Pentru că duminică, 18 iunie, se introduce moțiunea de cenzură a PSD împotriva „guvernului” Grindeanu, am amânat discuţia cu privire la isprăvile internaționale ale domnului Iohannis. Vom putea cuprinde și întâlnirile cu Merkel sau Macron, pe 25 iunie, posibil 2 ore, vom vedea. Anunț din timp.
Întâlnirea noastră este dedicată “Magistralei Călătorii” a lui Klaus Werner Iohannis în grădina cu trandafiri a lui The Donald! Adică, după atâta presă securistă despre “Epocalul Succes” al vizitei, eu vă voi arăta oarece profund diferit de ce aţi aflat până acum! Groaznic de diferit…Cheers!
Te iubesc,dar raman cu tine!Oare asta vor sa spuna purtatorii de cravate si purtatoarele de pantaloni?
Plagiez titlul unui film celebru ,mai bine spus,il adaptez:
Din Securitate,cu dragoste!
La timp, la fix intre citire și votare
Dovada că Grindeanu nu e al sistemului corupt?
Tocmai ați vazut înregistrările cale-l vizau direct!
AVEM o confirmare a interesului si un reper temporal!
Este, probabil, vorba despre un ordin la mana a 3-a, reiterat, intr-o sedinta de rapel… De unde stim ca treaba nu ar fi fost deja rezolvata la un nivel mult mai serios si mai putin expus scurgerilor!?
Doar nu va inchipuiti ca departementul de circari cu nume de rude sau porecle de fructe se ocupa cu lucrarile serioase!? Majoritatea cogiteaza cu gura deschisa…, probabil principalul motiv, dupa diploma ”universitara”, pentru care au a fost angajati.
Munca adevarata este realizata, in general, de catre domni si doamne cu nume sortite succesului: Adrian Cristian, Dan Ionut sau Ioana Mihai..
Nu vă complicați inutil. Situația stă asa :
Dragnea își dorea să fie și premier, iar Grindeanu își dorea să fie și președintele PSD.
Motivul divorțului e simplu : potrivire de caracter.
Caracterul potrivit la timpul potrivit in locul potrivit. Pentru ca ”banatianul” e rebel si, banuiesc, Timisoara nu e Teleorman, dupa cum spunea Catalanul!? Glumesc. Banuiesc ca ne-am vaccinat cu totii impotriva cliseelor etnico-regionale acum ca mitul masinii germane a fost invalidat!?
Este reconfortant de vazut atat de mult caracter si determinare la carma tarii. Mi-aduce aminte de Steve McQueen in ”Marea Evadare”…sau parca era in ”Papillon”!?! Ce barbat!! Ma face sa vreau mai mult de la viata.
Raman totusi cateva intrebari la fel de importante ca si intentiile: cand, cum si mai ales.. cu cine? Pentru ca pana la salutarul sac cu nuci de cocos mai e ceva iar Dustin ”Viorel” Hoffmann mai mult l-a infundat. Ba chiar parea ca Viorel joaca, din nou, in filmul gresit..captiv in mintea lui la masa de blackjack din parlament, numarand anticipat bilele falimentului ”casei”..
Poate fac o echipa de baschet cu Julien, Nicusor si Daniel Constantin (vedeti, i-am scris numele intreg ;)), isi iau o antrenoare serioasa, majorete profesioniste, fani si mai vedem! Glumesc din nou, ineinteles ca sunt incompatibili ideologic.., dar ce patron de echipa nu ar fi optimist, avand atat de mult tineret talentat la dispozitie? As avea si aici o referinta cinematografica insa nu vreau sa ma acuze politehnistul de la procinema, Sith lord par excellence al galaxiei media de ”Romanica”, de ridicol prin ipocrizie in fata comediei..sau parca era comicul ipocriziei ridicole ori ipocrizia comica a ridicolului!? Atatea variante, atata caracter…
Multă pasiune, chiar prea multă! Și sincer, nu-i de ce!
Sudul vs nord by the way țara tuturir posibilităților nu e aceeași pålărie precum vestul vs restul în țara posibilităților inexistente.
Nu numai mărimile sunt diferite, dar și Măriile.
Poate sunteți tânar, nu știu, dar vă spune cineva cu ceva timp petrecut înainte de 1990, că românismul pe aceste plaiuri minunate, a învins.
Au înfrânt alții, nu după cum așteptau ei sau înaintașii lor.
Românizarea în acest teritoriu e la cote maxime. Maghiari, germani, slovaci, ucrainieni, lipoveni, turci, tatari, sârbi sau bulgari, toți sunt românizați.
Vreți să-mi amintiți că am uitat țiganii? Nu nu i-am uitat, ei sunt singurii “original”, singurii neromânizați.
Nu må întrebați de ce.
Deci : temeșvar vs teleorman nu mai e de actualitate ca acum 40 de ani.
Nici acum nu må întrebați de ce! Turnulețele “clanurilor” din Timiș au indicative : TR, SV, DJ, OT, VS ori BT.
Asta cu noi contra voi, adică Ardeal+Banat contra restul, e demult istorie!
Iar istoria se numește ROMÂNIZRE.
End of story!
