles__l1a120045.html).
Opaaa! Deodată, preşedintele a fost foarte util, la fel ca “toţi reprezentanţii României”! S-a schimbat modificarea! Ca în povestea cu gazele de şist! Care nu erau bune pe vremea guvernului Ungureanu, dornic să le exploateze, căci aşa zicea Victoraş, că nu erau bune, dar care sunt bune acum, în timpul guvernului aceluiaşi Victoraş, căci aşa zice el! Tot firma americană Chevron ar fi explorat atunci, ca şi acum! Ingenuu şi curat, ca un pachet de Pampers, Victoraş a negat că ar fi acuzat guvernul Ungureanu sau pe preşedinte că s-au vândut intereselor americane, în problema gazelor de şist (joi, 16 mai 2013, emisiunea Prim-plan, TVR 1):
“Mihai Rădulescu: Traian Băsescu, atunci când susţinea exploatarea sau, mă rog, prospecţiunea…
Moise Guran: Explorarea…
Mihai Rădulescu: Explorarea – în acest domeniu al gazelor de şist – era acuzat că a bătut palma cu americanii. Acum, dumneavoastră…?
Victor Ponta: Eu nu l-am acuzat. Eu n-am avut puseuri antiamericane, niciodată.” (vezi http://www.gov.ro/participarea-premierului-victor-ponta-la-emisiunea-prim-plan-la-tvr-partea-a-ii-a__l1a120025.html).
Fără „puseuri”! Dar, cu gaze, fie ele şi de şist!
Omul avea dreptate! Nu a avut niciodată puseuri antiamericane! Cu atât mai puţin pentru a promova nişte interese electorale abjecte urmărind atingerea scopurilor sale meschine, prin minciuni şi tactici comunistoide, fără nicio legătură cu interesele reale ale ţării! Vorba lui, din 1 aprilie 2012 (nicio păcăleală), când era ocupat cu demolarea guvernului Ungureanu-Băsescu invocând interesele străine (americane), cărora se vânduseră guvernanţii în problema gazelor de şist:
“(…) descoperirea de către dumneavoastră, de către presă, a unor noi concesiuni privind exploatarea gazelor de şist; mandatul premierului Ungureanu este un mandat care nu are legătură nici cu interesele României, şi se pare că nici cu interesele de partid măcar, ale PDL-UNPR-UDMR, ci este un mandat care are legătură cu interese externe României şi care trebuie să se finalizeze cel mai târziu în noiembrie prin transferul unei importante părţi din ceea ce a mai rămas resursă naturală şi resursă energetică a României în mâini necunoscute pentru publicul larg şi mâini, care, în mod sigur, nu au nicio legătură cu interesul naţional al României!” (auzi file audio* 12ponta-3mandat ungureanu-interese straine-4aluzie chevron-maini1apr).
Evident, aceste formulări cu trimitere la “concesiuni privind exploatarea gazelor de şist”, ce ar avea legătură cu “interese externe României” şi care “nu au nicio legătură cu interesul naţional al României”, concesiuni către firma americană Chevron, nu indică deloc vreun “puseu antiamerican”! Suntem de acord aici! Indică altceva! Mai imund de atât! Vorba lui Willi Schlamm, cu dictatura aia a minciunii! Pentru Victoraş şi ai lui PSD-işti, o singură problemă a rămas nerezolvată! Cum să scape de liberali, fără ca românii şi secuii, deopotrivă, să se prindă că pesediştii le-au copt-o! Mai precis, problema e cum să dai o palmă poporului, în aşa fel încât acesta să creadă că i-au dat-o liberalii! Uite, ca în filmul de mai jos! Sunteţi pregătiţi, români? Că pe secui m-am bazat întotdeauna, ei sunt românii mei preferaţi!
*Notă: Dacă accesarea file-urilor audio din text, prin link-urile prezente, se realizează trunchiat sau incomplet la primul click, reluaţi procedura printr-un nou click pe link-ul corespunzător!
Acest tandem fatidic din peisajul politic romînesc, un fel de Lolek și Bolek (în antiteză cu originalii) din gangul veșnic întunecat și fără ieșire , Victoraș & Crin, nu pierd nici o ocazie să se dea în stambă, să ne arate cît sunt de obtuzi , că simțul ridicolului la ei este nativ!
Nu cred că pe secui, sau, mă rog, unguri, i-a exaltat foarte tare discursul lui Victoraș despre steaguri, culori, simboluri, de parcă se juca la grădiniță cu plastilină! Poate cîțiva au jubilat, dar majoritatea a rămas placidă ca ochiul unui pește ! Măcar declarativ, “just for fun”, că doar de asta erau pe-acolo, la marea îngrămădeală, putea să le spună ceva de genu’: reducem nu-ș ce taxe, ceva TVA, etc, cu pretenția de concret, și atmosfera se anima ! Că doar cu minciunelele acestea s-a strecurat printre șipcile gardului, la conducerea guvernului ! La acești doi imberbi, ceva concret este că nu au concretețe! Ca în chestia aia, oamenii sunt de două feluri, felul unu și felul doi!
Ei mi-au evocat scene din super piesa de teatru – pamflet, Război cu Troia nu se face, de Jean Giraudoux, că, nu-i așa, viața noastră toată este condusă pe specificul acestui gen literar ! Genial dialogul Elenei din Troia, cu Hector, pe care încerca fără succes, să-l facă să înțeleagă, că ea vede numai ce i se înfățișează ei colorat, pe însuși Paris îl vedea în culori șterse… Ponta și Crin, așișderea Elenei, văd numai ce le convine lor, și ce le convine, are nuanțe de roz bonbon de porcelain, numai că realitatea este în culoarea gliei! Eroarea lor se observă la orice apariție publică, mai ales de pe poziția înaltă, cocoțați pe grumajii a 7 mil. romîni care au făcut posibilă ascensiunea lor! De acolo, de sus, ai un alt etat d’esprit , între zenit și nadir, nu auzi scrîșnetele mulțimii deznădăjduite!
În altă ordine de idei, din partea mea, nu contează cine îi dă poporului o pălmuță sau un șut în dos, pt. că liberalii mioritici nu au nimic din doctrina liberală, toți sunt de spoială și conveniență, cum și celelalte partide sunt doar găști de ariviști, șmanglitori și trădători de țară, cărora nu le trebuie decît lichelismul propriu și nu vreo doctrină, ca să culce Romînia la pămînt !
Tot în piesa evocată, Andromaca îi spune Casandrei că nu știe ce este destinul. Aceasta îi răspunde: ” E pur și simplu forma accelerată a timpului. E groaznic.” Zic ;și eu, da, e de groază cu ăștia…
*erata: si asta in timp ce zimbesti frumos la tv.
Xenomorfi se numeau creaturile alea din filmele lui Ridley Scott,
iar una dintre trasaturile lor unice (spre deosebire de alte ciriitoare)
era aceea de a copia insusiri fizice ale gazdelor in corpul carora
se fixau (xenomorfii fiind definiti ca “paraziti”).
La noi in politica e la fel, vezi un exemplar aparent ok (n-avem
scanere sa-i diferentiem) si-ti spui: “ba, nene, da’ ce le zice asta,
ce matura pe jos cu ei, uite un d-asta ne trebuie sa ne conduca !”,
da’ ce sa vezi, putintel mai tirziu, pe exemplar, brusc il apuca o
durere d-aia (deloc patriotica) in cosul pieptului, rebranduindu-se
numaidecit intr-un extraterestru.
La capitolul cunoasterea legilor (politicienii au si consilieri care
ar putea sa-i traga de mineca atunci cind spun enormitati in public
si se umplu de cacao; bine, unii dintre ei sint juristi, dar asta chiar
nu mai conteaza), nu mai zic nimic, ca s-au facut de bacanie de
n-spe mii de ori pina acum, si cred ca chiar le place.
O alta trasatura demna de luat in seama e faptul ca politicienii-s
“poligloti” (cunosc de fapt o singura limba), prezentind realitatea
in X feluri, in functie de interesul de moment, adica: ce e acum alb,
miine, sau peste doua minute, e negru, si vice versa.
Politica, asa cum e ea facuta in tarile inapoiate, e o mizerie.
Puteti s-o asimilati crimei: de la trafic de influenta si abuz (“lobby”
si “exercitarea puterii conferita de demnitate”), pina la furt calificat,
tilharie, tradare si genocid indreptat impotriva propriului popor.
Resursele sint ale tarii, ale oamenilor tarii, nu ale unor pitpalaci de
mucava care le vind strainilor pe nimic.
Cu banii care s-ar aduce la bugetul de stat din respectivele resurse,
s-ar finanta (plati cheltuielile curente pentru) o suma de lucruri ce ar
ridica virgula calitatea vietii cetatenilor, iar dependenta fata de
strainatate, ar scadea.
Da’ e mai simplu sa-ti falimentezi in timp industria (pe motiv ca
“statul nu e un bun administrator”), sa arunci la gunoi cercetarea,
sa-ti saracesti educatia, sanatatea, apararea si ordinea publica…
si asta in timp ce zimbesti frumos sa tv.