Avem o complementaritate interesanta, demna de un proces de romanizare reusit, chiar si in cazul unei ”corcituri” pe 2 axe si sub 40 de ani ca mine, si de aceea nu-mi voi permite sa pretind la mai mult de 10% din identitatea thread-ului dumneavoastra! The story never ends though…
Domnule profesor,
Ceea ce se petrece azi la palatul Victoria mie-mi pare a fi o lovitura de stat planificata cu mult timp in urma. Iata faptele:
1) In 27 decembrie werner refuza sa numeasca premier pe Sevil Shhaideh https://www.agerpres.ro/politica/2016/12/27/alerta-presedintele-iohannis-am-decis-sa-nu-accept-propunerea-ca-sevil-shhaideh-sa-fie-prim-ministru-12-06-03
2) In aceiasi zi iese Tariceanu si divulga conversatia avuta cu werner http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21497008-tariceanu-klaus-iohannis-spus-face-tot-sta-putinta-pentru-nu-numi-premier-psd-vrea-razboi-total.htm
Tariceanu despre discutia cu werner: „domnia sa mi-a spus foarte direct ca va face tot ce ii sta in putinta pentru a nu numi un premier din partea PSD si pentru a evita aducerea PSD la guvernare. Aceste afirmatii nu au fost singurele care pe mine m-au pus pe ganduri. A mai spus ca vrea sa declanseze un razboi total”
3) Neinspirat Dragnea vine cu o varianta din sistem, varianta despre care werner zice: http://stirileprotv.ro/stiri/politic/documentul-cu-noua-nominalizare-de-premier-a-coalitiei-psd-alde-a-fost-semnat-si-a-ajuns-la-cabinetul-lui-klaus-iohannis.html
4) Werner nu il numeste totusi pe Grindeanu inainte sa il verifice sa-l verifice in “sistem” timp de doua zile! Da in final ok-ul, si suspenda planul secret care reiese de la punctul 2 si pe care eu cred ca-l aranjase din timp cu Ponta, dar ramine totusi ca varianta de rezerva
5) Ponta inca de prin ianuarie dupa numirea ministrilor si formarea guvernului incepe sa formeze o factiune in psd pornind discutii paralele cu acei ministri care fusesera in guvernul ponta si nu mai fusesera luati in guvernul Grindeanu. In ciuda lipsei vreunei posibilitati ca ponta sa mai obtina sprijin psd pentru a mai ajunge vreodata premier toata activitatea lui ponta de dupa alegeri seamana izbitor a pregatire de guvernare la detaliu.
Eu cred ca daca nu Grindeanu, ci Dragnea ar fi facut ce face azi Grindeanu si Ponta… la ora asta era deja demult saltat cu mascatii din guvern! Toate lucrurile astea nu cred ca se puteau intimpla fara suportul si voia sistemului!
Eu asa vad lucrurile, abia astept ziua de duminica sa vad cum vedeti dumneavoastra lucrurile,
Dl. sorin gyorgyfalvi , vreți scenarii?
Luați d’aci : Coroborați dezvăluirile lui Ghiță cu succesul anchetei parlamentare asupra fraudării alegerilor prezidențiale din 2009, anchetă ce se vrea trecută sub tăcere, cu sistemul corupt în care trăiți și cu insistenta sistemului de a-l debarca pe Grindeanu și ajungeți direct pe podium la Cinepolitica International Film Festival.
Titlul filmului? Da uitasem, scuze : Alegeri anticipate
Nu garantez totuși locul I
Care sistem? Intreb pentru ca acum se vorbeste despre doua, si chiar 3 tabere in sistem! Sistemul vechi, ala din care cica “a plecat” Coldea, sistemul nou, asta chipurile aflat sub controlul lui werner, si un sistemuts mai mic fara “ideologie” compus din grupuscule care nu sunt inregimentate permanent intr-o tabara, si care sopteste azi la urechea lui Dragnea, miine cine stie…
Eu nu traiesc in sistem, eventual traiesc intr-o tara captiva unui sistem mafiot. Sau pot sa mai zic ca traiesc intr-un paradox perpetuu de vreo 9 ani incoace: asa s-au amestecat toti intre ei de nici nu mai stim care-i alegerea mai proasta! Ca de buna nu poate fi vorba macar.
Vorba lui Geoana: “nici noi nu mai stim citi mai suntem!” 😀
Nu uitați nicio clipa că România are demult stăpâni, iar Guvernul lui, adică a lui Dragnea tocmai sparse un mare geam pe care scria cu litere mari FSI.
Deh….tocmai geamul ăsta? Un ochi de gemuleț nu găsea și Grindeanu?
Daca in fata ,faniilor sai mrs.Werner este un potential idol (prin atitudine,gesturi,etc etc) se pare ca in fata partenerului strategic este un oarece care se reprezinta doar pe el.
“Working visit” -este frumos ca mitul neamtului e aproape spulberat.Oare chestia aia plina de sine,i-a ramas pe fata si pe zambet?
Ce reprezinta Romania pt mrs Werner?!Sa-l intrebam pe “domnu’ Pantazi”
Gestul de a-si duce mana la inima,e pt fraieri si impresie.
Eu,ca cetatean romano-european ce am castigat concret din “working visit” a lui mrs.Werner?
Ce a castigat mrs Werner pt poporul roman ,dupa tot spectacolul ala? O strangere de mana!